În timp ce administrația Trump lasă în suspensie angajamentul pe termen lung al Statelor Unite față de NATO, liderii europeni se confruntă cu o realitate tot mai clară: epoca dependenței strategice de Washington se apropie de sfârșit. Deși oficial, trupele americane din Germania rămân pe poziții, în culise Berlinul și alte capitale europene lucrează pe ipoteza unei retrageri treptate, dar semnificative. Pe fondul incertitudinii geopolitice, al tensiunilor din Pacific și al lipsei unei direcții clare din partea Casei Albe, Europa este forțată să accelereze propriile eforturi de reînarmare, coordonare și construire a unei autonomii strategice reale — o sarcină titanică, dar tot mai urgentă, scrie Financial Times
Armata americană a fost pilonul de bază al alianței. Dar schimbarea priorităților Washingtonului, inclusiv în Orientul Mijlociu, pune o presiune tot mai mare pe aliații europeni.
În perioada premergătoare summitului NATO din această săptămână, capitalele europene au încercat fără succes să obțină un răspuns clar de la Washington: intenționează sau nu SUA să-și retragă trupele și armele din Europa?
Timp de opt decenii, forța militară americană a constituit fundamentul apărării Europei - iar angajamentul Casei Albe de a-și apăra toți aliații NATO de pe continent a reprezentat garanția supremă de securitate.
Președintele Donald Trump, care înainte de bombardamentul de sâmbătă asupra Iranului urma să participe la summitul de la Haga, a condiționat viitorul NATO: fiecare aliat trebuie să cheltuiască 5% din PIB pentru apărare. Această obligație se aplică și Statelor Unite.
Principalul subiect al întâlnirii de două zile a celor 32 de lideri naționali ai alianței, care începe marți, va fi tocmai această cerință: sa îl convinga pe Trump că NATO este demnă de încredere, evitarea unei confruntări cu liderul american imprevizibil și, în final, un oftat colectiv de ușurare când avionul său decolează spre casă.
Totuși, liderii europeni sunt mai optimiști decât în urmă cu patru luni, când Trump l-a admonestat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski în Biroul Oval și a suspendat ajutorul acordat Kievului, spre stupefacția multora dintre ei.
Cancelarul german Friedrich Merz a plecat de la o întâlnire la Casa Albă, la începutul acestei luni, declarând că nu are „absolut nicio îndoială” că guvernul american rămâne fidel alianței. Mai presus de toate, membrii NATO - mobilizați cu abilitate de secretarul general al organizației, Mark Rutte - au ajuns, în mare parte, la un acord prealabil privind obiectivul de 5%, deși Spania susține că a obținut o scutire de ultim moment.
Decizia lui Trump de a acționa militar împotriva Iranului, în ciuda campaniei sale împotriva noilor intervenții externe, este cel mai recent semn că politica sa externă ar putea fi mai fluidă decât părea în primele zile ale celui de-al doilea mandat - și că evenimentele din alte regiuni pot influența profund deciziile Casei Albe.
Dar a-l convinge pe Trump, un sceptic de lungă durată al NATO, să nu repete prestația de la summitul din 2018, când a amenințat că va retrage SUA din alianță, este doar o soluție pe termen scurt - una care amână o întrebare mai profundă, pe termen lung: își va retrage SUA în cele din urmă forțele militare de pe continent, și cum le va putea înlocui Europa?
„Ce mă îngrijorează este că dezbaterea privind prezența americană în Europa va avea loc după summit, deși summitul ar trebui, în mod normal, să ancoreze acest angajament de apărare. Așa că europenii nu știu exact la ce se angajează”, spune Camille Grand, fost secretar general adjunct al NATO. „Administrația [americană] își lasă toate opțiunile deschise.”
Trump, la fel ca Joe Biden înaintea lui, a transmis clar că Statele Unite trebuie să-și recalibreze prioritățile militare externe în direcția Asiei, iar acest lucru presupune redistribuirea armamentului, a forței de muncă și a capacităților militare din Europa. Noua intervenție în Iran ar putea accentua și mai mult aceste presiuni.
