Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat joi că produsele alimentare aparent identice nu ar trebui să fie vândute cu ingrediente inferioare în Europa de Est, alăturându-se celor care acuză o practică discriminatorie a producătorilor, relatează Reuters.
Mai multe studii au arătat că multe dintre alimentele vândute de producătorii multinaționali din Europa de Est conțin ingrediente mai ieftine și de calitate inferioară versiunilor vândute identic în vest.
Premierul slovac Robert Fico s-a întâlnit joi cu Juncker în numele țărilor din Vişegrad, care includ și Cehia, Ungaria și Polonia. "Nu-mi place ideea că ar exista un fel de a doua categorie în Europa", a declarat Juncker la o conferință de presă comună.
"Vom continua intenția noastră comună de a pune capăt acestui mod discriminatoriu de a oferi oamenilor slovaci produse alimentare și alte bunuri de o calitate mai mică".
Juncker a declarat că va emite în septembrie linii directoare privind modul de interpretare a directivei existente privind siguranța alimentară, dar nu a exclus şi o nouă legislație.
Companiile alimentare s-au apărat, spunând că diferitele piețe au gusturi diferite și că ingredientele sunt enumerate cu exactitate. Ei remarcă, de asemenea, că majoritatea consumatorilor sunt mai puțin bogați în est decât vest. Alimentele sunt cu aproximativ 25% mai ieftine în Cehia decât în Germania.
Cu toate acestea, mulți consumatori din Europa Centrală s-au obişnuit să facă cumpărături peste graniță în Germania sau Austria și se aşteaptă la produse identice şi acasă.
Cehia și Slovacia în Bulgaria și România au descoperit că multe produse diferă mult de cele vândute pe piețele occidentale.
În testele cehe publicate în această lună, doar trei din cele 21 de produse chestionate au liste de ingrediente identice cu versiunea vândută în Germania.
În unele cazuri, produsele din carne aveau mai puțină carne sau tipuri de carne mai ieftine, iar batoanele de pește aveau mai puțin pește. În unele cazuri, untul din biscuiți este înlocuit cu ulei de palmier.
Ministrul ceh al agriculturii a declarat că țara sa a obosit să fie "groapa de gunoi" a Europei.
Fico a declarat că refuză categoric standardele duble privind calitatea alimentelor și a apreciat că Juncker a văzut problema ca fiind una europeană, nu doar regională.
Tot joi, în şedinţa de Guvern de la Bucureşti, premierul Tudose i-a cerut ministrului Justiției ca, în colaborare cu ministrul Agriculturii și instituțiile de resort, să elaboreze o normă legislativă internă care să permită menționarea numelui firmelor care consideră România o țară "de mâna a doua" pe subiectul alimentelor susceptibile de dublu standard.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a arătat că ministerul oferă în continuare presei detalii tehnice cu privire la subiectul dublului standard la unele produse alimentare, dar nu poate da detalii legate de numele comercianților și producătorilor în cazul cărora s-au descoperit produse alimentare susceptibile de dublu standard, întrucât există riscul unor procese.