Steluța Roșca-Stănescu a avut-o invitată pe Alina Georgiana Teodorescu în cadrul emisiunii "Artă prin gaura cheii", la Smart FM.
Steluța Roșca-Stănescu: În această seară vom vorbi cu o artistă care a sosit chiar ieri, de la Londra, este o artistă de origine română care a trăit foarte mulți ani România, după care s-a hotărât să plece și să-și continue activitatea la Londra. S-a întors acum, pentru că are un proiect extraordinar de frumos și de interesant, cu rezidențe pentru artiști, chiar la Slănic Moldova, locul în care s-a născut. Am să o las pe ea, pe Alina Georgiana Teodorescu să vă povestească mai mult și spun: Bună seara, bine ai venit Alina Georgiana Teodorescu în studioul Smart FM.
Alina Georgiana Teodorescu: Bună seara și mulțumesc de invitație!
SRS: Înainte să trecem la detaliile acestui proiect și la chestionarul despre activitatea artistică a Alinei, vreau să vă întreb dacă ați fost la Art Safari. Dacă da, foarte bine. Dacă nu, mergeți să-l vedeți, să vedeți această expoziție minunată, acest pavilion de artă care are și un iz de târg de artă. Spun asta, pentru că sunt foarte interesante toate lucrările de artă contemporană din galerii, dar trebuie neapărat să mergeți să vedeți expoziția “Luchian și independenții”, expoziție dedicată marelui pictor Ștefan Luchian. Este o expoziție realizată cu prilejul “Centenarului Luchian”. Și de ce vă rog s-o faceți și vă rog neapărat s-o vedeți, pentru că sunt foarte, foarte multe lucrări semnate Ștefan Luchian din colecții private, lucrări pe care nu o să mai aveți ocazia să le vedeți prea curând. Și dacă ați vizitat Art Safari sau vă veți duce să vizitați Art Safari, cred că imediat după, s-ar cuveni să mergeți să vedeți și Romanian Design Week, care este partea cealaltă a artei românești, partea… nu e bine spus de partea cealaltă și nici de completare. Practic, întregește tabloul artistic al acestei țări. Este foarte interesantă și expoziția centrală a celor de la Romanian Design Week care are loc în strada Grigore Cobălcescu nr. 45. Sunt enorm de multe lucrări, peste 200 de lucrări semnate de 150 de designeri și arhitecți.
Așadar, după ce v-am îndemnat să mergeți la cele două expoziții, la cele două evenimente foarte importante pentru arta românească, zic să-l lăsăm pe Cătălin Roșioru, colegul meu care se ocupă de muzica acestei emisiuni din această seară, să ne încânte cu prima melodie din emisiune.
SRS: Așa cum spuneam în introducere, lângă mine, în studioul Smart FM, se află artista Alina Georgiana Teodorescu, o artistă care s-a născut la Slănic Moldova, s-a întors de la Londra aici, în țară, unde vrea să aducă o mare parte din experiența ei. Și pentru aceasta, a gândit un proiect intitulat “În Context”, un proiect practic de rezidențe pentru artiști, la care ea visează să adauge în final, după câțiva ani de organizare și de reprezentare, de continuare a acestui proiect, un muzeu de artă contemporană care să fie chiar în Slănic Moldova. Dar, pentru a vă spune povestea mult mai bine, cu mult mai multe detalii, o să o rog chiar pe Alina să ne vorbească. Așa că Alina, aș vrea ca înainte să ne vorbești despre proiectul în context, să te-ntreb despre cine ești tu, Alina Teodorescu?
Alina Georgiana Teodorescu: Pe scurt sau pe larg?
SRS: Eu cred c-ar fi bine pe larg, pentru că recunosc, m-a impresionat povestea ta și cred c-ar fi frumos să o audă și ascultătorii noștri.
Alina Georgiana Teodorescu: Da. Dacă ar fi să spun pe scurt, sunt un om bucuros că sunt aici și că am proiectul cu oameni frumoși. Și ăsta este un motor extraordinar pentru orice om creativ, să evolueze și să meargă înainte. Însă, pe larg, sunt un om cu o poveste normală până la un anumit punct.
SRS: Hai să începem cu începutul. Te-ai născut în Slănic Moldova…(surâde).
Alina Georgiana Teodorescu: M-am născut în Slănic Moldova, un loc absolut minunat, și nu pentru că este locul meu de origine, ci că într-adevăr este o stațiune balneoclimaterică privilegiată prin natura resurselor geografice și naturale. Am plecat de-acolo la vârsta de 14 ani și de atunci pașii m-au dus într-o călătorie extrem de intensă și plină de frumos, aș zice. Tatăl meu a fost artist și pot spune că lui îi datorez înclinația către artă. Noțiunile fundamentale de pictură, de compoziție – tehnic vorbind, aproape tot ce știu, știu de la el. Dar deasemenea, curiozitatea de a învăța, de a învăța constant, de a cunoaște lumea, cred că tot de la el mi se tragere. Chiar a fost un om special, a avut o sete foarte mare de cunoaștere până în ultima clipă de viață. Tata mi-a fost profesor de artă în școala generală de la Slănic și m-a îndrumat, ulterior, către Liceul de Artă “George Apostu” din Bacău. De aceea, am și plecat din Slănic la 14 ani. Și mă simțeam ca acasă în lumea artei, am studiat acolo pictură monumentală acolo, era un mediu minunat. Și cu toate astea, pregătindu-mă pentru facultatea de arte, doream să continui traseul în lumea artei. M-am lăsat descurajată de către preconcepțiile oamenilor din jurul meu, care-mi spunea că voi muri de foame ca artist în lumea de azi dacă mă canalizez pe artă și că aș putea să-mi canalizez creativitatea pe o meserie practică (SRS: “…și deși aveai tată artist, totuși te-ai lăsat influențată de ceilalți?). M-am lăsat influențată de ceilalți și cred că și tatăl meu s-a lăsat, la rândul lui, influențat de ceilalți, pentru că, din păcate, el a fost un artist care nu și-a găsit locul și a fost profesor la școlile din zona de arte toată viața lui, dar și-ar fi dorit să facă mult mult, și-ar fi dorit să vadă lumea, așa ar fi do… dar, cum știm cu toții, profesorii în perioada comunistă nu erau chiar oamenii cu cele mai multe posibil și probabil că…(SRS: “…greu să ieși din țară în perioada aceea”)… probabil s-a compromis și el în a mă lăsa să-mi urmez drumul pe care l-am ales, de una singură la vremea respectivă, către design. Și am studiat, am venit la București și am studiat arhitectură de interior și proiectare de mobilier la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu (SRS: Deci, ai păstrat oricum latura artistică…dar te-ai îndreptat către ceva mai practic.)… exact… da, m-am gândit că îmi pot pune creativitatea în slujba oamenilor și a fost o experiență minunată. Am făcut asta timp de opt ani după facultate.
