În Europa, pandemia pare sub control în cele mai multe ţări, dar normalitatea este încă departe, iar turismul are cel mai mult de suferit în această perioadă, comentează Știrile PRO TV.
De exemplu una dintre cele mai căutate staţiuni pentru tineri din Croaţia e pe jumătate goală, iar puţinii petrecăreţi au rămas dezamăgiţi.
Pericolul apariţiei unui focar de coronavirus e încă prezent. Din acelaşi motiv, belgienii au introdus, de duminică, obligativitatea purtării măştilor de protecţie în magazine.
O plajă aflată pe insula croată Pag, la Marea Adriatică, e una dintre cele mai faimoase destinaţii pentru tineri din regiune şi nu degeaba i se spune Ibiza croată. În alţi ani, petrecerile începeau odată cu deschiderea sezonului turistic şi se încheiau abia la finalul acestuia. Acum, din cauza pandemiei, numărul turiştilor s-a redus drastic.
Acum, pe plaja din Zirce sunt abia câteva sute de persoane, în mare parte familii. Cluburile şi barurile sunt aproape goale, iar tinerii care veniseră pregătiţi să se distreze trebuie să mai aştepte.