La 27 iulie 1990, Parlamentul României a hotărât ca ziua de 1 Decembrie să devină Ziua Naţională a României, notează lucrarea "Istoria României în date" (Editura Enciclopedică, 2003), informează agerpres.ro.
"În cadrul lucrărilor din ziua de 27 iulie 1990. Adunarea Deputaţilor a luat în dezbatere un raport al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a acestei camere, prin care s-a propus următoarea nouă formulare a legii privind instituirea Zilei naţionale a României, şi anume: "Lege privind proclamarea Zilei Naţionale a României. Art. 1 - Se proclamă '1 decembrie' - Ziua Naţională a României; Art. 2 - Hotărârea Consiliului de miniştri nr. 903 din 18 august 1949 privind declararea zilei de 23 august ca sărbătoare naţională, precum şi orice alte dispoziţii contrare prezentei legi se abrogă. Supusă votului, această nouă formulare a Legii privind proclamarea Zilei Naţionale a României a întrunit aprobarea unanimă şi aplauze îndelungi, din partea deputaţilor care s-au ridicat în picioare, fiind 'singura care nu şi-a pierdut nici semnificaţia şi nici nu a fost estompată de alte evenimente din viaţa noastră politică', după cum se sublinia în expunerea iniţială de motive asupra acestui proiect de lege". (Ştire ROMPRES, Actualităţi interne, 27 iulie 1990).
Preşedintele României, Ion Iliescu, a promulgat Legea nr. 10 din 31 iulie 1990, privind proclamarea zilei de 1 Decembrie drept Ziua Naţională a României, lege care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990. Constituţia României din 1991 şi Constituţia României din 2003, republicată, prevăd la alineatul (2) al articolului 12 că Ziua naţională a României este 1 Decembrie, potrivit http://www.cdep.ro/.
Primul 1 Decembrie ca Zi Naţională a României a fost marcat la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1990. De atunci, în fiecare an, atât în Bucureşti cât şi în majoritatea oraşelor din întreaga ţară au loc parade militare şi sunt organizate numeroase ceremonii ce cuprind depuneri de coroane, dar şi alte manifestări.
Ziua Naţională a României, între 1866, anul în care principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen depunea, la 10 mai, jurământul de credinţă, fiind proclamat Domnitor al României, sub numele de Carol I, şi momentul abdicării regelui Mihai I (1927-1930; 1940-1947), la 30 decembrie 1947, s-a sărbătorit la data de 10 Mai. Aceeaşi dată reunea unele dintre cele mai importante evenimente din istoria României: proclamarea Independenţei de Stat a României, cu toate că aceasta avusese loc la 9/21 mai 1877, în cadrul sesiunii extraordinare a Adunării Deputaţilor, a doua zi, respectiv la 10/22 mai, Carol I a promulgat Legea pentru desfiinţarea tributului către Înalta Poartă, precum şi proclamarea în 1881 a Regatului României.
Ziua abdicării regelui Mihai a marcat începutul dictaturii comuniste în România, care a fost proclamată republică populară. Începând cu anul 1948 şi până la 23 august 1989, ziua de 23 august a fost sărbătorită drept Ziua Naţională a României. La 23 august 1944, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, România ieşea din alianţa cu Puterile Axei (Germania, Italia şi Japonia), declara încetarea unilaterală a războiului împotriva Aliaţilor (Franţa, URSS, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii) şi declara război Germaniei naziste şi Ungariei horthyste.
Basarabia a fost prima provincie românească care s-a unit cu România, fapt împlinit la 27 martie/9 aprilie 1918, când Sfatul Ţării, care cuprindea reprezentanţi ai tuturor naţionalităţilor, a adoptat, cu majoritate de voturi, hotărârea Basarabiei de a se uni cu România. La 15/28 noiembrie 1918, Congresul general al Bucovinei, format din reprezentanţii aleşi ai românilor şi ai naţionalităţilor din Bucovina, a hotărât, în unanimitate, ''unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu regatul României'', potrivit volumului ''Istoria României în date'' (Editura Enciclopedică, 2003).
La Adunarea Naţională, convocată pentru data de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, la Alba Iulia, se aflau în Sala Unirii, fosta cazină militară, pe lângă cei 1.228 de delegaţi (deputaţi) aleşi în circumscripţiile electorale cât şi ai tuturor instituţiilor şi organizaţiilor politice, culturale, profesionale, de învăţământ, religioase, militare, de femei, de sindicat ş.a., şi ''peste 100.000 de ţărani, muncitori şi orăşeni veniţi din toate părţile unde se vorbea româneşte, de la Iza maramureşeană până la Dunărea bănăţeană, din ţara Bârsei până la Crişuri'' potrivit volumului ''Scurtă istorie a românilor'' (Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, 1977).
Vasile Goldiş, în discursul solemn pe care l-a rostit, a subliniat, între altele, caracterul actului ce trebuia înfăptuit: ''Naţiunile trebuiesc eliberate. Între aceste naţiuni se află şi naţiunea română din Banat şi Transilvania. Dreptul naţiunii române de a fi eliberată îl recunoaşte lumea întreagă. Libertatea acestei naţiuni înseamnă unirea ei cu Ţara Românească. Bucăţirea poporului românesc n-a fost urmarea vreunei legi economice în care terminologie se ascunde minciuna. Dimpotrivă ... teritoriile locuite de români au fost teritorii româneşti. După drept şi dreptate, românii din Ungaria şi Transilvania, împreună cu toate teritoriile locuite de dânşii, trebuiesc să fie uniţi cu regatul român''.
Totodată, Iuliu Maniu a rugat Adunarea Naţională să primească proiectul de rezoluţie, ''pentru a întemeia pentru vecie România unită şi mare şi a înstăpâni pentru totdeauna o adevărată democraţie şi deplină dreptate socială''. Josif Jumanca a exprimat, de asemenea, adeziunea social-democraţilor români la unire, ''pentru că noi, muncitorii, ne simţim una cu întreg neamul''. În cuvântarea sa, episcopul Ioan I. Papp al Aradului a subliniat asemănarea acestei zile cu ziua de 15 mai 1848, iar întreaga adunare, sub influenţa acestei amintiri, a intonat imnul naţional ''Deşteaptă-te române!''.
În urma acestor cuvântări, Rezoluţia de unire a fost adoptată în unanimitate. Totodată, la propunerea lui Alexandru Vaida-Voevod, Adunarea a aprobat componenţa Marelui Sfat Naţional, organism cu caracter legislativ, format din reprezentanţi ai diferitelor profesii şi categorii sociale. Votată într-o atmosferă de un entuziasm de nedescris în cuvinte, Rezoluţia a devenit, astfel, documentul istoric prin care se înfăptuia visul de veacuri al poporului român: România Mare.
Prin Decretul-lege nr. 3631 din 11/24 decembrie 1918, publicat în ''Monitorul Oficial'' nr. 212 din 13/26 decembrie 1918, se consfinţea pe plan intern unirea: ''Ţinuturile cuprinse în hotărârea Adunării Naţionale de la Alba Iulia de la 18 noiembrie/1 decembrie 1918 sunt şi rămân de-a pururi unite cu Regatul României'', conform volumului ''Istoria românilor' ' (vol. VII, tom II, Editura Enciclopedică, 2003).
