Criza din Niger este plasată în contextul fragilității Africii de Vest și al influenței în scădere a Occidentului în Sahel. Posibilitatea ca puterile străine să profite de destabilizarea regională agravează și mai mult imaginea securității energetice europene și a tranziției, scrie RivistaEnergia
Vestea demiterii președintelui Nigerului ales democratic Mohamed Bazoum, a luat prin surprindere cancelariile occidentale. Junta militară condusă de autoproclamatul general Tchiani l-a arestat efectiv pe Bazoum împreună cu alte personalități politice proeminente nigeriene din palatul prezidențial. Populația a fost invitată să manifesteze împotriva amestecului străin prin punerea sub asediu a ambasadei Franței. Ignorând pericolului inevitabilelor sancțiuni occidentale și izolării internaționale, cu posibile efecte devastatoare asupra uneia dintre cele mai sărace țări din lume și afectată de focare regulate de boli endemice și efectele combinate ale schimbărilor climatice și insecuritatii alimentare, junta a procedat la arestarea altor trei miniștri din guvern. O dovadă a încrederii cu care noul regim a preluat mandatul într-o națiune strategică pentru stabilitatea regională.
O criză în devenire
O misiune diplomatică a președintelui Ciadian Mahamat Idriss Déby Itno în capitala Niamey a dat un ultimatum de șapte zile pentru a restabili regimul Bazoum. Déby s-a întâlnit și cu președintele nigerian, demonstrând solidaritatea liderilor adunați sub steagul Comunității Economice a Statelor din Africa de Vest (ECOWAS). Un summit extraordinar al organizației vest-africane, al cărei membru cel mai influent este Nigeria, a definit detenția ca fiind ilegală. În același timp, ECOWAS a cerut liderilor militari de vârf să restabilească ordinea constituțională.
Deosebit de alarmant este faptul că ECOWAS și-a rezervat posibilitatea de „utilizare a forței militare” în cazul în care solicitările nu sunt îndeplinite. La acestea au răspuns împreună juntele militare din Mali și Burkina Faso, la care sa adăugat Guineea. Într-o declarație comună, guvernele din Bamako și Ouagadougou au afirmat că o intervenție armată în Niger ar echivala cu o declarație de război împotriva lor. O declarație care ridică posibilitatea unui conflict cu implicații imprevizibile și care ar putea implica mai multe țări din regiunea Sahel.
Importanța strategică a Sahelului pentru Europa
Statele Unite, Uniunea Europeană și, mai ales, Franța au susținut declarația ECOWAS și au condamnat depunerea lui Bazoum, reducând ajutorul economic oferit Niamey. În special, Macron a făcut cunoscut că va exista o reacție „imediată și fără compromisuri” în cazul în care cetățenii și/sau interesele franceze sunt atacate. Junta militară arată preventiv cu degetul spre Paris, legitimând rezistența împotriva cererilor comunității internaționale.
Semnalele arată cum noul regim se simte amenințat de cei peste 1.500 de soldați francezi staționați lângă Niamey. Împreună cu ei, un contingent american de peste 1.000 de oameni și un contingent italian, reprezentând Misiunea de Parteneriat Militar a UE, se află, de asemenea, în țară pentru a limita înaintarea grupărilor jihadiste afiliate Statului Islamic în Sahara Mare. Sahelul a devenit adevăratul epicentru al extremismului islamic și reprezintă, potrivit indicelui global al terorismului , 43% din decesele violente cauzate de acesta.
În centrul misiunii internaționale s-a aflat antrenamentul armatei nigeriene, aripa armată a unuia dintre puținele guverne democratice rămase până acum câteva zile în regiune și aliniată cu Occidentul. Aceeași armată care, biciuită de diviziuni interne, se întoarce astăzi împotriva instituțiilor democratice pe care trebuia să le apere. O situație care evidențiază contradicțiile care au apărut din abordarea strategică occidentală eșuată în Sahel.
