Paisprezece ani mai târziu, Belgradul încă nu recunoaște independența fostei sale provincii. Pe străzile din Belgrad se vând tricouri cu efigia lui Vladimir Putin și pe mulți pereți este desenată litera Z, cea a operațiunii rusești din Ucraina. Dar Serbia este și o țară europeană, interesată oficial de o apropiere de UE. De la începutul războiului, pe 24 februarie, Belgradul oscilează ca un pendul între Est și Vest, scrie Le Figaro.
În Balcanii de Vest transformați într-o oală sub presiune de la războaiele din fosta Iugoslavie din anii 1990, cel mai mic dezacord poate crește brusc presiunea. Așa s-a întâmplat duminica trecută în jurul punctelor de trecere care separă părțile sârbe și albaneze ale Kosovo. Serbia nu a recunoscut niciodată independența fostei sale provincii, pe care o consideră „leagănul ei istoric”. Protestând împotriva unei modificări a regulilor care le-ar fi impus, de la 1 august - să adopte plăcuțele de înmatriculare și actele de identitate din Kosovo - sârbii au blocat punctele de trecere cu camioane și cisterne, au ridicat baricade și au tras în poliția din Kosovo. Elicoptere de la KFOR, forța NATO din regiune, au fost dislocate în nordul țării.
De la independența Kosovo în 2008, aproximativ 50.000 de sârbi care trăiesc în nordul fostei provincii au refuzat să recunoască guvernul Pristina și instituțiile sale. Ei continuă să folosească plăcuțe de înmatriculare și acte de identitate eliberate de autoritățile sârbe, cărora le-au rămas mereu loiali și de care depind financiar. După tensiunile care zguduiseră deja Kosovo din aceleași motive în urmă cu un an, guvernul de la Pristina a decis, sub presiunea Occidentului și în special a Statelor Unite, să amâne introducerea noilor reguli până la 1 august. Minoritatea sârbă a demontat baricadele. Un răgaz înaintea unei noi revolte?
Schimb de teritoriu
La paisprezece ani de la independență, regiunea rămâne o zonă gri în Europa. Dialogul inițiat în 2013 de Uniunea Europeană între Belgrad și Pristina este blocat. Negocierile începute în 2018 de președintele sârb Aleksandar Vucic și fostul președinte kosovar Hashim Thaçi, care plănuiau să-și rezolve divergențele printr-un schimb de teritorii, s-au confruntat cu opoziția radicalilor albanezi, naționaliștilor sârbi și a unor țări europene, ostile ideii. Dar situația a fost și mai slăbită de războiul rusesc din Ucraina.
Fidelă tacticii sale, Rusia stârnește diviziuni pe continentul european, chiar dacă doar prezentând independența Kosovo, niciodată recunoscută de Moscova, drept un „precedent” care justifică agresiunea sa în Ucraina, după ce a servit drept argument pentru anexarea Crimeea și ocuparea parțială a Georgiei în 2008. Legat de „fratele mai mare rus” prin istorie, cultură, politică și religie, Serbia este, de asemenea, foarte dependentă de energia sa: 56% pentru petrol și 51% pentru gaz. Considerată de bunăvoie un cal troian al Rusiei în Europa, Serbia, care nu și-a înfruntat niciodată trecutul de la crimele de război comise împotriva vecinilor săi în anii 1990, s-a sprijinit întotdeauna de partea Moscovei.
Pe străzile din Belgrad se vând tricouri cu efigia lui Vladimir Putin și pe mulți pereți este desenată litera Z, cea a operațiunii rusești din Ucraina. Dar Serbia este și o țară europeană, interesată oficial de o apropiere de UE. De la începutul războiului, pe 24 februarie, Belgradul oscilează ca un pendul între Est și Vest. A votat pentru rezoluția de condamnare a atacului asupra Ucrainei dar a refuzat să se alăture sancțiunilor internaționale și să critice abuzurile comise de armata rusă. Sâmbătă, 30 iulie, sârbii și-au dezvăluit echipamentul militar în apropierea Belgradului, avioanele lor de luptă rusești, noul lor sistem de apărare antirachetă chinezesc, primit în iulie, dar și echipamente europene, în special franceze...