După cum a afirmat secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, la prima sa întâlnire cu omologii din NATO, desfășurată la Bruxelles în februarie, „realitățile strategice dure împiedică Statele Unite ale Americii să se concentreze în principal pe securitatea Europei”.
Menținerea alianței, a adăugat el, va „necesita ca aliații europeni să intre în arenă și să-și asume responsabilitatea pentru securitatea convențională a continentului”. Hegseth a cerut Pentagonului să elaboreze o nouă strategie națională de apărare - așteptată în această vară - axată pe consolidarea apărării patriei și pe descurajarea Chinei.
Oficialii americani nu le-au oferit până acum aliaților europeni niciun plan formal sau calendar clar pentru această tranziție. Washingtonul trebuie mai întâi să finalizeze propria strategie de apărare, urmată de o revizuire a dislocării forțelor sale în lume.
În lipsa unei foi de parcurs clare, liderii europeni știu că vor aproba majorarea cheltuielilor pentru propriile capacități militare, dar nu au nicio idee care dintre acestea vor trebui dezvoltate cu prioritate pentru a înlocui activele americane.
Capitalele europene sunt, de asemenea, conștiente de pârghiile de negociere ale lui Trump în alte domenii - cum ar fi amenințarea cu impunerea unor tarife vamale de 50% asupra bunurilor din UE dacă Bruxellesul nu încheie un acord comercial cu el - și se tem că aceste subiecte vor fi amestecate în mod convenabil.
Mulți lideri europeni au fost, de asemenea, marcați de declarațiile vicepreședintelui JD Vance la Conferința de Securitate de la München, din februarie, când a sugerat că, dacă guvernele europene nu se arată mai deschise față de viziuni de dreapta sau apropiate de mișcarea MAGA, „America nu mai poate face nimic pentru voi” în privința securității.
Pe lângă aprobarea noilor planuri de cheltuieli, liderii NATO vor valida și noi planuri de luptă și angajamente de capabilități. Acest proces de planificare, început în 2022, presupune o creștere cu 30% a eforturilor europene de apărare a continentului. Însă el se bazează pe menținerea aceleiași prezențe militare americane în Europa - o presupunere care, după cum recunoaște un oficial militar francez, este extrem de incertă.
„SUA și-au dat acordul pentru aceste planuri, dar nu avem nicio garanție că, peste câteva luni sau un an, nu se vor răzgândi și vor spune că își reduc prezența militară în Europa, așa că noi va trebui să facem mai mult”, a declarat oficialul pentru Financial Times. „Este imposibil de știut acum și nu poate fi planificat.”
Trump a cerut pentru prima dată ca toți aliații NATO să își crească cheltuielile de apărare la 5% din PIB la scurt timp după victoria sa electorală, amenințând în privat că aceasta este „nota de plată” pentru protecția continuă oferită de SUA.
După învestirea sa, propunerea a devenit oficială. Trump a cerut o „egalizare” a cheltuielilor de apărare între SUA și restul aliaților, chiar dacă administrația sa a reiterat în mai multe rânduri angajamentul ferm față de clauza de apărare colectivă a NATO.
Gândită de Mark Rutte cu sprijinul lui Trump, noua înțelegere prevede ca liderii NATO să semneze un angajament de atingere a pragului de 5% din PIB până în 2035. Acest obiectiv va include 3,5% cheltuieli pentru capabilități de apărare esențiale, iar restul de 1,5% va acoperi domenii conexe, precum securitatea cibernetică și infrastructura strategică.
Dimensiunea acestei misiuni este însă uriașă.
