Papa Francisc îndeamnă populația lumii să folosească aceste timpuri grele din vremea pandemiei și să mediteze asupra transformărilor ce se impun pentru ca atunci când revenim la viața normală să nu mai existe inegalități în lume și ca săracii să nu mai fie uitați și abandonați, precizează AP.
”Aceste gânduri nu aparțin unei ideologii, ci creștinismului”, a transmis Papa.
Francisc a ieșit duminică din cetatea Vaticanului și a cutreierat câteva cartiere pentru a marca celebrarea Mesei și pentru a dedica această zi celebrării milosteniei de care toți trebuie să dăm dovadă mai ales în aceste vremuri tulburi. Acesta o fost însoțit de un număr foarte restrâns de preoți în scurtul său pelerinaj, restricțiile dure de izolare fiind în continuare aplicate în Italia.
În predica sa, Papa a atras atenția că trebuie să ne asumăm principala lecție pe care ne-a dat-o această pandemie: nu există nicio diferență între cei care suferă mai mult sau mai puțin, nu există diferență între popoarele grav afectate de numărul de infectări sau cele care au fost mai protejate de acest val. ”Noi toți suntem fragili, egali și neprețuiți”
”Cu toții suntem profund zdruncinați de ceea ce trăim, de ceea ce se întâmplă în jurul nostru. A venit acel moment în care noi trebuie să eliminăm inegalitățile și injustițiile care amenință sănătatea întregii suflări de pe glob”, a transmis Papa de la altarul Catedralei Sfântului Spirit.
Francis a transmis în mediul online slujbele pe care le-a susținut zilnic la Vatican și, dacă până acum se ruga și îi menționa constant pe cei care sunt cei mai afectați de pandemie: bătrânii, cadrele medicale, prizonierii și persoanele cu dizabilități, astăzi și-a îndreptat gândurile către toți cei care suferă din cauza diferențelor de orice natură și îndeamnă popoarele să regândească prioritățile din noua viață.
În urmă cu câteva zile, Papa a propus crearea unui fond comun la nivelul întregii omeniri pentru a spijinii oamenii care și-au pierdut slujbele și se luptă să supraviețuiască de la o zi la alta.
În cadrul slujbei de astăzi a sublinia că după ce pandemia va fi depășită, un alt virus poate să iasă la iveală: indiferența bazată pe egoism. ”Haideți să ne concentrăm toate resursele spre a genera un numitor comun cu o viziune unitară pentru a putea beneficia de un viitor, altfel totul va fi pierdut ”, a susținut Papa, preluat de AP.