Ion Iliescu postează, pe blogul său, o acuzație dură la adresa cotidianului francez Le Figaro, afirmând că a comis un act de război mediatic folosindu-i numele într-un comentariu pe marginea situației Partidului Social Democrat (PSD) din România.
”Nu cred că avem în față un fake news, ci un act de război mediatic. Ceea ce mi se pare la fel de inacceptabil ca și atribuirea unor afirmații care nu-mi aparțin. Regret că lucrurile au ajuns atât de jos în presă. Mi se pare că jurnalul îmi datoreaza scuze și rectificarea respectivelor afirmații”, scrie Ion Iliescu pe blogul său, cu referire la un articol publicat de cotidianul francez, care îi atribuie o serie de critici la adresa PSD.
Partidul Social-Democrat (PSD) trece printr-o perioadă dificilă şi se confruntă cu „cea mai gravă criză politică”, afirmă fostul preşedinte Ion Iliescu, notează Le Figaro.
”Am citit cu uimire amestecată cu dezgust un soi de compilație despre PSD și despre situația politică din România, apărută în Le Figaro. Uimire, pentru că Le Figaro a fost întotdeauna un ziar solid, care practica jurnalism de calitate. Dezgust, pentru că sunt citat cu lucruri pe care NU le-am declarat niciodată, nici ziarului Le Figaro, nici altcuiva.
Fiecare este liber să creadă ce dorește despre PSD, despre situația politică din România, despre istoria post-decembristă. Însă nu pot accepta să fiu implicat în lupte politice pentru putere absurde, fără nicio miză nici pentru PSD, nici pentru România. Realitatea prezentată în articol este caricaturală, iar declarațiile care mi se atribuie sunt parte a acestei lupte politice. Nu este intenția mea să particip la așa ceva. PSD este un partid matur și responsabil, care își va rezolva problemele conform statutului său și legilor țării.
In ultima perioada, am ales să fiu cât mai puțin implicat în viața politică din PSD și din România. Iar când voi avea ceva de spus celor din PSD, o voi face direct, fără mijlocirea presei, române sau străine.
Nu cred că avem în față un fake news, ci un act de război mediatic. Ceea ce mi se pare la fel de inacceptabil ca și atribuirea unor afirmații care nu-mi aparțin. Regret că lucrurile au ajuns atât de jos în presă. Mi se pare că jurnalul îmi datoreaza scuze și rectificarea respectivelor afirmații”, scrie Ion Iliescu pe blogul său.
„Succesor al Partidului Comunist, PSD a fost aproape tot timpul la putere în România. Actualul lider, Liviu Dragnea, conduce ţara în funcţie de propria agendă judiciară. El ordonă, iar partidul său cu disciplină stalinistă execută. Iar Bucureştiul, care de la 1 ianuarie va deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, se supune”, comentează editorialistul Thierry Portes într-un articol publicat în cotidianul Le Figaro sub titlul „România, ţara unui singur partid”.
„Totul a început cu el şi totul continuă cu el. Ion Iliescu, omul care a înlăturat regimul Ceauşescu în 1989 înainte de a menţine controlul asupra puterii timp de un deceniu, a lăsat ţării o instituţie care, inclusiv în prezent, structurează România şi o ancorează, mai mult decât ale ţări vecine din Europa de Est, în trecutul comunist - Partidul Social-Democrat (PSD). După mai multe schimbări de nume, aceasta este actuala denumire a acestei formaţiuni, construită pe modelul partidelor leniniste din trecut, cu aceeaşi disciplină care le permite liderilor să îşi impună punctele de vedere asupra colegilor, iar apoi asupra unei societăţi şi unui stat puternic infiltrate. Începând din anul 1989, PSD a lipsit în totalitate de la putere patru ani, din 1996 până în 2000, iar, din 2004, o altă perioadă de trei ani, dar a rămas totuşi principala forţă în Parlamentul de la Bucureşti. Această formaţiune a dominat România 22 din cei 29 de ani de la căderea Zidului Berlinului, după 44 de ani de regim al partidului comunist pe care l-a succedat. Şi, spre deosebire de toate celelalte formaţiuni, dintre care multe au dispărut, acest partid a reuşit să supravieţuiască în opoziţie şi să reia rapid puterea”, notează autorul articolului.
„Victoria partidului în ultimele alegeri parlamentare din decembrie 2016 îi conferă, în regimul parlamentar român, aproape toate puterile, până la viitorul scrutin parlamentar, programat în 2020. Dar, de 22 de luni, o majoritate largă de opinii, mobilizată în manifestaţii care frecvent au fost de amploare, au ajuns să deteste acest PSD care a erodat sistemul judiciar şi pe preşedintele formaţiunii, Liviu Dragnea, aflat la originea atacurilor la adresa judecătorilor care îl vizează în mai multe dosare”, subliniază Le Figaro, notând că, în timp ce Liviu Dragnea ar putea ajunge la închisoare, partidul riscă să ajungă într-o situaţie nefavorabilă în alegerile din 2020.