Dincolo de capabilitățile britanice și franceze, armatele europene depind aproape în totalitate de Statele Unite pentru așa-numiții „facilitatori strategici”. Informațiile, capacitățile de supraveghere și recunoaștere, avioanele de transport greu necesare pentru deplasarea rapidă a armamentului, infrastructura spațială, precum și operațiunile de comandă și control sunt de mult timp asigurate de SUA și sunt extrem de costisitoare și consumatoare de timp pentru a fi înlocuite. Oficialii și analiștii presupun că mare parte din aceste funcții ar trebui dezvoltate, finanțate și achiziționate în comun.
Camille Grand, fost oficial NATO și în prezent expert la Consiliul European pentru Relații Externe (ECFR), afirmă că înlocuirea unei reduceri a trupelor americane este „relativ gestionabilă, chiar și într-un interval de timp scurt”, pentru capitalele europene.
„[Dar] când vorbim despre facilitatorii critici, chiar fără a include descurajarea nucleară, cerințele sunt mult mai mari, iar orizontul de timp este de cel puțin câțiva ani, posibil până la un deceniu. În acest domeniu, absența unui plan convenit și coordonat este mult mai dăunătoare decât retragerea unilaterală a câtorva mii de soldați”, adaugă ea.
În alte domenii în care dependența de SUA este ridicată - cum ar fi platformele de apărare antiaeriană și antirachetă sau armele de lovire cu rază lungă de acțiune - numeroase capitale europene au cerut Uniunii Europene să ofere sprijin financiar și să coordoneze căutarea unor alternative europene. Un nou mecanism de împrumut instituit recent de Bruxelles poate fi utilizat pentru achiziționarea de arme, cu condiția ca acestea să fie procurate în comun.
„Nu creăm o armată a UE, dar este clar că Bruxellesul și statele membre își doresc un picior european mai puternic în cadrul NATO”, afirmă un înalt oficial european implicat în negocierile transatlantice. „Cred că vom vedea Uniunea preluând competențe care până acum aparțineau exclusiv NATO, cum ar fi interoperabilitatea, standardele și achizițiile comune.”
În ultimele luni, ministrul german al apărării, Boris Pistorius, l-a presat pe omologul său american, Pete Hegseth, să furnizeze o „foaie de parcurs” pentru retragerea SUA din Europa, potrivit a trei persoane familiarizate cu discuțiile lor.
Însă această tentativă de a oferi Berlinului și aliaților europeni un calendar clar privind activele care trebuie prioritizate și ritmul în care trebuie făcute investițiile a iritat alte capitale NATO, care consideră că forțarea SUA să-și clarifice intențiile de retragere ar putea transforma această posibilitate într-o profeție autoîndeplinită.
Rezultatul este o abordare inconsecventă, spune același oficial european: „Angajează-te cu americanii cât de intens poți pentru a-i menține cât mai aproape, dar, în același timp, pregătește-te cât de rapid posibil pentru momentul în care vor pleca.”
„E nebunie? Da. Dar tot contextul e nebunesc.”
Această divergență de viziune scoate în evidență neliniștea care domnește în interiorul NATO privind planificarea americană și teama profundă legată de ce ar putea însemna o decizie impulsivă a administrației Trump.
„Aceste obiective descriu în ce capabilități trebuie să investească aliații în anii următori. De la apărarea aeriană și avioanele de luptă, la tancuri, drone, logistică și, desigur, personal”, a declarat Mark Rutte săptămâna trecută. „Nivelul de 3,5% pentru cheltuielile de bază în domeniul apărării este acum profund integrat în întregul proces de planificare defensivă al NATO.”
La prima vedere, presiunea fiscală exercitată de Trump asupra Europei și cererea sa de „egalizare” par să se alinieze perfect cu apelurile unor lideri europeni - în frunte cu președintele francez Emmanuel Macron - pentru ca armatele continentului să-și întărească „autonomia strategică”.
Însă întărirea propusă a așa-numitului „pilon european” din interiorul alianței este plină de întrebări extrem de complicate, din cauza dependenței profunde de Statele Unite. Washingtonul nu joacă doar rolul de garant, furnizor și susținător al forțelor armate ale alianței, ci este și principalul coordonator și comandant al acestora.
