Cum a început isteria care cuprinsese întreaga ţară? Difuzarea publică a cazului Petrache Lupu are accente ironice: doi ziarişti evrei anunţă în ziarul de stânga „Dimineaţa" ceea ce avea să devină, poate, cea mai intensă dispută religioasă din interbelicul românesc. Cei doi jurnalişti cunoscuţi în epocă, Brunea Fox şi Samson Abramovici, au călătorit cu trenul, în acelaşi compartiment cu un preot de ţară, originar din Maglavit. Mergeau spre Băile Olăneşti. (urmare din 22 noiembrie 2017 www miscareaderezistenta.ro)
Cu această ocazie, au auzit de la acesta povestea unui cioban care pretindea că-l văzuse pe Dumnezeu. Ziariştii au simţit imediat mirosul unui reportaj de senzaţie şi au plecat urgent la Maglavit. În materialul apărut în numărul din 27 iunie 1935 al ziarului „Dimineaţa" scriau: „După o cale de jumătate de oră cu automobilul ajungem în comuna Maglavit (...) Toate satele prin care am trecut erau în fierbere. Sătenii au uitat de munca câmpului şi de necazurile secetei ca să discute, opriţi în mijlocul drumului, minunea". (Historia, nr. 103, iulie 2010)
După datele statistice s-ar părea că între anii 1935 şi 1938 au trecut pe la Maglavit în jur de 2.000.000 de oameni. Isteria era generală. Pelerinii vin din toate colţurile ţării, întrebuinţând toate mijloacele de locomoţie. Se organizează trenuri complete. Sunt oameni care vin pe jos de la mari depărtări, considerând drumul istovitor ca un ispăşitor de păcate.
La de 14 septembrie 1935 însuşi Episcopul Vartolomeu al Râmnicului a venit să se roage la locul vedeniilor din Maglavit. De-a lungul şoselei, câteva zeci de mii de oameni se închinau înşiraţi pe două rânduri. La acea slujbă s-a speculat că ar fi fost cam 100.000 de credincioşi. Pelerinajul maselor s-a transformat într-o adevărată fabrică de făcut bani. Primul beneficiar a fost preotul Bobin, apoi primarul, care taxează cu 500 de lei briştile ce transportau pasageri din halta Maglavit la locul procesiunii, deşi el tăia chitanţe de 120 de lei.
Intră pe fir Episcopul Vartolomeu Stănescu (are iniţiativa fondării unei bănci de scont cu banii ce, zilnic, se adunau de la credincioşi) şi, într-un final, însuşi Regele Carol al II-lea. Banii curg din belşug şi nimeni nu caută să verifice modalitatea de cheltuire a lor. Sunt puşi în saci, cântăriţi şi duşi cu căruţele la gară, fără a fi număraţi în prelabil. Se lucrează în sistem, adică presa favorabilă minunii laudă orice donaţie şi orice atitudine favorabilă şi atacă orice fel de opoziţie de tip moral sau material. Calcule bazate pe o serie de sume menţionate în documente indică delapidarea sumei de 10.000.000 de lei (60.000 de dolari) între anii 1935-1938.
Toată lumea s-a întrebat dacă Petrache Lupu este sau nu sănătos la cap. Ciobanul singur spunea că a fost reformat din armată după un tratament contondent, fără rezultat, căci era bănuit că simulează prostia şi mutismul. De fapt el nu a fost mut, ci cepeleag (peltic, sâsâit) şi cu un vocabular redus. În fişa întocmită în registrul Cercului de recrutare Craiova, cu nr. matricol 13830, stă scris că la vizita medicală, din data de 20.11.1929, a fost amânat cu diagnosticul: otită medie supurată.
Peste un an verdictul este: debilitate mintală. Peste un alt an, la consult, este lăsat la vatră, fiind dispensat medical. Clasat „Impropriu serviciului militar, pentru surdo-mutism provenit din sifilis ereditar." Câteva luni mai târziu, o comisie condusă de ilustrul doctor Gheorghe Marinescu, i-a atestat lui Petrache Lupu integritatea psihică. Rezultatul: „E mult mai normal decât mulţi dintre noi şi e de o dezinteresare absolută."
La adăpostul acestui verdict, Regele Carol al II-lea poate coborî în arenă, mai ales că Petrache avea şi pentru el „o vorbă" din partea „Moşului". În 1938, Petrache Lupu vinde două oi din curte şi pleacă la Bucureşti, unde este primit de rege. Atunci nimeni nu a ştiut ce au vorbit. În toamna anului 1958, însă, în plin regim comunist, preotul I. Ionescu, reprezentant al Episcopiei Craiova, a reuşit să aibă o discuţie clandestină cu ciobanul.
Acesta i-a mărturisit că i-a transmis regelui că „Moşul" l-a trimis să-i spună să-şi întrerupă relaţia adulteră cu evreica, să-şi ia înapoi nevasta părăsită şi să fie în rândul lumii, că, dacă nu va face aşa, îşi va pierde tronul şi va fi rău pentru ţară. „A lăsat capul în jos (Carol al II-lea) şi n-a spus nimic, şi eu am plecat, dar a venit ce-a venit şi peste el şi peste ţară, fiindcă n-a ascultat ce i-am spus din partea «Moşului»". (va urma)
