Agenția Americană de Aviație (FAA) a ordonat suspendarea provizorie a zborurilor avioanelor Boeing 737 MAX în Statele Unite, din cauza unor ”noi date satelitare” furnizate miercuri de Canada, țară care luase o măsură similară cu puțin timp înaintea americanilor.
Datele satelitare indică similitudini între tragedia aviatică de duminică, în care a fost implicat un avion al companiei Ethiopian Airlines și care a ucis 157 de persoane și cel din octombrie anul trecut, care a implicat un avion indonezian al companiai Lion Air, scrie La Libre Belgique.
Interdicția de zbor ”va fi menținută cât timp se vor desfășura cele mai ample investigații, inclusiv examinarea informațiilor conținute de cele două cutii negre ale aparatului prăbușit duminică în Etiopia”, a precizat FAA.
”Am luat această decizie”, și ”este o decizie luată în totală independență”, a afirmat Dan Elwell, șeful interimar al FAA, intervievat de postul american de televiziune CNBC, când deja lumea întreagă interzisese zborurile cu Boeing-uri 737 MAX.
El a precizat că datele care au dus la luarea acestei decizii au fost furnizate de Canada, care este abonată la un serviciu privat.
”Am spus tot timpul că nu vom opri de la zbor aceste aparate atât timp cât nu dispunem de datele necesare”, a adăugat acesta, dând asigurări că FAA nu a suferit niciun fel de presiune din partea restului lumii.
El a subliniat că alte țări, în afara Canadei, nu au furnizate informații care să meargă în sensul unei suspendări ale zborurilor acestui tip de avioane.
Elwell a declarat că ambele cutii negre ale avionului Ethiopian Airlines au fost avariate în timpul tragediei aviatice. Avionul MAX 8 al companiei etiopiene a fost pulverizat la impactul cu solul, unde a și provocat un crater imens.
”Cutiile negre au fost duse într-o altă țară”, a adăugat acesta.
Cele două cutii negre vor fi transferate joi la Biroul de Anchete și Analize (BEA) francez, pentru a fi analizate, a anunțat la rândul său BEA într-o declarație pentru agenția France Presse.
”Autoritățile etiopiene au cerut ajutorul BEA pentru analizarea celor două cutii FDR și CVR”, care conțin parametrii zborului și conversațiile din cabina piloților, a precizat BEA.
Aceste cutii negre sunt în așa fel concepute, încât pot rezista la șocuri extreme.
FAA aprecia încă marți seara că nu există motive pentru a opri la sol acest tip de aparate de zbor moderne, produse de compania Boeing.
Dar luni recomandase schimbări la anumite sisteme care echipează aparatele 737 MAX.
Tragedia Ethiopian Airlines s-a produs la numai cinci luni după accidentul unui avion de același tip am companiei indoneziene Lion Air, la sfârșitul lui octombrie 2018, soldat cu moartea a 189 de persoane.
Canada a precizat că a primit date satelitare care arată că circumstanțele în care s-au produs cele două accidente prezintă similitudini.
UPDATE
Dincolo de toate acestea, Daily Mail prezintă cazurile a doi piloți americani care de anul trecut semnalaseră probleme cu avioanele de tip 737 MAX. Sesizările au fost făcute înaintea accidentului din Indonezia și se refereau la faptul că, după cuplarea pilotului automat, avionul s-a înclinat în jos și avionul a început să coboare cu o viteză de 1200-1500 de picioare pe minut. Piloții au reușit să redreseze avionul după decuplarea pilotului automat.
Acum rămâne întrebarea: cum este să ai pe conștiință 346 de vieți, dar să te gândești doar la cifra de afaceri și la Bursă?