„Nu există un pilon european. Este o expresie goală”, afirmă Carlo Masala, profesor de politică internațională la Universitatea Bundeswehr din München. „NATO este o structură de comandă militară integrată, ca o roată. Forțele europene sunt spițele. Iar SUA sunt butucul care le leagă între ele și asigură funcționarea roții. Cine va prelua acest rol?”
Fără un înlocuitor pentru rolul pe care SUA îl joacă de decenii întregi, adaugă Masala, „NATO ar trece de la o alianță modernă, cu o structură militară de comandă integrată, la un tip de alianță clasică, bazată doar pe angajamente de apărare colectivă”.
Franța, cu rădăcini profund gaulliste, are de mult timp o relație particulară cu NATO. Este un membru fondator esențial, dar și unul care își apără cu gelozie independența militară. Parisul și-a construit propriul arsenal nuclear tocmai pentru a nu depinde de SUA, motiv pentru care nu participă la partajarea nucleară din cadrul alianței. În plus, Franța a menținut o industrie de apărare autohtonă, preferând să nu achiziționeze armament fabricat în America.
Poziția lui Macron privind suveranitatea în materie de apărare - odinioară marginală și chiar privită drept provocator de antiamericană în unele capitale europene - începe acum să devină consensuală. Această schimbare de paradigmă a fost accelerată atât de invazia Rusiei în Ucraina și amenințările persistente asupra membrilor NATO din estul Europei, cât și de scepticismul deschis al lui Trump față de importanța alianței transatlantice.
Bruxellesul s-a implicat, de asemenea, pentru a susține cauza creșterii cheltuielilor de apărare în rândul statelor membre. „Anul acesta, Rusia cheltuiește mai mult pentru apărare decât pentru sănătate, educație și politici sociale la un loc. Este un plan pe termen lung pentru o agresiune pe termen lung”, a avertizat Kaja Kallas, vicepreședintă a Comisiei Europene, în cadrul unei dezbateri înainte de summitul NATO. Ea a descris amenințarea la adresa unității și securității transatlantice drept „o problemă care ne privește pe toți”.
Dar, spre deosebire de alți aliați europeni, Franța nu vede o posibilă reducere a prezenței americane în Europa drept o amenințare existențială. Parisul consideră că regiunea se poate desprinde treptat de dependența față de Statele Unite în deceniul următor.
Alți diplomați NATO critică în privat inițiativa lui Pistorius, afirmând că ruptura față de aliații săi europeni cheie riscă să transmită un mesaj confuz către Washington. Totuși, aceștia recunosc că, pe măsură ce SUA întârzie să ia o decizie clară, Europa câștigă timp prețios pentru a construi sprijin politic în jurul necesității de a majora finanțarea apărării și de a accelera reînarmarea.
„Aliații europeni din NATO se tem că ar putea declanșa exact rezultatul pe care încearcă să-l evite: cu cât planifică mai mult să înlocuiască prezența SUA, cu atât le oferă mai multe argumente decidenților americani pentru a pleca”, spune Giuseppe Spatafora, analist la Institutul de Studii de Securitate al UE. „Dacă începem să facem aceste schimbări, americanii vor fi și mai înclinați să creadă că planul lor de retragere e justificat, pentru că oricum europenii se ocupă deja de asta.”
„Mai întâi, nu trebuie să facem nimic care să-i încurajeze pe americani să plece, pentru că nu e în interesul nostru”, spune un diplomat francez. „Apoi, dacă retragerea devine inevitabilă, prioritatea noastră este ca americanii să fie transparenți față de ceilalți membri ai alianței, astfel încât procesul să fie ordonat.”
Pistorius susține însă că o foaie de parcurs este necesară tocmai pentru a evita o retragere bruscă și potențial periculoasă a SUA. „Cu toții suntem marcați de trauma din Afganistan”, spune un înalt oficial german, referindu-se la retragerea haotică a forțelor americane în 2021.
