Acum mi bine de 100 de ani se năștea Virgil Ierunca, jurnalist, critic literar, scriitor și poet român, figură luminoasă a exilului românesc şi a luptei împotriva totalitarismului din ţară, un „sfânt laic”, cum a fost numit, un „părtător de cuvânt al celor care nu aveau voie să vorbească”.
Virgil Untaru, pe numele său real, s-a născut la 16 august 1920, la Lădeşti, judeţul Vâlcea, fiind fiul lui Dumitru Untaru şi al Mariei (născută Neagoie).
A fost unul dintre cei mai iluștri reprezentanți ai Exilului românesc, și, potrivit caracterizării pe care i-a făcut-o Horia-Roman Patapievici, un gentleman al eticii.
Virgil Ierunca a devenit cunoscut în întreaga lume atât datorită emisiunilor realizate la Radiodifuziunea franceză și la Radio Europa Liberă, cât și cărților sale precum ”Fenomenul Pitești”.
A învăţat la Liceul ''Alexandru Lahovari'' din Râmnicu-Vâlcea, apoi la Liceul ''Spiru Haret'' din Bucureşti, unde, în 1939, şi-a luat bacalaureatul, se arată în "Dicţionarul general al literaturii române" apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005), scrie AGERPRES.
Licenţiat, în 1943, al Facultăţii de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti. Încă din timpul studenţiei devine, în 1939, redactor la ziarul ''Timpul'', unul dintre cele mai importante cotidiene bucureştene din acea vreme.
Debutează în ''Jurnalul literar'' al lui G. Călinescu cu articolul ''Tolstoi critic de artă'' (1939), semnat cu pseudonimul Virgiliu Angelli, conform lucrării ''Dicţionarul scriitorilor români'' (coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi şi Aurel Sasu; Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1998).
Între anii 1940-1944 a colaborat la săptămânalul ''Vremea'', unde deţinea rubrica intitulată ''Caiete franceze''. În 1942 a editat propria sa revistă literară, ''Albatros'', a cărei apariţie a fost întreruptă de cenzură pentru tendinţele ei democratice, iar în anul 1943 a semnat articole în ziarul ''Ecoul'' şi a colaborat la revistele ''Kalende'' şi ''Preocupări literare''.
În 1947, Virgil Ierunca, în colaborare cu Ion Caraion, a scos revista ''Agora'', publicaţie de cultură internaţională, care a fost suprimată după primul număr de cenzura comunistă.
Primind o bursă din partea guvernului francez, Virgil Ierunca a părăsit România în decembrie 1946.
S-a stabilit definitiv în Franţa, unde a desfăşurat o bogată activitate culturală.
Între anii 1952-1975 a fost redactor cultural în cadrul emisiunilor pentru străinătate ale Radiodifuziunii Franceze (''Cronica ideilor'') şi redactor al emisiunii în limba română (conform volumului ''Semnul mirării'', de Virgil Ierunca, apărut la Editura Humanitas în 1995).
Începând din 1975 a fost cercetător la Centrul Naţional de Cercetare Ştiinţifică (''Centre National de Recherches Scientifiques''), secţia de filozofie şi estetică, precum şi colaborator al postului de radio ''Europa Liberă'' (emisiunile culturale ''Actualitatea culturală românească'' şi ''Povestea vorbei'').
A fost şi redactor la unele reviste literare româneşti din străinătate, cum ar fi ''Luceafărul'' (1948-1949), sub egida lui Mircea Eliade, ''Caiete de dor'' (1951-1957), ''România muncitoare'', ''Fiinţa Românească'' (1963-1968), ''Limite'' (1969-1986), ''Ethos'' (1973-1986), se menţionează în ''Dicţionarul scriitorilor români'' (Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1998).
În calitate de secretar de redacţie al ziarului ''Uniunea Română'', editat la Paris de generalul Nicolae Rădescu, Ierunca a participat activ la denunţarea dictaturii comuniste din România.
