Fanii „Game of Thrones” vor afla, duminică seara cum se termină serialul fenomen, însă nu toţi s-ar putea să se mai ducă la serviciu a doua zi. Astfel, 4,9 milioane de americani nu ar merge la serviciu luni şi ar rămâne acasă, luându-şi o zi de concediu sau o zi de medical, arată un sondaj realizat de Workforce Institute.
Totodată, alţi 5,8 milioane de angajaţi care lucrează de obicei duminică noaptea plănuiesc să îşi ia o zi liberă astfel încât să nu piardă ultimul episod al serialului, scrie CNBC.
Sondajul mai arată că alte 2,9 milioane de angajaţi vor ajunge mai târziu luni la serviciu, iar 3,4 milioane au vorbit deja să poată lucra de acasă, chiar dacă de obicei lucrează de la birou.
Penultimul episod din serial a fost urmărit de 18,4 milioane de oameni, iar asta fără să fie luaţi în calcul cei care piratează serialul pentru a-l vedea sau cei care l-au văzut în reluare.
Episodul final al serialului Game of Thrones va fi difuzat pe 19 mai.
Încă de la lansare, în 2011, serialul a devenit un fenomen global şi cel mai iubit serial din istoria HBO. Game of Thrones a primit de-a lungul timpului foarte multe premii, inclusiv 47 de Primetime Emmy, cinci trofee din partea Sindicatului actorilor americani şi un Peabody Award.
Inspirat din seria de romane "A Song of Ice and Fire/Cântec de gheaţă şi foc", de George R.R. Martin, serialul are o acţiune amplasată într-un ţinut fictiv, numit Westeros. Magia, aventurile eroice şi elementele fantastice vin în completarea acţiunii din serial.