OMS: România şi Italia, somate să ia măsuri urgente contra rujeolei. La noi, din ianuarie,100.000 de copii au fost vaccinaţi!

04 Apr 2017 | scris de Magda Marincovici
OMS: România şi Italia, somate să ia măsuri urgente contra rujeolei. La noi, din ianuarie,100.000 de copii au fost vaccinaţi!

România și Italia au fost îndemnate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii  să ia măsuri urgente pentru a a stopa creşterea numărului de cazuri de rujeolă, transmite euronews.com.

"Le solicit tuturor țărilor în care sunt prezente endemii să ia urgent măsuri pentru oprirea transmiterii rujeolei pe teritoriul lor și tuturor țărilor care au reușit deja acest lucru să rămână în gardă și să mențină un nivel ridicat al imunizării (...) Împreună trebuie să ne asigurăm că progresul făcut cu greu în direcția eliminării regionale (a rujeolei) nu este pierdut", a declarat dr. Zsuzsanna Jakab.

În perioada august — ianuarie în România, au fost diagnosticate 1.532 de cazuri de rujeolă, comparativ cu doar 463 în cele șase luni anterioare, conform OMS. În Italia numărul cazurilor s-a triplat în lunile decembrie și ianuarie, precizează euronews.com

Potrivit informării săptămânale a Institutului Naţional de Sănătate Publică, de la începutul actualei epidemii de rujeolă, în ţara noastră, 18 persoane au decedat din cauza acestei boli, toate nevaccinate.  

Creșterea numărului de îmbolnăviri de rujeolă în Europa este cu atât mai îngrijorătoare" pe fondul mobilităţii foarte mari, avertizează dr. Zsuzsanna Jakab, atfel încât nicio persoană și nicio țară nu se poate considera protejată de virusul rujeolei. 
Dr. Zsuzsanna Jakab este de părere că noi "focare vor apărea în continuare în Europa și în alte părți ale lumii, până când fiecare țară va ajunge la nivelul de imunizare necesar pentru protejarea întregii populații".
La ora actuală, în Italia și România rata de imunizare este sub 95%, adică sub nivelul pe care OMS îl consideră necesar pentru a preveni apariția unor noi focare epidemice.

Campanie de vaccinare

Dr. Amalia Şerban, director general în Ministerul Sănătăţii, subliniază necesitatea vaccinării. „Apelul nostru se îndreaptă către toţi părinţii pentru a înţelege necesitatea vaccinării şi să nu se mai lase influenţaţi de prejudecăţi care nu au fost dovedite ştiinţific. Medic cu medic şi părinte cu părinte trebuie să acţioneze în direcţia vaccinării copiilor care sunt la risc”.

În mod normal, schema administrării vaccinului este între vârsta de 12 luni prima doză şi 5 ani, a doua doză. 

În contextul actualei epidemii de rujeolă, vârsta de administrare a primei doze de vaccin a fost devansată de la 12 luni la 9 luni.

La începutul lunii ianuarie, s-a realizat o cartografiere şi s-a stabilit că 250.000 de copii între 9 luni şi 9 ani nu sunt vaccinaţi sau sunt vaccinaţi incomplet. Până acum, dintre aceşti copii, au fost vaccinaţi 100.000, în cadrul campaniei de vaccinare declanşate de Ministerul Sănătăţii.   

 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră