EXCLUSIV. Şi-a chemat PSD consultanţii israelieni, să îi repare imaginea? Ce răspund aceştia

08 Feb 2017 | scris de Marina Constantinoiu
EXCLUSIV. Şi-a chemat PSD consultanţii israelieni, să îi repare imaginea? Ce răspund aceştia

Zilele trecute, voci din PSD se exprimau cu îngrijorare în legătură cu o afectarea imaginii partidului, în urma criziei politice create de modificarea legislaţiei penale.

Vicepreşedintele partidului, Mihai Chirică, una dintre vocile critice din partid, la adresa situaţiei actuale, declara acum două zile că o evaluare sociologică arată că organizaţia PSD din Iaşi a pierdut 23% la nivel de încredere, în contextul aprobării ordonanţei pentru modificarea legislaţiei penale.

Sondaj de "casă respectabilă"

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, la Parlament, că, potrivit celui mai recent sondaj realizat de o casă de sondare “respectabilă”, PSD a pierdut 2-3 procente, nu 23%.

Tot miercuri au apărut în spaţiul public informaţii potrivit cărora, aflaţi în plină criză de imagine, liderii PSD i-ar fi rechemat de urgenţă la Bucureşti pe cei doi consultanţi israelieni care au orchestrat campania victorioasă a partidului la alegerile parlamentare.

Moshe Klughaft şi Sefi Shaked ar fi fost chemaţi să ajute la redresarea imaginii PSD.

Contactat de miscareaderezistenta.ro, Sefi Shaked a declarat că atât el, cât şi Moshe Klughaft sunt „specializaţi doar în campanii electorale şi nu au lucrat deloc în România după decembrie 2016”.

Reamintim că victoria PSD în alegeri s-a datorat şi strategiei echipei de consultanţi din Israel, despre care a scris, de altfel, şi cotidianul israelian Jerusalem Post.

Autorul, Gil Hoffman, scrie că o campanie „agresivă şi creativă” a încercat o întinerire a imeginii PSD, o transformare a ei într-una mai patriotică, utilizând mesaje folosite de obicei de partidele de dreapta.

Sloganul lor a fost „Îndrăzneşte să crezi în România”. Rezultatul a fost că PSD şi-a îmbunătăţit imaginea în rândul alegătorilor de centru-stânga. 

Dacă numele avansate de presă nu se confirmă, informaţia că totuşi la Bucureşti s-a făcut apel la consultanţă israeliană este reală. Dar vizează alte nume.

 

Alte stiri din Politic

Ultima oră