Patriarhul Serbiei a murit de COVID-19

20 Noi 2020 | scris de Andreea Vasilescu
Patriarhul Serbiei a murit de COVID-19

Patriarhul Serbiei a murit de Covid-19. Irineu se pare că luase virusul la înmormântarea unui alt prelat.

„Am fost onorat să te cunosc. Oameni ca tine nu pleacă niciodată cu-adevărat”, a scris Aleksandar Vucici, președintele Serbiei, pe Instagram.  Postarea a fost însoțită de o fotografie alb negru a șefului Bisericii Ortodoxe din Serbia.

Irineu a fost diagnosticat cu infecția cu noul coronavirus pe 4 noiembrie și, de atunci, a fost internat într-un spital militar din Belgrad.

Se pare că Irineu a contractat boala după ce a fost prezent  la o slujbă religioasă impresionantă, ocazionată de înmormântarea unui alt prelat sârb, mitropolitul Amfilohie, care a murit după ce a contractat maladia COVID-19.

Patriarhul Irineu al Serbiei este al 45-lea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Sârbe. Era un conservator care exercita şi o influenţă politică majoră.

UPDATE

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a reacționat la vestea morții lui Irineu, Patriarhul Serbiei.

”Cu profundă durere, am aflat despre moartea iubitului nostru frate în Hristos, vrednicul de pomenire Irineu, Patriarhul Serbiei, o venerabilă și cunoscută personalitate a Ortodoxiei contemporane.

Împărtășim suferinţa provocată de această grea încercare și adresăm, în numele ierarhilor, clericilor și credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române, condoleanțe frățești membrilor Sfântului Sinod și întregii Biserici Ortodoxe Sârbe.

Ne rugăm lui Hristos, Domnul nostru, Cel ce este învierea și viața     (cf. Ioan 11, 25), să odihnească împreună cu cei drepți sufletul Patriarhului Irineu în lumina, pacea și iubirea Preasfintei Treimi.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!”, este mesajul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, publicat de basilica.ro.

Sursa foto: basilica.ro

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră