În condițiile în care, după 15 iunie, măsurile de relaxare nu vor fi chiar atât de multe pe cât se spera, prelungirea stării de alertă, anunțată de președintele Klaus Iohannis, vine cu noi reglementări pentru mersul la plajă.
Care sunt limitările impuse de autorități?
Da, s-au deschis deja plajele, turismul, în România, inclusiv la malul mării, pare să repornească motoarele, dar autoritățile anunță că se impun, încă, limitări și reguli precise, pentru a preveni efectele pandemiei cu noul coronavirus, pentru a asigura igiena locurilor și de protecția turiștilor și a angajaților din turism. Clarificări în acest sens se regăsesc și în recenta Hotărâre a Guvernului nr. 433/2020, publicată în Monitorul Oficial.
Să facem o „recapitulare” a acestor măsuri, înainte de a ne face planuri de vacanță sau de weekend, la mare!
- respectarea distanțării fizice, în special în zona vestiarelor/zonelor de schimbare și a toaletelor (distanța trebuie să fie de cel puțin 2 m; dacă nu se poate respecta distanța, trebuie folosită mască de protecție);
- turiștii trebuie să aibă acces la regulamente și reguli de comportare pe plajă;
- trebuie respectată o distanță de 2 m (stânga/dreapta, față/spate) între șezlongurile care sunt utilizate de persoane din familii diferite;
- măsurile de distanțare ar putea presupune limitarea accesului pe plajă;
- administratorii de plajă trebuie să se asigure că nu se creează aglomerări și sunt limitate adunările mari;
- ieșirea și intrarea se vor face prin puncte diferite, semnalizate;
- este prevăzut mecanismul rezervării online a utilizării plajei și se mai face referire la „ore strategice de funcționare”;
- vânzarea de băutură și mâncare nu se va face în punctele de lucru, ci vânzătorii se vor deplasa la turiști;
- persoanele care nu sunt din aceeași familie nu vor împărți șezlongurile și alte echipamente de plajă;
- activitățile sportive vor putea fi desfășurate doar în locuri special delimitate, iar dacă nu participă doar persoane din aceeași familie, numărul participanților va fi limitat.
Articolul integral, AICI.