„Diviziunile şi deteriorarea sistemului politic al partidului sunt acum atât de evidente încât ar putea cauza înfrângerea în următoarele alegeri şi, pe termen lung, ar putea conduce la afectarea hegemoniei asupra României”, argumentează Thierry Portes.
La acest articol a contribuit și Paul Cozighian, precizează Le Figaro.
„Am fost să iau acest interviu cu șeful meu de la Paris, redactor-șef adjunct pe politică internațională, la domnul Iliescu. Domnul a fost cu mine. Mâine apare acest articol în cotidianul Le Figaro. El a fost deja postat pe site-ul publicației. Eu am înregistrările interviului. Noroc că le-am făcut. E o pură întâmplare. Președintele Iliescu ne-a primit cu o foarte mare amabilitate. Era bucuros să se întâlească cu jurnaliștii de la Le Figaro. Era informat cu faptul că ziarul e unul de dreapta, nicidecum prieten cu domnul Iliescu. Chiar am fost plăcut surprins de felul în care președintele Iliescu ne-a primit într-o după-amiază, la începutul lunii noiembrie. Am stat de vorbă aproape o oră și 30 de minute. Am făcut și o fotografie la sfârșit. Eu am zis, din respect, să-i fac fotografia lui. Există poza, o am și am să o aduc mâine în studio”, a spus Paul Cozighian în direct la postul Realitatea TV.
UPDATE
Jurnalistul Paul Cozighian a dat publicității primele trei minute din interviul realizat alături de Thierry Portes cu fostul președinte Ion Iliescu. Anterior, jurnalistul a declarat la Digi24 că i se pare „incredibil” faptul că fostul președinte a dezmințit declarațiile publicate de cotidianul francez Le Figaro. „Chiar am fost impresionat de calitatea răspunsurilor domniei sale și de memoria pe care o avea”, a întărit el, adăugând că se întreabă dacă cel care a scris pe blog este chiar fostul președinte.
Interviul cu Ion Iliescu a fost realizat de Thierry Portes și Paul Cozighian pe data de 7 noiembrie 2018. Jurnalistul român a dezvăluit că a fost realizat cu ajutorul lui Gelu Voican-Voiculescu, „apropiat din totdeauna al lui Ion Iliescu și admirator al publicației franceze”.
FRAGMENTUL POATE FI ASCULTAT AICI.
UPDATE
Fostul preşedinte Ion Iliescu afirmă, într-un fragment din controversatul interviu pentru Le Figaro difuzat marţi de Realitatea TV, că PSD ar trebui să-l susţină pe Călin Popescu Tăriceanu la prezidenţiale. În ceea ce-l priveşte pe Liviu Dragnea, declară că poziţia acestuia este destul de complicată din cauza problemelor cu justiţia, în declaraţiile prezentate în articolul din Le Figaro, aceasta fiind legată de fracturile din partid. De asemenea, se referă la statul paralel, în a cărui existenţă spune că nu crede.
În ceea ce-l priveşte pe Dragnea, Iliescu spune că poziţia acestuia este complicată din cauza problemelor cu justiţia.
"A fost forţa partidului nostru această unitate şi această solidaritate, responsabilitatea intelectuală în faţa partidului şi în faţa membrilor. Aceasta este slăbiciunea şi chiar încrederea reciprocă cred că este puţin...(...) Sunt mulţi oameni de calitate în partid. Este totuşi cel mai puternic partid în continuare şi are cea mai mare influenţă în rândul maselor. în toate categoriile de populaţie. Dar, din păcate, există fracturi interioare care se reflectă astăzi. Poziţia personală a domnului Dragnea este destul de complicată din cauza acestor probleme cu justiţia", spune Iliescu.
În ceea ce priveşte statul paralel, Iliescu declară că nu crede în existenţa lui.
"Mulţi oameni vorbesc despre statul paralel. Eu îmi aduc aminte ce înseamnă acesta, ce înseamnă statul paralel. Nu este statul paralel, dar slăbiciunea forţelor politice din ţară şi a partidelor poate crea un vid care, bineînţeles, poate crea posibilitatea ca forţe rebele, forţe necontrolate, să creeze această imagine a unui stat paralel. Nu există", precizează fostul preşedinte.
Interviul a fost invocat într-un material mai amplu referitor la PSD şi la situaţia politică de la Bucureşti publicat de Le Figaro. Potrivit publicaţiei, fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat că „este o perioadă dificilă şi confuză pentru PSD, care trăieşte cea mai gravă criză politică a sa”, el apreciind că ”poziţia personală a lui Dragnea, cu problemele sale juridice, a creat fracturi interne în PSD”. După publicarea articolului din publicaţia franceză, Ion Iliescu a negat afirmaţia. Jurnalistul care l-a intervievat, Paul Cozighian a anunţat încă de luni seară că are înregistrarea şi că o va face publică.