Am continuat să studiez, am mai făcut la Milano un curs de design de magazine, care m-a ajutat să fac un portofoliu de proiecte foarte bune deci, am lucrat pe niște concept store-uri, am avut niște proiecte foarte frumoase. Chiar a fost o perioadă extrem de bogată din toate puncte de vedere și ca formare, a mea personală ca și om pentru viață. Însă, după opt ani de amenajări interioare, pe măsură ce proiectele creșteau, aveam sentimentul că mă sufoc, mi se părea că elementele de logistică mă apăsau din ce în ce mai tare și…(SRS: Te întrerup. Când spui amenajări interioare, ai rămas doar la partea de amenajări magazine sau ai trecut și-n privat?)… nu, am făcut și rezidențiale, am lucrat și pe niște proiecte de restaurante, bistro-uri, am lucrat pe spații de birouri (SRS: Deci, până la urmă proiecte bănoase).
Da, proiecte bănoase, am fost norocoasă și muncitoare (surâde). Am avut proiecte multe și-n același timp, uneori au și crescut și ca dimensiune și ca buget și îmi permiteau să mă desfășor. Dar, pe măsură ce creșteau și implicațiile la nivel logistic creșteau și elemente ca bugete sau detalii tehnice, care nu se puteau realiza în România. Făceau să trebuiască să readaptez soluții pe care le gândeam inițial și care și pierdeau din farmec pe măsură ce le transformam și le adaptam. Și… a venit o zi in care n-am mai vrut și-n care mi-am dorit să fiu în artă. Și în ziua aceea m-am hotărât că plec. Și pentru că aveam totuși, această parte pragmatică care venea cu mine din ultimii ani de școală și de carieră, am aplicat la Londra la Sotheby’s, casa de licitație, la institutul de artă pe care-l au ei și am studiat un Arta & Business pe artă contemporană, pentru că mi-am dorit să înțeleg domeniul din toate punctele de vedere, eu nu știam mult…(SRS: Stai puțin. Deci, tu în România aveai o viață, în care practic aveai și o parte de creație în munca ta, dar era o muncă foarte bine plătită și brusc ai spus: stop joc. Chestia asta cu banu’, îmi place, nu-mi place a fost foarte binevenită, dar eu de fapt, vreau să fac artă. Și-ai lăsat totul baltă aici, ai luat banii ăia puțini pe care i-ai strâns sau nu i-ai strâns…\<\
SRS: Alina Georgiana Teodorescu, lași o carieră de succes, hai să-i spunem, în design, în amenajări interioare aici, în România și te hotărăști peste noapte să pleci la Londra, unde începusei să ne povestești că ai început un curs institutul de artă Sotheby’s.
Alina Georgiana Teodorescu: Da. A fost o experiență foarte interesantă, a fost pentru prima oară când am fost într-un colectiv de oameni din toate colțurile lumii, iar cursul respectiv nu era un curs pentru studenți, era un curs pentru oamenii care vor să-și redirecționeze viața. Și erau oameni foarte interesanți, maturi, care treceau din avocatură spre artă, care treceau din jurnalism spre artă și am rămas cu niște prieteni foarte, foarte frumoși de acolo și am călătorit cu ei prin lume ulterior. Iar cursul în sine, este un curs foarte bun pentru cine vrea să înțeleagă mecanismele atât de complexe în acestă lume atât de stratificată a artei, pe care le are în ziua de azi. Am învățat acolo atât elemente de istoria artei, pe care eu în liceu, spun sincer că, nu prea le-am aprofundat, dar am învățat tot ce-a însemnat artă de la 1900 până astăzi, artă modernă, artă contemporană, artă conceptuală, istoria, filozofia curentelor prin care s-a trecut, dar și partea de business care îți deschide cu totul și cu totul altă perspectivă. Am avut profesor care era primul avocat în artă din lume, în anii ’70 a avut procese pe falsificări de tablouri celebre, a avut cele mai celebre cazuri de neînțelegeri în lumea artei. Am avut oameni care ne-au explicat despre statistici, despre fonduri de investiții în artă, despre contractele dintre muzee și artiști, despre contracte dintre galerii și artiști. A fost chiar un bagaj de informații enorm pentru perioada respectivă (SRS: …și foarte binevenit.)… foarte binevenit, da. Dar pentru mine, stând și ascultând toate aceste lucruri, a fost confirmarea suprema că nu vreau să mai am nimic de-a face cu partea de business în domeniu creativ și că vreau doar să creez. Și ăla a fost momentul în care mi-a fost foarte clar că de-acum încolo, viața mea va rămâne în zona asta, doar că nu știam cum să fac, nu aveam uneltele, terminasem școala, n-aveam nici calificări să-ncep să expun, n-aveam nici studiou, a fost o perioadă destul de grea, mi-am împins limite pe care nu știam că le am și cred că a fost esențial în formarea mea ca artist pentru că am făcut pace cu mine. Au fost zile în care nu am interacționat, deși Londra este cel mai cosmopolit oraș și oferă atât de mult, oamenii sunt foarte singuri, graba e așa de mare și timpul atât de scurt încât, nimeni nu se oprește să întrebe un necunoscut sau să stea de vorbă… se-ntâmplă niște lucruri… nu știu cum să numesc, devenim foarte individualiști, oamenii în orașele mari sunt foarte individualiști (SRS: …nu mai leagă prietenii ușor, sunt niște comunități.)… nu se mai segreghează în grupuri. Mi-a fost foarte greu, eu știam foarte tare ce-mi doresc, dar nu îndrăzneam să intru, au fost luni întregi de rătăcire până într-o zi, care a și fost practic momentul în care mi s-a dat o direcție și s-a făcut cumva lumină, de-acolo lucrurile au curs până în ziua de astăzi.
O zi ploioasă în Londra, în care o colegă m-a invitat să vedem o expoziție și la galerie am ieșit la o țigară chiar cu artistul care expunea, un artist indian destul de consacrat în India, am legat o conversație și următorul lucru pe care mi-l amintesc este că după două ore de fumat și povestit m-a invitat să merg în India și să petrec timp în studioul lui alături de artiști de toate felurile, lucrări de artă contemporană, conceptuale, activiști politici și sociali, poeți, filozofi. Am descoperit acolo un univers fascinant, nu credeam că mai există în zilele noastre (SRS: Deci, ai plecat in India…<
– Pot să mă uit în caietul tău?
– Și zic: sigur.
– Am văzut că desenezi și aș vrea să văd și eu ce desenezi.