Forțele franceze din Niger au devenit, de fapt, ultimul bastion al Parisului într-o regiune plasată de secole sub o dominație colonială strictă. Franța a fost învinsă de Mali și Burkina Faso, unde alte putsch-uri au impus regimuri militare în 2021, respectiv 2022. Nigerul devenise în ultimii ani laboratorul pentru construirea unei forțe militare suficient de puternice pentru Africa de Vest.
Abordarea mai moderată, anunțată de mai multe ori chiar de Paris, a văzut totuși forțele franceze din ce în ce mai puțin implicate decât pe cele nigeriene în operațiunile de securitate. Politicile UE din țară sunt considerate inconsecvente și adesea nereprezentative pentru nevoile populației locale. Societatea civilă nigeriană consideră Bruxelles-ul un partener de neîncredere în susținerea continuă a intereselor Parisului.
Niger este al doilea cel mai mare exportator de uraniu către UE și al șaptelea cel mai mare producător din lume. De la preluarea mandatului, noua juntă a impus o oprire a exporturilor către Franța. Pe măsură ce prețurile uraniului cresc ușor, riscurile pentru lanțurile globale de aprovizionare ar putea afecta costurile viitoarelor contracte de achiziții. În acest moment, compania franceză Orano confirmă exploatarea minelor sale din Niger.
Potrivit generalului Tchiani, armata a preferat, așadar, o militarizare completă pentru a face față flagelului violenței jihadiste. O mișcare a dictat frustrarea tot mai mare față de eșecul lui Buzoum și al partenerilor occidentali de a rezolva problema extremismului religios. La rândul său, a fost activată o propagandă anti-occidentală pentru a legitima lovitura. Un moment de cotitură care riscă să cadă puternic asupra întregii populații, privându-i de ajutorul pus pe masă de comunitatea internațională. De asemenea, drumul este în pantă din cauza interferenței altor puteri externe, precum China și Turcia, cu interese evidente în Sahel.
Cazul Niger a provocat, de asemenea, discuții zilele acestea la summit-ului Rusia-Africa organizat în perioada 27-28 iulie trecută la Sankt Petersburg. Obiectivul summitului, dorit cu tărie de președintele rus Putin, a fost relansarea cooperării bilaterale și a imaginii Kremlinului în plină invazie a Ucrainei. Dacă atenția presei occidentale s-a concentrat asupra protestelor africane privind întreruperea acordului de cereale dintre Moscova și Kiev și dezertarea unor lideri continentali la summit, Rusia a primit sprijinul deplin al regimurilor din Burkina Faso, Mali și Africa Centrală. .
În aceste țări, în care Grupul Wagner activează de ceva timp, Putin însuși a promis că va trimite zeci de mii de tone de cereale în câteva luni. Președintele rus a promis, de asemenea, că va anula orice tarif la export. Dacă Prigojin reînviat i-a oferit personal lui Niamey ajutorul mercenarilor săi pentru a restabili ordinea în țară, presa rusă a subliniat prompt că Nigerul este una dintre puținele națiuni africane care nu au trimis niciun reprezentant la summitul Rusia-Africa.
Repercusiunile internaționale ale destabilizarii Nigerului
Odată cu întemnițarea conducerii democratice din Niger, regiunea pare să se îndrepte către o fază de destabilizare puternică. Este a șaptea lovitură de stat din ultimii trei ani între Africa de Vest și Africa Centrală. Lovitura finalizează înființarea unei centuri de țări guvernate de conducere militară care se întinde pe 3.000 de kilometri, de la Oceanul Atlantic până la Marea Roșie. O fâșie de țări care începe din Guineea se termină în Sudan, țări bătute de un război civil care durează de mai bine de 100 de zile.
Un conflict care a dispărut în fundal, dar care a provocat peste 3,5 milioane de persoane strămutate și sute de mii au trecut granițele Egiptului, Ciadului și Sudanului de Sud. Valul războiului pare să-i favorizeze pe rebelii Forței de Sprijin Rapid (RSF) în detrimentul armatei obișnuite sudaneze, susținută de Egipt și Arabia Saudită. Dacă negocierile în curs eșuează și RSF preia controlul, nu este exclus ca puteri externe să decidă să intervină direct în Sudan.