Indiferent de ceea ce va decide Washingtonul, Berlinul va juca un rol esențial în viitorul NATO. Spre deosebire de Regatul Unit și Franța, care se confruntă cu constrângeri bugetare severe, cancelarul Friedrich Merz participă la primul său summit NATO cu o libertate fiscală neașteptată: după relaxarea plafonului constituțional privind îndatorarea, guvernul german a deschis calea pentru împrumuturi practic nelimitate dedicate sectorului militar și a adoptat propunerea lui Rutte.
„Guvernul federal va pune la dispoziția Bundeswehr toate resursele financiare necesare pentru a deveni cea mai puternică armată convențională din Europa”, a declarat Merz în fața parlamentarilor luna trecută.
Deși Trump i-a spus lui Merz, la începutul acestei luni, în Biroul Oval, că importantul contingent militar american staționat în Germania va rămâne, în plan secund, Germania operează cu ipoteza că efectivele se vor reduce semnificativ în anii următori.
Din cei aproximativ 90.000 de soldați americani aflați în prezent în Europa, circa 37.000 sunt staționați în Germania. „Trebuie să privim realitatea în față”, spune un oficial german. „Nu ar trebui să ne bazăm pe același contingent american pe care îl avem acum.”
Pistorius a declarat la începutul acestei luni că forțele armate ale Germaniei - formate în prezent din 180.000 de soldați profesioniști și deja sub obiectivele stabilite - vor trebui să recruteze încă între 50.000 și 60.000 de persoane pentru a îndeplini angajamentele asumate de Berlin față de NATO până la sfârșitul anilor 2030.
Deși Pistorius a fost dornic să se asigure că tranziția responsabilităților de la SUA către Europa se face „lin și sincronizat”, oficialul german sugerează că multe vor depinde de SUA.
„Casa Albă va dicta ritmul acestei tranziții - iar ceea ce se întâmplă în lume va conta la fel de mult”, spune oficialul, făcând referire la agresivitatea tot mai mare a Chinei în Pacific ca fiind o variabilă care ar putea accelera procesul.
Oficialii NATO sunt siguri de un singur lucru: chiar și în cel mai bun scenariu posibil - în care Trump pleacă de la Haga cu 31 de noi angajamente de cheltuieli și declară alianța „mai puternică decât oricând” - viitorul acesteia și rolul Americii în cadrul ei rămân incerte.
„Relația [transatlantică] este fundamental diferită, dar nu toată lumea o percepe ca atare”, spune Gabrielius Landsbergis, fostul ministru de externe al Lituaniei. „Multe dintre țările de pe flancul estic sunt chiar mai puțin realiste decât cele din vestul Europei. Mulți încă mai speră la rezultate pozitive, în loc să se pregătească pentru cele mai probabile.”
Rutte, care are ingrata sarcină de a convinge aliații să accepte planuri ambițioase de investiții și cheltuieli fără să știe exact care sunt intențiile Washingtonului cu privire la viitorul său în Europa, susține că, indiferent de decizia finală a lui Trump, este în interesul Europei să-și construiască propria autonomie.
„Nu trebuie să facem asta pentru un singur om din public. Trebuie să facem asta pentru a proteja un miliard de oameni,” a spus Rutte săptămâna trecută.
Însă Europa trebuie să se mobilizeze rapid, avertizează experții. „SUA nu sunt interesate de o foaie de parcurs; vor să aibă mână liberă”, spune Masala, profesorul universitar. „De aceea, viteza este esențială acum. Europa trebuie să se unească, să investească în apărare, să-și coordoneze politicile de achiziții și să aibă un plan clar despre cine ce va cumpăra.”
El adaugă: „Toți europenii privesc către SUA ca iepurele către șarpe... sperând că șarpele nu o să-i muște.”
