Pe la mijlocul anilor 30, întreaga Românie, dar absolut întreaga Românie, avea cunoştinţă, participa activ sau numai era prinsă în mirajul „fenomenului Maglavit”. Din toate colţurile ţării, de la sute de kilometri distanţă, oamenii veneau pe jos, în căruţe sau cu trenul să-l vadă făcând minuni şi vindecând oamenii pe „Sfântul de la Maglavit”.
Banii obţinuţi, pe plan local, din danii nu se mai puteau număra. Erau cântăriţi în saci şi trimişi cu trenul la Bucureşti. Însăşi Casa Regală, simţind că este de jumulit „găina cu ouă de aur”, se implică activ, ajungându-se până la faptul ca însuşi regele Carol al II-lea să boteze un copil al lui Petrache Lupu. Cu toate astea, cu toate că 2 milioane de oameni au participat la „spectacolul” Maglavit, cu toate că mulţi puteau jura cu mâna pe inimă că au văzut minunile făcute de cioban, nici azi nu se ştie dacă acolo chiar s-au întâmplat cu adeevărat minuni sau a fost numai o mare excrocherie. Dar, să derulăm povestea!
Au trecut aproape 90 de ani de când Petrache Lupu îi anunţa pe preoţii de la Maglavit că l-a văzut pe „Moşu”. Gângav din naştere şi redus mintal, cum îl ştia toată comunitatea, acesta bălmăjeşte, ţinând-o una şi bună, că, în mai multe zile de vineri, i se arată „Moşu”, transmiţându-i porunci către lume pentru îndreptarea spre biserică. Pare greu de crezut, şi atunci şi acum, dar viziunea ciobanului avea să creeze o adevărată isterie naţională la jumătatea anilor 30.
Pelerini din toată ţara au bătut sute de kilometri pentru a se ruga alături de omul care l-a văzut pe Dumnezeu. Mediatizată excesiv în ziarele vremii, viziunea ciobanului Petrache Lupu a fost motiv de dispută timp de mai mulţi ani. Regele Carol al II-lea şi legionarii s-au luptat în a-l exploata politic pe ciobanul, debil mintal, Petrache Lupu. Nici azi, când după anul 2000 a fost finalizată construirea bisericii finanţate cu fondurile obţinute din marketizarea viziunilor, nimeni nu ştie dacă la Maglavit a fost minune sau escrocherie.
Cazul Maglavit poate fi împărţit în două etape: anii 1935-1938, în care fenomenul cunoaşte maxima sa expansiune; şi anii 1938-1942, când interesul publicului se mută spre gravele probleme internaţionale, făcând astfel să pălească aura Sfântului de la Maglavit. Numai că, între anii 1930-1935, o secetă puternică decimează animalele şi pârjoleşte păşunile.
Pe fondul acestei calamităţi naturale de proporţii şi al unei profunde crize religioase, apare ciobanul Petrache Lupu din Maglavit care, în anul 1935, are revelaţii cu Însuşi Dumnezeu-Tatăl la locul numit „La buturugi". În mai multe zile de vineri i se arată „Moşul", transmiţându-i porunci către lume pentru îndereptarea spre biserică, spre dreapta credinţă.
Vestea se răspândeşte ca un fulger, spre locul „arătărilor" îndreptându-şi paşii mii de oameni. S-au organizat chiar şi trenuri speciale. Oamenii mai săraci preferau să vină la Maglavit chiar pe jos. Mulţi dintre ei dormeau prin pădure. Pelerinajul maselor s-a transformat într-o adevărată fabrică de făcut bani. Fondurile erau stânse pentru construirea unei biserici chiar pe locul unde a avut loc prima viziune.
Gradul ridicat de analfabetism şi o naivitate copilărească îi fac pe oameni, credincioşi sau mai puţin credincioşi, să se îndrepte spre cel ce le pare înzestrat cu aură de „mântuitor". Dacă pentru unii viziunea ciobanului se proiectează ca un semn divin, pentru alţii apare ca o neaşteptată oportunitate financiară şi politică. (va urma)