I-a plăcut foarte tare ce-a văzut și m-a întrebat dacă mai am și alte lucrări și dacă îi mai pot arăta și alte lucrări. I-am spus că am, aveam și alte lucrări pentru că desenam în paralel pentru mine, pentru suflet meu, a fost constant parte din mine și ba chiar mergeam în weekend-uri la Richmond, undeva lângă Londra. Făceam un fel de meditații cu o profesoară care preda la Central Saint Martins în Londra și mergeam în fiecare weekend să lucrez sub îndrumarea ei. I-am arătat ce lucram, iar ea mi-a zis că: “Dacă vreodată te hotărăști să încep să expui, eu îți fac o expoziție și te rog frumos să mă contactezi, indiferent dacă rămânem în legătură sau nu, după terminarea cursului.”. Eu am zâmbit atuncea, n-am crezut-o, n-am crezut că pot, că se poate, n-am îndrăznit. Dar, din India întorcându-mă cu un elan și o încărcătură emoțională enormă și c-o structură… pentru că artiștii din India m-au ajutat, m-au îndrumat la partea tehnică, de la a îmi produce lucrările și a le expune, până la șlefuirea direcțiilor filozofice care stau în spatele lucrărilor mele și căutării mele. M-am întors în Europa, am sunat-o pe fata respectivă (Vanessa Clark o cheamă) și i-am spus că sunt gata pentru expoziție și că dacă a vorbit serios, că eu sunt gata (râd împreună). Și așa s-a născut prima expoziție la Beirut, care a fost acum trei ani și care a fost susținută de Ambasada României la Beirut sub patronajul Domnului Ambasador Daniel Tănase, de la vremea respectivă în Liban. Și a fost, cred eu, și o să vă spun foarte sincer, a fost cred, cea mai bună expoziția a mea în termeni de vânzări. Nu s-a mai întâmplat să vând atât de mult ca în Beirut de atunci (râde), în proiectele care au urmat, dar a fost momentul care m-a făcut să cred că pot și că trebuie să continui (SRS:… și tu în momentul ăsta, practic trăiești din vânzarea lucrărilor tale.)… Da (SRS: …și te plimbi în toată lumea…) … mă plimb în toată lumea, am avut proiecte de atunci, am avut expoziții și în Londra și în România la Galateca acum trei ani și la Clubul Musette de pe Calea Victoriei, în trecut. Dar am avut expoziții în Thailanda, în Brazilia, în Grecia și în Anglia… și da, e o călătorie minunată, de când m-am mutat și de când am făcut asta, am chiar o viață extraodinară și sunt foarte recunoscătoare pentru asta. Am ajuns să trăiesc în locuri minunate ca Bali – India, Santorini, cîte două-trei luni, patru luni, cinci luni… sunt locuri în care trăiesc și le descopăr dintr-o completă altă perspectivă. Sunt locuri în care eu am fost în perioada de design, dar am fost ca turist. Acum, lucrând acolo și interacționând cu oamenii, aproape că descopăr lumea și societatea și mentalitatea prin întrebările care-mi sunt adresate la opening-uri și la vernisaje. E fascinant, fascinant… și fiecare proiect generează un val nou de inspirație și de idei pentru următorul proiect.
SRS: Alina recunosc, te privesc cu foarte mare bucurie, mă bucur enorm de ceea ce spui, dar tre’ să recunosc că, undeva în spate, este și o mică invidie (râd împreună) …pentru viața liberă pe care o ai în acest moment.
Alina Georgiana Teodorescu: Vă spun despre proiectul “În context” prin a-l inroduce în contextul global, în sensul în care rezidențele de artiști au devenit un fenomen extrem de popular în lumea artei în zilele noastre, la nivel mondial aș spune. Anual, mii de artiști își dedică săptămâni sau luni transmutării practicilor creative în studiuouri îndepărtate locurilor de origine, în zone diferite, cu geografie diferită, ca să-și rupă granițele, pentru a se inspira din locuri mai puțin accesibile. Astfel, s-a format o comunitate de organizații de artă care pun la dispoziție astfel de programe anual și care își listează programele pe
niște platforme foarte bine pus la punct, cum ar fi Transartists, ResArtis. Sunt niște platforme internaționale unde se găsesc programe de rezidență în Islanda, în orice colț de lume… în Iran. Dacă vrei să studiezi estetica din nordul Iranului, se aplică la un astfel de program și mergi acolo (SRS: Deci, orice artist român care ne aude în momentul acesta, intră pe una din cele două platforme Transartists, ResArtis, depui proiectul și pleci câteva luni…). Fiecare organizație are o temă anume, date de curatorul cu care lucrează ei și tu depui un proiect în tema respectivă, o propunere și justifici de ce ți se potrivește să fii acolo.
Unele dintre rezidențe sunt acoperite complet financiar de către organizator, altele sunt parțial, rămânând în sarcina artistului transportul sau… depinde, sunt condiții diferite. Este un sistem prin care toți artiștii, toți creativii din lume pot face muncă colaborativă cu oameni din alte locuri și din alte culturi, ceea ce mie mi se pare minunat și este practic esențial într-o lume a globalizării, în care spiritul de comunitate nu mai există, nu mai suntem în grupuri să împărțim idei. Totuși, creativitatea astăzi pentru că am inventat atât de mult, pentru că suntem așa de evoluați, nu mai constă în a inventa ceva nou, ci de a rearanja idei mai vechi și a pune laolaltă idei din mai multe unghiuri.
Cred foarte tare în genul ăsta de program. Eu am urmat două dintre ele, unul în Brazilia acum doi ani la Rio de Janeiro – am fost pentru o lună și jumătate acolo și am lucrat cu această organizație de artă, cu care de altfel colaborez acum pentru proiectul nostru. Pentru mine experiența aceea a fost atât de intensă, atât de înălțătoare, încât mi-am dat seama, că dacă am posibilitatea să ajut, să contribui la un astfel de concept, o voi face cu siguranță. Trei ani mai târziu a venit (râd împreună). (SRS: Totul este să-ți dorești.) Așa este.
SRS: Alina, de ce Slănic Moldova? Cum e zona?
Alina Georgiana Teodorescu: Slănic Moldova. Așa cum am spus eu, e un loc foarte frumos, e un loc care are de toate. În contextul lumii vestice, sesizez că România este un loc exotic. Oamenii preferă să meargă în locuri neexplorate și nedezvoltate, iar noi suntem cotați că avem singurul ecosistem virgin rămas în Europa. Natura noastră nu este afectată în așa măsură cât să… adică, avem locuri care sunt încă pure și intacte, și autentice, tradițiile sunt la vedere, nu sunt doar în muzee. Dacă iei România la pas, descoperi o grămadă de comori cred, atât la nivel filosofic, cât și la nivel estetic.
In Context/Slanic Moldova
Stațiunea Slănic Moldova este singurul loc pe care-l recunosc ca acasă. Din păcate, au trecut niște ani în care strălucirea i-a mai pălit, pentru că în anii copilăriei mele erau un loc extrem de vivid, era numit Perla Moldovei, veneau oameni din toate colțurile lumii și ale României. Pe măsură ce au trecut anii, nu aș știi să spun de ce, probabil că sunt aceleași raționamente care au pus amprenta pe toată țara, dar și-a pierdut din farmec. M-am gândit că un astfel de proiect pentru locul acela ar ajuta la revitalizarea zonei. În același timp, am văzut oamenii din țările prin care am trecut cum reacționează, am văzut surprinderea pe fața lor la pozele din Slănic
Eu am la pozele mele favorite din telefon, o selecție cu pădurea din balcon, de la mama (surâd), dimineața cu ceață, seara când apune soarele și sunt absolut fascinați. Atunci mi-am dat seama că e o comoară ce avem noi acolo și că se poate face asta. Pentru mine este o motivație în plus că tatăl meu nu a găsit dialog, și-ar fi dorit să aibă oameni creativi, o comunitate de care să aparțină și să împartă și cu care să evolueze împreună. Nu a avut-o pe tot parcursul vieții lui. M-am gândit că poate o facem acum. Am făcut acest proiect cu care am venit acasă, dar proiectul l-am preluat ca și structură din India, de la grupul de artiști cu care m-am împrietenit acolo.
