Grupul Statelor împotriva Corupţiei din cadrul Consiliului Europei (GRECO) a făcut public miercuri Raportul referitor la România în care îşi exprimă ”îngrijorarea profundă” faţă de anumite aspecte legate de modificările legilor justiției adoptate de Parlament.
GRECO îşi exprimă ”îngrijorarea profundă faţă de anumite aspecte ale legilor privind statutul judecătorilor şi procurorilor, faţă de legislaţia adoptată de Parlamentul României privind organizarea Consiliului Superior al Magistraturii şi faţă de amendamentele aduse codurilor penale”, conform acestui raport remis site-ului miscareaderezistenta.ro.
Raportul notează, de asemenea, că amendamentele la cele trei legi privind sistemul judiciar adoptate de Parlament în decembrie 2017 nu conţin cele mai controversate propuneri, care au fost prezentate iniţial în vară. Totuşi, GRECO este îngrijorată de impactul potenţial al legilor, inclusiv pentru structura de personal a a instanţelor şi a parchetelor.
GRECO solicită României să renunţe la ideea creării unei secţii speciale pentru anchetarea infracţiunilor din sistemul judiciar.
Documentul ia act de procesul de revocare din funcţie a şefei DNA Laura Codruţa Kovesi, iniţiat în luna februarie şi reînnoieşte apelul la garanţii suplimentare în ceea ce priveşte numirea şi revocarea procurorilor şefi de către executiv..
GRECO este în egală măsură critic cu privire la amendamente propuse la legislaţia penală considerând că, în cazul în care acestea vor fi adoptate, în mod clar vor contraveni unora dintre angajamentele internaţionale ale României, inclusiv Convenţia privind legislaţia penală în domeniul corupţiei.
De asemenea, raportul critică "o serie de proiecte de lege iniţiate în Senat în 21 decembrie 2017 care ar atenua prevederile referitoare la incriminarea diverselor infracţiuni de corupţie din Codul penal; de exemplu, mita şi traficul de influenţă nu s-ar mai aplica în cazul funcţiilor alese, iar în ceea ce priveşte abuzul în serviciu, amendamentele ar dezincrimina total infracţiunile cu un prejudiciu sub 200.000 de euro"
GRECO invită România să prezinte stadiul reformelor în justiţie în următoarea sa reuniune plenară din 18 - 22 iunie 2018 şi să se abţină de la adoptarea unor amendamente la legislaţia penală care ar submina lupta anticorupţie.