Întregul Sahel apare acum în frământare. În Senegal, membru al ECOWAS, guvernul a neutralizat primul partid de opoziție, iar protestele de stradă au căpătat un ton anti-occidental. În cazul în care instabilitatea din Niger devine cronică, situația ar putea avea și alte consecințe dăunătoare pentru întreaga zonă. În regiunea Tillaberi din Niger, la granița cu Benin, Mali și Burkina Faso, grupuri jihadiste deja bine organizate ar putea câștiga constituind o fortăreață din care ar fi posibilă înaintarea către granița Nigerului, Beninului și Nigeriei.
Această din urmă țară, adevărata putere a Africii de Vest, se confruntă cu săptămâni de stres economic și social sever. Eliminarea unei subvenții pe zece ani pentru consumul de combustibil a provocat o creștere a prețurilor pentru cetățeni. Grevele naționale iminente convocate de sindicate și de opoziție politică împotriva noului președinte ales Bola Ahmed Tinubu, proclamate și el la summitul ECOWAS, devin din ce în ce mai presante, amenințănd relația deja fragilă dintre populație și instituții, afectate de corupția rampantă.
Un efect de propagare al instabilității nigeriene în Nigeria, unde atacurile grupurilor asociate cu radicalismul islamic s-au repetat neîncetat de ceva timp, ar avea efecte dăunătoare pentru cel mai mare producător de petrol din toată Africa. Deja într-o criză severă din cauza actelor de vandalism împotriva infrastructurilor dedicate producției și exporturilor, chiar și marilor Internaționalii se luptă să-și mențină terminalele în funcțiune. Nigeria este un partener important al OPEC+, care este alianța dintre Rusia și Arabia Saudită și alte țări producătoare de petrol. Recenta reducere a producției a împins prețurile Brent-ului înapoi peste 85 de dolari pe baril și, odată cu creșterea cererii globale, un deficit și mai accentuat al fluxurilor nigeriene ar împinge prețurile și mai sus pe fondul preocupărilor vizibile de pe piețe .
Nigeria este, de asemenea, unul dintre cei mai mari exportatori de gaze din Africa, al doilea după Algeria. O resursă care a devenit de o importanță excepțională pentru UE, care caută cu disperare alternative la gazul rusesc și care vede în Abuja al șaselea furnizor .
În 2022, în urma dizolvării interdependenței gazelor ruso-europene, cele trei guverne din Niger, Nigeria și Algeria au semnat un Memorandum de Înțelegere pentru construirea Gazoductului Trans-Saharian (TSGP). O conductă de gaz cu costuri enorme (estimate la peste 10 miliarde) și o lungime de aproximativ 4.000 km. Potrivit susținătorilor, TSGP are scopul de a transporta 30 de miliarde de metri cubi de gaz nigerian către coastele sudice ale Mediteranei.
Chiar înainte de lovitura de stat din Niger, sprijinirea TSGP părea complet nepractică. În orice caz, declinul exporturilor de gaze din Nigeria, care este în scădere de trei ani și complet dependent de GNL, trebuie subliniat aici. O problemă care ridică încă o dată problema fiabilității partenerilor energetici africani în a oferi alternative fiabile și accesibile la importurile de pe alte piețe.
Niger provided Europe with 1/5th of their uranium
— Հարութ ֍ (@hajduk_har8) August 1, 2023
The proposed trans-saharan pipeline would've supplied Europe with gas
A war between US/France backed ECOWAS nations and the new Niger/BF/Guinea/Mali + Algerian alliance backed by Russia puts that into jeopardy https://t.co/oYoIRjM6vG pic.twitter.com/IWZxUi4SVx
Concerns rising for Trans-Saharan gas pipeline as instability in Niger could jeopardize 30 billion cubic meters of Nigerian gas annually for EU countries.....#MikePence#JoeBiden#TuckerCarlson#Tucker#Ukraine#UkraineRussianWar#Davidsacks#ElonMusk#CNN#MSNBC#BBC#SkyNews… pic.twitter.com/Z0VuDt1BNg
— Richard (@ricwe123) August 1, 2023