Ei fac această rezidență în nordul Indiei, Patapur cred că se numește statul respectiv. O fac de 12 ani, timp în care au adus acolo 250 de artiști internaționali, care să lucreze cu comunitatea locală într-un sat, într-un sat de 10.000 de locuitori. Văzând proiectul lor și felul în care l-au documentat, mi-am dat seama că se pot face lucruri minunate în cel mai de bază loc, în cel mai pur loc neevoluat, cum vrei să-l numești. Atunci m-am gândit că Slănicul este locul, contextul perfect pentru a găzdui un astfel de program. Am început să-l discut cu ei, ei mi-au dat structura, filozofia programului lor. Ea se numește Sandal (चप्पल), care din hindu tradus înseamnă context și astfel am creat și noi numele “În context” – Slănic Moldova și ne-a făcut hashtag-uri #artalaslanic, #slanicincontext, #viziteazaslanic și tot așa (SRS: Sau #context, simplu.)… exact, sau #context simplu. Și logo-ul nostru. Noi lucrăm pentru identitatea vizuală cu un studio creativ foarte bun, echipă extrem de talentată și profesionistă. Au venit cu un concept foarte interesant: logo-ul nostru arată practic cum creem contextul; e un logo în mai multe faze în care avem creativi împrăștiați prin lume, creem contextul la Slănic și încet, încet îi strâgem acolo. Studioul pe care l-am menționat se numește “12AM Today”, colaborezi de multă vreme cu iei, au făcut proiecte foarte faine în toată lumea și sunt foarte recunoscătoare de susținerea lor. Sunt în același timp și prietenii mei, Ștefan Mihailov și Iulia Borș. Vreau să le mulțumesc și lor pentru participarea la proiect, pentru că atunci când am început, am început c-o idee și fără nimic, fără resurse… adică cum să facem?… e un proiect mare, e un proiect îndrăzneț și ne-am pus mintea cu toții și am reușit să-l conturăm și să-i creăm o identitate vizuală, zic eu reușită și foarte relevantă pentru ce putem oferi acolo… și ne-am înhămat la drum.
SRS: Suntem la emisunea “Artă prin gaura cheii”, unde artista Alina Georgiana Teodorescu ne vorbește despre proiectul de rezidențe “În context – Slănic Moldova”. Aveți un loc unde poți fi contactată, unde poate fi acest proiect vizionat, văzut de oamenii care vor sa afle detalii în zilele următoare?
Alina Georgiana Teodorescu: Da, suntem în proces de construire a site-ului, dar avem platformele online pe Instagram și pe Facebook care se numesc chiar așa: În context – Slănic Moldova. Vom continua să updatăm constant, atât acum, în perioada de pregătire a proiectului, cât și în timpul programului. Da, oricine ne poate contacta, ne dorim să atragem cât mai multă lume la Slănic, să aducem arta in viața oamenilor și de nu, să facem viața să fie artă (surâde).
SRS: Cred că e un punct de început să prezinți proiectul in amănunt că, cine știe, poate ne schimbăm programul de vacanța și venim mai mulți acolo, la Slănic Moldova să vedem ce se întămplă.
Alina Georgiana Teodorescu: Ne-am bucura, ne-am bucura să vină (SRS: … ține o lună.)… ține o lună, este conceput ca un program anual de patru săptămâni de lucru colaborativ chiar în inima munților Nemir. Prima ediție va găzdui un număr de 6 artiști brazilieni + 2 curatori învitați. Platforma creată de către noi prin proiect va facilita dialog între artiști internaționali și cei locali, cu scopul de a inspira creșterea exploatării creativității în rândurile comunității locale, în rândul tinerilor din școlile din zonă. Ne propunem să fie un program foarte dinamic, toată lumea e binevenită atât la finalul programului când vom face expoziția și alte evenimente, cît și pe parcursul atelierelor de lucru. Atelierele vor sta deschise, oricine vine în stațiune și vrea să vadă cum lucrează artiștii…(SRS: Unde va fi atelierul, cum adică va fi deschis?). Avem niște locații foarte frumoase pentru niște ateliere și numai pentru ateliere. Vom amenaja atelierul principal, zona de expoziție în clădire a cazinoului din Slănic, este o clădire aboslut superbă – moment istoric, pe care o pregătim acum să-i găzduim. Este chiar în parcul central al stațiunii, are terase mari și uși mari care vor sta deschise. Așa că, dacă ajungeți la Slănic în timpul programului pe parcursul lunii, vă rog treceți și salutați-ne (SRS: …perioada exactă?). Perioada exactă este de 27 iunie – 27 iulie. Programul va fi structurat în patru etape. Prima etapă e de documentare, vom avea o săptămână de documentare, în care îi vom duce pe artiști în zonă, să le arătăm resursele și valorile pe care le avem. Una dintre zile este programată la Moinești, la monumentul Dada, unde am organizat o serie de la talk-uri și evenimente legate de Dada, pentru că (SRS: …monumentul mișcării de dadaiste, mișcare Dada…)… Da. Și locul de naștere al lui Tristan Tzara, care este părintele dadaismului și despre care orice artist ar fi încântat să vadă de unde a venit. Îi vom duce la salina din Târgu Ocna, pentru că eu cred că este un loc special și avem acolo singura… cred că singura biserică din Europa pictată în sare. Ne propunem ca lucrările realizate în timpul programului să fie făcute cu materiale exclusiv din zonă, naturale: piatră, lemn, sare… de ce nu, apă!?. Vrem să le prezentăm toate resursele, iar în una din zile îi vom duce în Tabăra de Arte de la Tescani, unde în fiecare vară se desfășoară Colonia 21 – este un grup artistic format în 2003 de către Dan Badea, Dragoș Burlacu, Marius Crăiță Mândră, Anca Ierinciuc, Cristina Nedelea și Justinian Scărlătescu, la inițiativa pictorului Teodor Moraru și cu sprijinul fundației “Societății de Concerte – Bistrița”. Este un incubator creativ pentru români deja format și cu tradiție.
