Una dintre cele mai cunoscute jurnaliste din lume, Christiane Amanpour, de la postul american CNN, a anunţat că are cancer ovarian.
Într-o postare video de un minut, Christiane Amanpour a făcut mărturisirea de dragul transparenței dar și pentru a sfătui toate femeile din lume să-și facă investigațiile la timp și să fie atente la ce semnale le transmite corpul.
În vârstă de 63 de ani, care are un fiu, Christiane Amanpour are în spate o carieră de aproape 40 de ani. Ea se află la Londra și a povestit că s-a operat deja, iar prognosticul este unul bun.
Șefa corespondenților de la rețeaua americană CNN spune că le este recunoscătoare medicilor, dar și sistemului de asigurări medicale din Marea Britanie. Urmează câteva luni de chimioterapie, iar postul american a anunțat că jurnalista vrea să-și reia munca în câteva săptămâni.