Cătălin Raiu e teolog, doctor în științe politice și cadru didactic asociat la Facultatea de Administrație și Afaceri din Universitatea București. E, totodată, primul român recrutat în iunie 2019 ca expert în libertate religioasă de către OSCE. Din această calitate, Cătălin Raiu e o voce capabilă să se pronunțe fluent și articulat pe tema din ce în ce mai stringentă a libertății religioase, într-o Europă care a dezbrăcat de sens (făcând abuz de el) un termen greu, ca “democrație”. Când o minoritate își clamează drepturi și libertăți în defavoarea majorității, vorbim, nu-i așa, de o democrație ciuntită. Dar ce te faci că și credinciosul a ajuns să se simtă minoritar? Pe el unde-l pui în această ecuație?
Cătălin Raiu vine diseară la Marius Tucă Show, pentru o discuție pe tema noilor criterii ale corectitudinii politice – până unde se întinde libertatea ta și câtă libertate îmi revine mie? Și, de fapt, ce mai înseamnă libertatea în ziua de azi?
Ciprian Gălușcă e coordonatorul campaniei pentru Păduri și Biodiversitate al Greenpeace. Vine la Marius Tucă Show pentru o discuție pe tema cazului Arthur. 38 de milioane de metri cubi dispar anual din pădurile României. Fenomenul e cu atât mai periculos, cu cât acest lucru afectează habitatul animalelor pe care România, încă, le mai adăpostește. Aceste tăieri ilegale completează și vânătorile ilegale ale marilor carnivore. Un adevărat masacru se produce în fiecare secundă în România și sunt foarte puțini cei cărora le pasă. Vino diseară să-l vezi pe Ciprian Gălușcă și viziunea lui pe tema cazului Arthur dar și ce are să fie mai încolo!
Între 12 și 14 mai a fost organizată o întâlnire între raportorii Comisiei de la Veneția și asociațiile de magistrați de la noi din țară, pe tema desființării SIIJ. Ocazie cu care asociațiile de magistrați de la noi din țară au condamnat public acest eveniment, pe care-l consideră o parodie. Astăzi, Comisia de la Veneția se pronunță pe tema desființării SIIJ, un demers marca Stelian Ion, ministrul Justiției. Judecătorul Dana Gîrbovan vine la Marius Tucă Show să ofere un punct de vedere pe această temă controversată.
Marius Tucă Show, în direct, diseară, de la șapte, pe alephnews.ro. “Păduri ce-ar fi putut să fie și niciodată nu vor fi” (Ileana Vulpescu)