Ne bucurăm că putem să interacționăm cu ei și să avem prilejul să găzduim interacțiunea dintre artiștii români și artiștii internaționali. Noi vom merge la ei o zi, iar ei vor veni la noi o zi, să facă schimb de idei, să se cunoască, să lege relații care pot duce mai departe la proiecte frumoase pe viitor. În fiecare an, Colonia 21 invită la Tescani alți artiști, deci, în fiecare an are alt specific și altă temă, au și ei curatori pentru fiecare ediție. Principii comune cu natura. Din 2014, în memoria lui Teodor Moraru și în sprijinul generozității acestuia, se acordă chiar o bursă cu același nume unui artist tânăr, care se integrează automat în grupul de la Tescani. Cred că este o inițiativă bună, frumoasă, locul este absolut minunat, nu știu dacă ați avut ocazia să îl vizitați, dar da, este o oază de liniște și creativitate și mă bucur că putem colabora cu ei. Aștept cu nerăbdare să-i ducem pe artiști acolo. Deci, va fi această primă săptămână de documentare a zonei și a contextului, după care vor urma două săptămâni de lucru intens, în care artiștii își aleg materialele și își conturează lucrările, iar ultima săptămână (SRS: Ce înseamnă că își aleg materialele?). Păi, după ce îți faci documentarea și înțelegi cu ce poți lucra și înțelegi care este contextul zonei, și care sunt lucrările, și în funcție de specificul muncii tale, îți alegi un subiect, o temă și niște materiale prin care să… (SRS: Deci, nu vorbim strict de pânză, că îmi aleg pânză, culori… despre altceva aici.). Da, vorbim despre… acest proiect se vrea a fi unul multimedia, vrem să încurajăm și să exemplificăm exprimarea prin absolut orice formă de artă, iar arta contemporana este extrem de complexă, ea include artă de la pictura clasică, până la performence, instalații din obiecte găsite, materiale din natură, acțiuni dinamice, video, elemente din natură… absolut tot ce vor considera ei că se poate include într-o lucrare de artă. (SRS: De aceea îi duci și la salină?). De aceea îi duc și la salină, pentru că mi se pare sarea un element foarte interesant de explorat și mi-aș dori ca cineva dintre ei să poate să includă într-o instalație de artă bulgări de sare sau munții de…(SRS:… sarea ca material.). Absolut…da, absolut. Cred că avem destule resurse, nu-mi fac griji că nu vor avea cu ce lucra. Ne propunem să-i susținem cu tot ce au nevoie ca și logistică și-n același timp îi încurajăm să se implice în realizarea lucrărilor cu manufacturieri din zonă, meșteșugari, pentru că avem și noi acolo lemnari, oameni care lucrează în metal, în piatră și au și nevoie de susținere și de inspirație. Poate în felul ăsta găsim o formulă să îi ajutăm și pe ei să crească. (SRS: Să crească și din punct de vedere creativ și din punct de vedere financiar.). Absolut. (SRS: E foarte interesant acest mixt la care te-ai gândit, între artiștii consacrați și meșteșugarii locali. S-ar putea să iasă ceva foarte frumos.) Și eu sper să iasă ceva foarte frumos.
SRS: Alina Georgiana Teodorescu, vii cu un vis de la Londra, te duci cu el la Slănic Moldova și te apuci de treabă. Ai găsit înțelegere la autoritațile locale?
Alina Georgiana Teodorescu: DA, spun cu bucurie că am găsit, pentru că conceptul proiectul conceput este adresat în special comunității locale și atunci ar fi fost greu să-l realizez fără susținerea lor, dar mai mult decât atât, au înțeles și l-au primit cu brațele deschise și ne-am completat și am lucrat și lucrăm în continuare foarte bine pe toți pașii care sunt în procesul de organizare. Deci, lucrăm cu Primăria orașului Slănic Moldova și Consiliul Local, colaborăm cu Asociația Prietenii Slănicului care ne ajutată, au o serie de voluntari (40 de voluntari) care ne ajută și în distribuirea materialului mediatic, ne ajută cu toate etapele practice necesare. Avem o colaborare interesantă cu Alexandra Nichita (micuța Picasso care este și ea din Moldova, este din Vaslui) care trăiește la Los Angeles. Imediat ce a auzit de proiect, a vrut să fie parte din el. Avem ca parteneri instituționali – Institutul Cultural Român și ca sponsor compania Dedeman, cărora le mulțumesc din suflet pentru susținere și încrederea într-un proiect atât de nou și ambițios (surâde). Vă avem pe voi parteneri media, Smart FM, Mișcarea de Rezistență și vreau să vă mulțumesc și vreau să-i mulțumesc și lui Marius Tucă pentru deschiderea față de proiect și pentru facilitarea unor interacțiuni cu oameni care ne-au devenit parteneri cum ar fi Alexandra Nechita. Dealtfel, eu am cunoscut-o anul trecut la Londra, după ce el ne-a făcut introducerea și am ieșit la un pahar de vin și ne-am dat seama că este un moment asemănătoar din viață, în care simțim să facem ceva pentru țară și să împărtășim din experiența pe care am acumulat-o noi pe parcursul nostru prin lumea largă și în lumea artei. Colaborăm, așa cum am zis, și cu creativi care au venit și pe bază de voluntariat să ne susțină prin diverse demersuri. Și pentru că prima mea participare la un astfel de rezidență și cea mai intensă a fost cea din Brazilia de acum doi ani (așa cum am mai spus), am invitat artiști consacrați și în proces de consacrare cu interes legat de cultura, istoria și geografia României și dornici să împărtășească din conceptele și tehnicile dezvoltate de către ei în carierele lor, să ia parte la acest proiect. Și mai mult decât atât, lucrăm cu doi curatori, un curator român și un curator brazilian. Curatorul român Simona Nastac este și ea parte din proiect. Simona este din Suceava și trăiește și ea la Londra. Ne întâlnim adesea la evenimente în Londra și ne încărcăm energiile din spectacole și expoziții frumoase. A primit cu bucurie invitația de a colabora la proiect. Împreună cu ea am ales… și pentru că Slănicul practic, s-a născut ca și localitate pe izvoarele minerale (pentru că avem acolo 20 de izvoare cu proprietăți speciale pentru diferite afecțiuni), ne-am gândit ca prima ediție să fie o celebrare a apelor. Ea a venit cu ideea ca prima ediție să se numească “Sursa” (SRS: Deci, ați venit cu o temă.). A venit cu o temă, fiecare ediție va avea o temă. Dar ne-am gândit că și datorită faptului că în Brazilia se celebrează într-un fel fascinant o zeiță a apelor (pe care o au ei)… și o celebrează pe 1 februarie. E chiar ziua în care am ajuns eu la Rio și prima oară când am călcat pe plaja Ipanema. Era o seară superbă, în care toată lumea, cu mic cu mare, era îmbrăcată în alb. Era muzică, dans și ofrande de flori lansate pe mare, trimise pe mare, felul lor de a sărbători apa ca resursă de viață mi s-a părut fascinant. Și pentru că vin brazilieni, pentru că noi niciodată nu am sărbătorit apele care ne dau viața Slănicului și nu numai (SRS: Acele izvoare celebre ale Slănicului.).
Exact. Au câștigat medalii peste tot în lume pentru proprietățile lor și chiar sunt binefăcătoare, merită să le dedicăm o sărbătoare. (SRS: Deci, tema acestei prime ediții este “Sursa”). Sursa, da. Și avem și un motto, pe care tot Simona l-a ales, un citat dintr-o doamnă care este prima biolog marin, femeie din lume, Sylvia Earle: “No water – no life, no blue – no green”. Dacă e să traducem, fără apă nu e viață și fără albastru nu e verde. Cred că spune tot. (SRS: Fără lumină practic, nu e verde.). Corect…și fără apă. Apa e albastră… și verde, cu neputință să ai dacă nu ai albastru. Mi s-a părut extrem de potrivită și am îmbrățișat-o ca fiind tema primei noastre ediții.
SRS: Hai să vorbim puțin despre artiștii invitați. Cine sunt ei?
Alina Georgiana Teodorescu: Artiștii sunt, cum am spus, brazilieni. Selecția pe care am făcut-o, am făcut-o tot împreună cu Simona Nastac, în așa fel încât temele lor, studiul să se potrivească cu tema ediției noastre. Sunt două fete și patru băieți, unul din sudul Braziliei, doi din Sao Paolo și patru din Rio. Lucrează în medii diferite, complet diferite unul față de altul, nu se cunosc între ei. Doi dintre ei cred că se cunosc, dar restul nu cred c-au interacționat niciodată și asta mă bucură, pentru că rezidențele sunt menite să ajute și la networking, creearea de conexiuni care să ducă mai departe la alte proiecte. Drept urmare, eu lucrez cu ei pentru că ei au fost selectați prin organizația de artă la care am fost în Brazilia. Am stat în legătură cu ei și am colaborat acum pentru acest proiect. Și se vor mai întâmpla… așa se-ntâmplă lucrurile în ziua de astăzi, lucrezi cu cineva pe un proiect și apoi te întorci peste doi, trei ani, vii cu o altă idee, cu un alt concept, știi la cine să apelezi, pe cine să suni. Eu cred că e cel mai… (SRS: Este acel network care se creează în timp.). Exact. Și la nivel filosofic, să vezi cum oameni din aceeași cultură cu tine reacționează diferit decât tine la un mediu nou, cred că e interesant, da…Da, artiștii sunt toți cu un CV foarte bun. Îl avem pe Felippe Moraes, care este artist – cercetător și curator independent. În prezent face un doctorat la o universitatea din Portugalia. A absolvit artă în Anglia la Universitatea din Northampton, a fost bursier la Santo André – Brazilia între 2011 și 2013. A expus național și internațional intens. Eu am avut ocazia să-l cunosc, a fost chiar tutorele meu în cadrul rezidenței din Brazilia.
Lucrările lui sunt foarte interesante, foarte conceptuale, foarte experimentale și sunt foarte filosofice. El explorează prin munca asta, teritoriul foarte hibrid și nebulos, de intersecție între artă, filosofie și știință. E o temă de lucru foarte amplă cred, fără promisiuni de răspunsuri concrete. Dar, cred că asta e frumusețea în procesul de căutare și de… prin dezvoltarea metodelor care încearcă să măsoare exact lumea și ratările consecutive pe care lumea modernă le face în acest sens, limitările impuse de rațional, îl fac pe artistul nostru să interogheze separarea carteziană între subiect și obiect. Colonizarea prin tehnologie, reduce pentru el la numere, vectori și statistici. Și el alege să interogheze tensiunea dintre experiențele copleșitoare ale subiectivului și explicația limitată a metodelor raționale. Conștientizând spațiul dintre limbaj și percepție, se confruntă cu experiența sublimă a vidului, deschizând posibilitatea ca înțelegerea să fie rațională, transcedentală sau spirituală. Asta este o parte din statement-ul lui de artist, ne spune câteva cuvinte despre complexitatea procesului creativ pe care el îl are (SRS: Pe mine m-ai doborât oricum cu textul ăsta ermetic, trebuie să recunosc <
Dar, legat de arta conceptuală, e mai mult decât produsul final, e tot procesul acesta prin care artistul trece, toată zbaterea lui, toate întrebările fără răspuns. Cred că în lumea complexă în care trăim, e mai mult decât produsul finit. De-aia m-am bucurat să facem o alegere de artiști care s-au consacrat prin filosofie de viață și prin muncă (SRS: Adică, încerci să ne spui ca este bine să ne uităm dincolo de obiect atunci când intrăm într-o galerie și vedem o lucrare pe care nu o înțelegem sau pur și simplu, încercăm să trecem pe lângă… dacă nu o înțelegem, înseamnă că nu e bine. Nu, hai să trecem dincolo de vizual… asta vrei să ne spui, da?). Eu cred că… se știe că arta este o reflecție a societății, în toate timpurile a fost așa. Dar pentru că societatea noastră este foarte complexă acum, viața noastră este foarte complexă prin tehnologie și prin globalizare, prin toate elementele pe care le aveam, cred că nu a mai fost de ajuns să ni se dea o imagine, o imagine frumoasă. Artiștii au mers mai departe. Asta a început cred, de la momentul în care Picasso a auzit că s-a inventat camera de fotografiat și a-nceput să distorsioneze fețele, pentru că el a considerat că a devenit inutil iar munca lui inutilă, portretele se puteau face din momentul respectiv cu aparate de fotografi. Pe măsură ce evoluăm, adăugăm straturi, tot mai multe, la procesul creativ. Arta contemporana asta face. Lucrările acelea pe care nu le putem înțelege în muzee, au povești interminabile în spatele lor, e despre contextul artistului, e despre viața lui, studiile lui, e despre filosofia pe care a ales-o să o interogheze în arta lui. Și-n același timp, cred că lumea modernă e abstractă și abstractul lumii moderne se reflectă și în arta contemporană. Asta ne face să privim o lucrare de artă și să fim confuzi, fără să știm substratul. Da, lucrarea de artă este menită să te facă să-ți pui întrebări, să vrei să știi mai mult, să vrei să știi cine e artistul acela, să vrei să știi de ce e în muzeu… din ce curent face el parte, care e povestea lui (SRS: …sau in galerie)… ce limite a rupt el. În general, artiștii care au devenit cei mai cunoscuți a fost cei care au rupt bariere. Întotdeauna. Au fost în primă fază, refuzați, negați etc, dar ei, prin perseverență, au creat curente noi, s-au desprins de tradițional și au rămas în istorie. Așa s-a creat istoria (SRS: …popular, s-au desprins de turmă). Absolut! Da, asta s-a întâmplat.
SRS: Alina Georgiana Teodorescu, ne-ai vorbit până acum doar de unul dintre artiștii care va participa la programul de rezidențe “În context – Slănic Moldova”. Ne-ai vorbit despre Felippe Moraes. Cine sunt ceilalți artiști?
Alina Georgiana Teodorescu: Ricardo Càstro este un artist foarte interesant, cred eu. Lucrează cu culoarea și interoghează calitățile, atât formale, cat și mistice ale elementelor de culoare menite să intervină în formarea spațiilor arhitecturale urbane și sociale. Lucrările lui sunt în general hibride, deschise participării publice. Demersurile sale artistice au fost puse împreună sub numele de ABRAVANA (un neologism portughez), care funcționează ca element sonor înzestrat cu vibrații mistice, ce se vrea a funcționa ca un potențiator uman între corpul uman și lucrarea de artă, pentru a capta lumina și a o proiecta într-o dimensiune ce corespunde cu un nivel infinit de percepție. Brazilia este o țară foarte mistică, Brazil este o țara în care religiile, misticismul sunt parte extrem de pregnantă în viață de zi cu ziua a oamenilor. Aproape că nu am văzut nici un loc în lume în care oamenii să fie atât de conectați la mistic. Cred că asta se reflectă și în lucrările artiștilor. În contextul în care noi ne propunem să facem artă în legătură cu natura și într-un cadru natal atât de frumos, mi s-a părut potrivit să încercăm să ne ținem departe de teme politice sau sociale actuale. Am ales artiștii aceștia care se preocupă mai mult decât se poate vedea în plan vizual de natură. În Brazilia chiar am fost foarte surprinsă că la chioșcurile de ziare, pe lângă reviste mondene și de bucătărie, erau revistele religioase cu același layout ca revistele pe care noi le folosim… de bârfe. Mi s-a părut fascinant, toată lumea merge… zeci de temple, pe toate străzile sunt religii inventate de ei, pentru că fiind așa un mixt de catolici cu africani aduși din colonii, băștinașii indieni din America Latină… s-a creat un mix de religie.
Pe la 1900 au inventat o nouă religie care are elemente din toate aceste religii, este religia lor, nu mai există în altă parte. Sunt foarte conectați la sferele superioare. Și eu cred personal că este un lucru bun, cred cu tărie că e mai mult în viață decât ceea ce vedem (SRS: …și sunt mult mai legați de natură, probabil.)…și de natură sigur, da… cu atât mai mult cu cît geografia lor îi face să trăiască mai mult dezbrăcați… pe străzi. Nuditatea la ei este ceva absolut normal. Plajele de oraș kilometrice îi fac să trăiască foarte exotic pentru noi. Au un soi de a trăi, care pentru noi este foarte liber, foarte visător, abstract și mistic. Fac procesiuni, fac ofrande și se duc la temple… e foarte interesant. Cred că e interesat și-n contextul în care în lumea vestică se vehiculează ideea că muzeele devin noile biserici ale lumii moderne. Sunt filozofi care au această teorie. Până la un punct sunt de acord, pentru că într-adevăr participi la susținerea muzeului așa cum participi la susținerea comunității prin biserică. Te duci acolo ca să te reculegi, te duci acolo ca să te socializezi, dar când vine vorba de virtuțile care ți se transmit prin instituția bisericii, spiritualitate nu neapărat biserică, prin tot ce vine din zona mistică a vieții, sunt doar elemente care să te facă să fii mai bun. Muzeele încă nu au ajuns în zona în care să-ți predea virtuți, să vezi expoziție și să te duci acasă și să zici: Da, astăzi am învățat despre empatie sau azi am învățat despre iertare. Și atunci, cred că selecția pe care am făcut-o noi cu acești artiști care sunt și foarte preocupați de zona mistica a vieții, cred că va creea o surpriză plăcută pentru Slănic și pentru cadrul natural de acolo.
SRS: Cine sunt ceilalți? Să-i trecem și pe ei în revistă.
Alina Georgiana Teodorescu: Renato Maretti s-a născut în São José dos Campos în 1988, trăiește și lucrează în Sao Paolo. A expus destul de mult și în circuitul internațional și în cel independent, instituțional și independent. A colaborat cu muzee și galerii din Brazilia, a făcut expoziții de grup cu artiști din alte generații. A participat și el la rezidențe internaționale în Argentina și Spania. Lucrările lui au ca punct de plecare observarea proximității artistului, ceea ce din nou ne este bine, pentru că ne dorim ca ei să creeze lucrări în contextul din Slănic și să reacționeze la acel context. Limbajul lucrărilor lui conține elemente care imită realitatea, prin folosirea de obiecte din viața de zi cu zi interpretate până la ficțiune. Elementele tipice artei stradale, interoghează uneori în lucrările lui politici guvernate de controlul fizicului uman în spațiul urban. Deci, sperăm să interacționeze cu tot ce Slănicul are să ofere și să creeze niște lucrări interesante care să spună lucruri despre locul în care găzduim.
Mai avem Liana Nigri, care trăiește în Rio și lucrează în mai multe tehnici. Face sculptură, fotografie, desen și instalații, dar în mare, lucrările sunt inspirate din natura în contextul trecerii timpului, în contextul efemerității. Practic, asta este tema ei de studiu. Lucrează cu elemente de materie vie. Studiului ei constă în observarea transformării suprafeței plantelor și a pielii umane de-a lungul unui ciclu de viață… ceea ce e un subiect de interes pentru noi toți, în zilele de astăzi când trăim această isterie absolută pentru frumusețe și fericire ș.a.m.d.
I-am invitat pe toți artiștii să-și prezinte arta publicului. Oricine vrea să vină, am organizat niște discuții libere, relaxate, absolut deloc formale, în care oamenii să vină și să pună întrebări despre ce nu înteleg, despre ce ar vrea să știe mai mult. Pentru că, oamenii aceștia, toți care vor veni (SRS:… vor exista și interpreți acolo. Dacă e cineva care nu cunoaște limba, poate să nu se teamă și să vină să întrebe în limba română, pentru că va fi ajutat). Sigur, se găsesc soluții, eu voi fi în permanență acolo, mai sunt și alți vorbitori de limbă engleză în zonă, care vor fi permanent cu noi. Deci, nu cred că va fi o problemă.
SRS: Ne vorbești puțin și despre curatori? Începusei să spui povestea unuia dintre ei, a Simonei…
Alina Georgiana Teodorescu: Simona, cum am spus, este din Suceava și trăiește în Londra de mulți ani… de zece ani cred că trăiește în Londra acum. Este curator și critic de artă și are cunoștințe extinse de artă contemporană, management de artă și chiar diplomație culturală (a lucrat cu Institutul Cultural Român în Londra, timp de opt ani) (SRS: Ce frumos sună, diplomație culturală…<
Cel de-al doilea curator este Daniel Kraichete, care este curator brazilian și pe care l-am invitat pentru că el este curatorul și directorul cartierului creativ din Rio de Janeiro. Practic, ei au dezvoltat un întreg cartier în zona portului în Rio, pe care l-au dedicat creativității și au dezvoltat toată zona aceea urbană prin creativitate, prin ateliere, studiouri, spații interactive. E foarte interesant ce face. Și practic, el este specializat în dezvoltare urbană prin economie creativă, ceea ce pentru noi este foarte interesant… (SRS: … și foarte nou, foarte puțin se vorbește în România despre economia creativă, din păcate.). Absolut, absolut. Și eu prin CV-ul lui, care este impresionant, a lucrat în foarte multe instituții de stat în Brazilia, e lector la școlile de design și inovație, a lucrat cu ministerele culturii… mă rog, are o cariera foarte bine închegată în sensul ăsta și cred că prezența lui în proiectul nostru, va avea un aport semnificativ în formarea unei strategii de viitor de dezvoltare a proiectului nostru, pe termen lung. Speram să-i folosim experiența și expertiza lui în dezvoltarea mai multor spații și aglomerări urbane, nu neapărat la Slănic. Pentru că workshop-ul pe care el îl va ține va fi deschis publicului și oricine este binevenit să împărtășească din experiența lui și poate să se inspire și să meargă în alte zone din România și să aplice principiile. Pentru că el va veni și va exemplifica pe studii de caz, va spune strategii, cum s-a făcut, cum s-a procedat (SRS: Vom găsi această dată în programul…). …exact, în programul afișat. Dar toate evenimentele astea se vor întâmpla pe parcursul ultimei săptămâni din program, respectiv 20 – 26 iulie, săptămână care este dedicată publicului… deci, interacționării cu publicul. Pe parcursul săptămânii vor fi aceste talk-uri la care oricine este binevenit să participe, dar vom avea și vernisaje de expoziții finale ale proiectului, cu lucrurile produse pe parcursul celor trei săptămâni. (SRS: Ar fi bine să venim să ne facem vacanța acolo, în ultima săptămână a proiectului, practic prindem și ultimele zile de atelier și toate discuțiile, talk show-urile, conferințele practic, care se vor susține, plus vernisajul.). Da. Plănuim și o petrecere foarte faină (SRS: Voila, poate venim și la petrecere <
SRS: Ce DJ ați invitat?
Alina Georgiana Teodorescu: Am invitat băieții de la Orbita Lacustră, care fac niște petreceri absolut senzaționale și sunt bucuroasă că au acceptat. (SRS: Deci, nume grele.) Da…da. Ei și-au creat o nișă foarte specială în România, sunt încântată că vor veni.
SRS: Alina Georgiana Teodorescu, povestea “În context – Slănic Moldova”, mie personal mi se pare foarte, foarte interesantă, am s-o urmăresc. Vreau să știu, ce intenții ai pe termen lung cu acest program de rezidențe?
Alina Georgiana Teodorescu: Planul nostru pe termen lung și speranța noastră pe termen lung se duce în mai multe direcții. Pe plan local și național, ne propunem să creăm un context cultural de durată pentru România prin orașul Slănic Moldova, să trezim interesul comunității locale pentru artă, să îmbunătățim patrimoniul cultural local. Mediatizarea stațiunii prin intermediul programului și prin aducerea iubitorilor de artă și nu numai, care să ia parte la el. Și ne-am dori creșterea popularității și interesului pentru stațiune la nivel internațional, pentru că toți artiștii se vor duce la casele lor și vor continua să călătorească prin lume cu proiecte, vor povesti de noi și sperăm că vor avea numai lucruri bune de povestit. Dealtfel, înțelegerea noastră cu ei este ca la final să ne facă un raport, prin care să ne detalieze părerea lor despre program, care să ne ajute pe noi să ne îmbunătățim edițiile viitoare, dar în același timp să creem și o documentare foarte bună a primeii ediții, în așa fel încât, pe viitor să putem accesa fonduri mai mari care să ne ajute să ne dezvoltăm, să facem colaborări de mai mare prestigiu etc. Și de ce nu, creșterea numărului pentru Slănic, pentru a-l face din nou Perla Moldovei, cum era denumit pe vremea copilăriei mele și cum știu sigur că se poate și acum. Dar, strict prin proiectul de artă, foarte ambițios ne gândim că lucrările care se vor realiza acolo, vor fi exclusiv cu materiale făcute din specificul zonei, așa cum am mai menționat și parte din ele vor rămâne în colecția permanentă a orașului Slănic. Practic, asta fost una din condițiile pe care le-am avut în contractul cu artiștii, cel puțin una dintre lucrările create de ei (nu știm exact căt de productiv sunt, unii lucrează mai încet alții lucrează mai repede)… dar cel puțin o lucrare de la fiecare artist va rămâne localității Slănic. Ne propunem ca în timp, suntem în discuții cu Primăria, cu potențiali sponsori și susținători, am identificat și niște clădiri care momentan nu au funcționalitate și care s-ar preta transformării într-un centru cultural, ar putea fi definit ca un incubator de creativitate. Asta ne propunem să facem, să fie dinamic și interactiv și să găzduiască, nu doar colecția permanentă care se va forma în timp, în decurs de câteva ediții, cu lucrări din diferite colțuri din lume ci și cu artiști români din zonă și nu numai. Ne-am dorit să fie un loc interactiv, avem evenimente inspiraționale în care oameni din Moldova și de ce nu, din toată țara, să vină să ia parte la festivaluri, la performance-uri, la tot felul de târguri, nu știu… se pot face atât de multe lucruri frumoase, când există bună voință și echipă deschisă și care să înțeleagă. Cred că și site-ul nostru și documentarea, mediatizarea și ajutorul vostru prin faptul că ne invitați să vorbim despre aceste proiecte, cred că toate pot contribui la creșterea interesului pentru artă, cultură în țara noastră. Cred că este esențial, este un proces de lungă durată. (SRS: Știi că am avut o reacție foarte interesantă la promo-ul făcut emisiunii din această seară pe pagina de Facebook – “Artă prin gaura cheii”. Ai un comentariu al domnului Zărnescu Gheorghe care spune așa: “Dacă reușești asta, adică formarea Muzeului de Artă Contemporană Slănic Moldova, îți donez o mulțime de lucrări”) (râde). Da, e un mesaj extrem de îmbucurător și știu că ne place frumosul, suntem o țară de oameni frumoși cărora le place frumosul. Am avut tradiție și cultură dintotdeauna, trebuie să avem grijă de ea, să o dăm mai departe, trebuie să ne învățăm copiii să fie… (SRS: Trebuie se urnim puțin lucrurile.). Oameni ca domnul Zărnescu, sunt prietenii artelor și întodeauna artele n-au putut exista fără oameni care să susțină fără să li se dea nimic înapoi. Se întâmplă un schimb extraordinar între oameni din aceștia, patroni ai artelor și Mecena și susținători și societatea care beneficiază. Dumnealui vrea să le doneze, îl așteptăm cu drag la Slănic, am încredere că acest proiect o să iasă și o să găsim spațiile cele mai bune ca să expunem lucrările, atât ale noastre cît și cele făcute de artiștii internaționali. Cred cu tărie că implicarea noastră, a tuturor în astfel de proiecte este un pas în direcția umanizării noastre, în imaginația celorlalți, dacă vreți, în așa fel încât să creem mai lesne comunitățile pe care l-am pierdut și din care facem parte și să relaționăm mai ușor între noi, mai spontan, să renunțăm la înclinațiile noastre către egoism, rasism, izolare socială, violență, teamă, vinovăție, elemente care stau la baza multor probleme cu care se confruntă societatea. Noi, cu atât mai mult cu cât venim după o perioadă lungă de comunism, avem așa, oarecum în structură, în sânge un individualism – fiecare cu treaba lui. Am văzut în Bali, religia și comunitatea sunt pe primul loc, prioritățile balinezilor. Asta este ce dă locului farmecul respectiv, pentru că insula nu este nici pe departe la fel de frumoasă ca insulele din Thailanda. Bali are un înger deasupra, pentru că balinezii trăiesc prin comunitate și prin legătura cu divinul și practică… (SRS: Nu știi cum se face, dar zâmbesc tot timpul, sunt atât de minunați)… sunt minunați… minunați. Putem și noi, putem să facem asta prin artă și prin frumos, ăsta e chiar un domeniu care, dacă i te alături, nu existe repercusiuni negative, cred (surâde). Sunt de cele mai multe ori oameni frumoși care știu despre frumos, oameni frumoși care vor sa învețe despre frumos.
SRS: Alina Georgiana Teodorescu, mă bucur că ai încheiat cu aceste vorbe frumoase și foarte, foarte binefăcătoare pentru noi toți. Ai niște speranțe, eu sper să ți se întâmple și să se împlinească și acest proiect mai mult ca sigur se va împlini, sper să iasă așa cum ți-l dorești.
Alina Georgiana Teodorescu: Mulțumesc mult pentru toată susținerea și v-aștept cu drag acolo, avem multiple variante de găzduire, hotelul frumoase, vile frumoase, infrastructură, totul e pus la punct.
SRS: Dragii noștri, sunteți așteptați în perioada 27 iunie – 27 iulie la Slănic Moldova pentru ai vedea pe artiștii brazilieni care participă la proiectul de rezistență
