Cele mai recente date furnizate, vineri, de Organizația Mondială a Sănătății, la nivel global, sunt 325 de milioane de persoane cu infecție cronică prin virusul hepatitei B (VHB) sau al hepatitei C (VHC). Raportul mondial al OMS arată că majoritatea acestor persoane nu au acces la depistarea bolii și tratamente care le-ar putea salva viața. În consecință, milioane de persoane se confruntă cu riscul evoluției lente spre o boală cronică a ficatului, cancer sau deces.
Directorul general al OMS, dr. Margaret Chan, precizează că există vaccinuri și medicamente pentru a combate hepatita.
Potrivit OMS, pentru hepatita C nu există niciun vaccin, însă aceasta se poate vindeca în 2 sau 3 luni de tratament, costul acestuia ajungând în prezent la circa 200 de dolari de pacient.
Hepatita B se transmite, în principal, de la mamă la copil și este prezentă în special în Asia de Est și de Sud-Est și în Australia, unde au fost raportate 115 de milioane de cazuri.
CNAS
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunță că pregătește reluarea tratamentului fărăr inferferon în luna mai. Data estimată pentru ca pacienții să poată beneficia de prescripții medicale fiind 1 mai. .
Astfel, CNAS a semnat contractele cost-volum-rezultat pe aria terapeutică hepatita cronică virală C pentru 10.000 de pacienţi eligibili. În perioada imediat următoare se va finaliza elaborarea şi publicarea protocoalelor terapeutice. Pe baza protocoalelor terapeutice elaborate de comisia de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii, CNAS va emite formularele specifice de prescriere a tratamentelor respective. Menţionăm că un alt contract cost-volum-rezultat pe aceeaşi arie terapeutică, semnat în urmă cu o lună, vizează alţi 2.000 de pacienţi eligibili cu ciroză decompensată, medicamentul fiind deja inclus în Lista aprobată prin HG nr.178/04.04.2017.
Noua etapă de tratament pentru hepatita cronică virală C vizează:
• 9.700 pacienţi cu fibroză F3 si F4 (ciroză compensată), cu fibroză F2 asociată cu manifestari extrahepatice de tip autoimun, cu limfom cu celule B non-Hodgkin, cu hepatocarcinom, cu hemofilie sau talasemie majoră, precum şi personalul medical, indiferent de stadiul fibrozei;
• 250 pacienţi cu insuficienţă renală aflaţi în dializă, stadiile de fibroză F2, F3 si F4 (ciroză compensată);
• 50 pacienţi cu transplant hepatic;
• 2.000 pacienţi cu ciroză decompensată.