Ciobanul analfabet Petrache Lupu, cel care se descria ca fiind un fost „bolnav de bubat şi rămas tare de urechi şi de vorbit", avea 28 de ani când s-a întâlnit prima dată cu Dumnezeu. „Moşul", cum îi spunea el, i-a apărut într-o zi de vineri, pe 31 mai 1935, în locul numit „la buturugi". (urmare din 29 noiembrie 2017 www.miscareaderezistenta.ro)
Din mărturisirile făcute preotului satului Nicolae Bobin (cel care avea să gestioneze la început toată afacerea obţinând imense avantaje materiale), Dumnezeu i-a apărut ca: „un moş bătrân cu barba albă şi lungă până la brâu, mustăţi foarte lungi şi împreunate cu barba. Faţa îi era acoperită tot de păr din care se vedeau ochii, care erau albaştri ca şi cerul, nasul şi gura. În loc de îmbrăcăminte avea peste tot numai păr alb ca mătasea de frumos, dat peste cap şi care-i acoperea corpul până jos la degetele picioarelor."
„Moşul" levita cam la două palme de pământ. Îi spune să nu-i fie frică şi-l îndeamnă: „Să te duci să spui la lume, la părintele, la primărie şi la biserică, că, dacă nu se potoleşte, dacă nu ţin sărbătorile, dacă nu se lasă de rele, dacă nu vin la biserică, atunci foc, atunci ne rupe muncile".
Fiindu-i teamă că va râde lumea de el, iniţial n-a spus nimic la nimeni. În a doua vineri (7 iunie 1935) se întâlneşte cu „Moşul" în acelaşi loc ca prima dată şi este mustrat că a tăcut. Promite că va spune, nu o va face şi în următoarea vineri iar îi apare „Moşul". Abia acum Îi face cunoscute cuvintele. Şi poate lumea chiar ar fi râs de el, dacă nu ar fi constatat cu toţii că mutul vorbea. Abia de aici încolo începe „Fenomenul Maglavit".
Cu siguranţă că Maglavitul n-ar fi atras atâta puhoi de oameni, dacă n-ar fi existat acele „minuni" şi vindecări miraculoase. Nu Petrache vindecă atingând sau binecuvântând pe cei suferinzi, ci rugăciunile făcute „la buturugi" şi apa care picură din sălciile făcătoare de minuni. Orbii încep să vadă, paralizaţii încep să meargă. Sunt numeroase cazurile în care bolnavii s-au înzdrăvenit.
Astfel, o fetiţă de şase ani, surdo-mută din naştere, se vindecă numai apropiindu-se de stâna ciobanului. O altă fetiţă a lui Marian Coveianu din Amzuleşti, fiind de asemenea surdo-mută din naştere, se vindecă la locul „minunilor", unde, în urma rugăciunilor alături de cioban îşi recapătă glasul şi auzul. Un oarecare Gheorghe Pricop, tocmai din judeţul Baia, venit surd, s-a înzdrăvenit.
Cu toate astea, doctorul Viorel Popescu, inspector sanitar, atrage atenţia că gesturile ciobanului nu sunt nici de binecuvântare, nici de implorare, ci gesturi dezordonate, neadecvate la vorbire. Când nu ieşea minunea, de vină erau „păcătoşii" Minunile nu-i ieşeau de fiecare dată ciobanului profet. Petrache Lupu însuşi se cam spăla pe mâini atunci când i se spunea că un bolnav nu s-a vindecat: „Ce să-ţi fac, ai păcate grele, roagă-te la «Moşu'», du-te la locul vedeniei şi roagă-te; aşteaptă!
După trei zile de rugăciuni, fie că se făceau bine sau nu, prin consimţământul ciobanului, oamenii trebuiau să părăsească locul. După anul 1940, fenomenul începuse deja să pălească, războiul şi mai apoi venirea comuniştilor la putere încheie practic pelerinajul spre Maglavit.
Istoricul Alex Mihai Stoenescu afirmă (în Historia, nr. 103, iulie 2010): „Viziunea lui Petrache Lupu şi pelerinajul a zeci de mii de oameni care se porneşte spre Maglavit au fost exploatate politic într-un moment de tensiune între Mişcarea Legionară a lui Corneliu Zelea Codreanu şi regele Carol al II-lea. Legionarii, care au înfiinţat la Maglavit o «Casă verde», au lansat ideea că mesajul divin trimis prin vocea stranie a lui Petrache Lupu este o confirmare a mesajelor religioase şi mistice pe care le lansau chiar ei de un deceniu în lumea românească
Regele, alarmat cumva de implicarea legionară în pelerinajul de la Maglavit, a observat cu precizie efectul unui mesaj direct şi simplu asupra populaţiei." Astfel ajunge să boteze un copil al ciobanului. La eveniment, regele este reprezentat de un general. Darul de botez: 15.000 de lei. Regele încearcă să preia şi „afacerea Maglavit", cu toate beneficiile materiale, numai că problemele de politică externă se acutizează şi îşi pierde interesul.
Erau voci care caracterizau minunile de la Mglavit drept miracole, iar alte voci vorbeau de escrocherie. Mai mult, în „Universul" din 24 iulie 1935, Petrache Lupu era caracterizat drept „un cioban tâmpit, surd şi bâlbâit". „Universul" publica la 24 iulie 1935 o corespondenţă de la Craiova: „Pretinsa minune de la Maglavit" era definită ca fiind „aiureala unui bolnav - nu zic şarlatan fiindcă e prea tâmpit - încurajat de misticismul unor oameni simpli cari răspândesc legenda şi de vinovata îngăduinţă a preoţilor şi a autorităţilor".
La 26 iulie 1935, ziarul publică un articol ironic: „Minunea de la Maglavit a făcut pui". Este descrisă o întâmplare de la Găvăneşti, judeţul Buzău. Aici era vorba de un rotar căruia i s-ar fi arătat Maica Domnului pe o spiţă de lemn. Şi ca treaba să nu rămână neterminată, preotul din sat a şi sfinţit roata cu pricina.
Încă de la începutul fenomenului de la Maglavit, o publicaţie care a alocat multe pagini „minunilor" a fost „Realitatea ilustrată". Jurnaliştii de la această gazetă îl caracterizau pe ciobanul Petrache Lupu ca un om „curat sufleteşte". În aceeaşi publicaţie au apărut zeci de poze, adevărate fotoreportaje de la Maglavit, unde Petrache Lupu predica alături de preoţi.
În luna august 1949, Petrache Lupu este ridicat de Securitate, închis la Jilava şi „reeducat". Întors acasă, abătut, se închide în el şi nu mai vorbeşte cu nimeni. Moare în anul 1994, fără să apuce să spună „vorba mare", este îngropat în cimitirul din localitate, iar, în 2009, este dezhumat şi reîngropat în curtea Mănăstirii Maglavit. (va urma)