A colaborat intens cu publicaţiile româneşti din exil, în special cu revista ''România'', organul Comitetului Naţional Român de la Washington, editat de Constantin Vişoianu.
De asemenea, a editat la Roma, împreună cu Mircea Popescu, ''Revista scriitorilor români''. A elaborat totodată articole despre cultura românească în mai multe dicţionare şi enciclopedii apărute în Franţa şi în Germania.
Dintre volumele sale publicate în limba română amintim: ''Româneşte'' (Fundaţia Regală Universitară Carol I, Paris, 1964 şi Editura Humanitas, Bucureşti, 1991), ''Piteşti'' (Editura Limite, Madrid, 1981, apărut şi sub titlul ''Fenomenul Piteşti'', la Editura Humanitas, Bucureşti, 1990), ''Subiect şi predicat'' (Ed. Humanitas, Bucureşti, 1993), ''Dimpotrivă'' (Ed. Humanitas, 1994), ''Semnul mirării'' (Ed. Humanitas, 1995), ''Trecut-au anii... Fragmente de jurnal, întâmpinări şi accente, scrisori nepierdute'' (2000), ''Poeme de exil'' (2001). ''Volumul 'Româneşte' (1964) se naşte din 'obligaţia morală a strigătului' de protest împotriva derivei ideologice a intelectualilor rămaşi în ţară, în vreme ce 'Piteşti' (1981) e un documentar de penitenciar zguduitor, foarte bine primit de public pe fondul uriaşului val de interes stârnit de 'Arhipelagul Gulag' al lui Soljeniţîn'' (''Dicţionarul scriitorilor români'', Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1998).
A scris şi poezii, versurile sale fiind reunite în câteva dintre antologiile exilului: ''Poezie românească nouă'', editată de Vintilă Horia la Madrid (1956), ''11+11 poetas rumanos contemporaneos'', editată de Ştefan Baciu în Nicaragua (1976), ''Modern Romanian Poetry'', editată la Ottawa, în Canada, de Nicholas Catanoy (1977).
Din 1990, Virgil Ierunca a revenit periodic în ţară. A fost ales membru de onoare al Uniunii Scriitorilor, care i-a acordat în 1991 Marele Premiu pentru Opera Omnia. A colaborat sistematic la ''România literară'' (unde din 1996 a susţinut împreună cu Monica Lovinescu rubrica ''Diagonale''), ''Familia'', ''Vatra'', ''Viaţa românească'', ''Echinox'', ''Apostrof'', ''Contrapunct'', ''Orizont'', ''22'', ''Jurnalul literar'' ş.a.
Pentru activitatea sa democrată şi anticomunistă a fost distins cu medalia ''Iuliu Maniu'', iar pentru cea literară - cu ''Diploma de Onoare a Academiei Româno-Americană de Artă şi Ştiinţă'' (1987).
Virgil Ierunca a fost căsătorit cu criticul literar Monica Lovinescu (1923-2008). În 1999 Monicăi Lovinescu şi lui Virgil Ierunca le-a fost conferit Ordinul Naţional ''Steaua României'' în grad de Comandor ''pentru curajul şi tenacitatea cu care nu au încetat să lupte pentru valorile adevărului, culturii şi libertăţii''.
Virgil Ierunca a încetat din viaţă în cursul nopţii de 28 spre 29 septembrie 2006, la Paris. La 25 aprilie 2008, urna funerară a Monicăi Lovinescu şi cea a lui Virgil Ierunca au fost aduse în ţară, fiind depuse la Ateneul Român, unde a avut loc un moment comemorativ, apoi la Casa Lovinescu din Bucureşti. La 16 mai 2008 cele două urne funerare au fost depuse în cripta familiei de la Cimitirul Grădini din Fălticeni.
În 2011 Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a primit documente şi manuscrise din arhiva privată a familiei Monica Lovinescu-Virgil Ierunca, donate de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, urmând ca acestea să constituie fondul arhivistic "Monica Lovinescu - Virgil Ierunca", în cadrul arhivei exilului românesc deţinută de IICCMER.
