Trump, despre criza provocată de coronavirus: "Este mai rău decât la Pearl Harbor"

06 Mai 2020 | scris de I.D.
Trump, despre criza provocată de coronavirus: "Este mai rău decât la Pearl Harbor"

Criza provocată de noul coronavirus este ''mai gravă'' decât atacul aerian surpriză al Japoniei asupra bazei militare navale a SUA din portul Pearl Harbor din Hawaii, în 1941, a declarat miercuri preşedintele american Donald Trump, relatează ndtv.com.

"Este mai rău decât la Pearl Harbor", a declarat Trump de la Biroul Oval, referindu-se la ofensiva aeriană care a făcut peste 2.400 de victime americane şi care a determinat Statele Unite să intre în cel De-al Doilea Război Mondial.

''Este mai rău decât World Trade Center'', a adăugat liderul de la Casa Albă, referindu-se la atentatele din 11 septembrie 2001 care au făcut aproape 3.000 de morţi.

''Nu a existat niciodată un atac de această natură. Şi aceasta nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată '', a subliniat preşedintele Trump, reafirmându-şi dorinţa de ''a redeschide ţara''.

Preşedintele american a explicat, de asemenea, motivul pentru care a renunţat în cele din urmă la suprimarea celulei de criză pentru coronavirus creată pentru a organiza răspunsul federal la pandemie.

"Nu mi-am dat seama cât de populară a fost celula de criză", a declarat el. "Este foarte apreciată de public'', a insistat Trump.

Vicepreşedintele american Mike Pence a declarat marţi că grupul de lucru ''Task foce'' va fi desfiinţat în săptămânile următoare pentru a reveni la operaţiuni mai tradiţionale, prin departamente.

SUA tocmai au trecut de pragul de 70.000 de decese cauzate de noul coronavirus şi l-ar putea atinge pe cel de 100.000 înainte de începutul lunii iunie, conform mai multor modele epidemiologice.

Trump insistă că economia americană trebuie repornită cât de curând.

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră