Mai mult de teama interzicerii circulaţiei în oraşele cele mai poluate, constructorii germani de automobile au deblocat un ajutor de un miliard de euro. Un miliard! Este suma pe care constructorii auto şi statul federal german şi-au luat angajamentul, luni, să o cheltuiască pentru a susţine localităţile în lupta lor contra poluării atmosferice. Şi uite aşa tema motoarelor diesel şi-a făcut loc în campania electorală pentru legislativele din Germania, de la sfârşitul acestei luni, comentează liberation.fr.
Guvernul de la Berlin a luat decizia alocării sumei respective la al doilea așa-numit "summit diesel", unde s-au reunit liderii industriei auto germane și reprezentanții autorităților locale și federale pentru a discuta consecinţele scandalului emisiilor poluante care a afectat industria auto din Germania, scrie Clear Energy Wire (CLEW).
Cancelarul german Angela Merkel s-a întâlnit de această dată cu primari din peste 30 de oraşe şi municipalităţi germane afectate de nivele mari de poluare. Fondurile suplimentare vor ajuta localitățile deosebit de afectate de poluarea aerului să își amelioreze infrastructura pentru vehiculele electrice și transportul în comun.
Merkel a declarat presei că participanții la eveniment au fost de acord asupra evitării unei limitări globale a vehiculelor diesel. Ea a cerut acțiuni rapide pe toate fronturile pentru eliminarea emisiilor excesive de oxizi de azot și a insistat că "timpul este scurt". În opinia sa, trebuie evitate cu orice preţ interdicţiile de circulaţie.
Noua ofertă publică înseamnă practic dublarea asistenței financiare convenite la primul "summit diesel", în august. Atunci a fost înființat un "fond pentru mobilitate" la care urmează să contribuie guvernul federal și industria auto, în proporții egale.
Un număr de 90 de oraşe germane depăşesc în mod regulat normele de emisii de particule stabilite de Comisia Europeană. În cauză fiind puse, în ochii organizaţiilor de apărare a drepturilor consumatorilor motoarele disele, în special cele care corespund normelor Euro 3 şi Euro 5.
Pentru a îmbunătăți calitatea aerului, autoritățile locale din orașul german Stuttgart (landul Baden-Wurttemberg) au luat decizia de a interzice din 2018 intrarea în oras a mașinilor diesel vechi, care poluează aerul.
“Mașinile diesel care nu sunt conforme cu cele mai noi standarde în privința emisiilor nu vor putea intra în oraș în zilele de poluare ridicată. Doar 10% dintre mașinile diesel din Germania sunt conforme cu ultimele standarde UE, Euro6, adică produc mai puțin dioxid de azot și emisii de particule fine care provoacă boli respiratorii”, scrie Clean Energy Wire.
Reamintim că orașul Stuttgart se confruntă de mai mulți ani cu mari probleme de poluare a aerului, din cauza faptului că se află într-o vale. Autoritățile locale au fost obligate în instanță să explice până la sfârșitul lunii februare ce planuri au pentru reducerea poluarii aerului în limita admisă de UE. Guvernul regional din landul Baden-Wurttemberg a considerat că interdicția asupra mașinilor diesel este unica soluție viabilă. Premierul landului Winfried Kretschmann (Die Grunen) este de părere că o soluție mai eficientă ar fi fost introducerea interdiciției la nivel național.
Decizia a provocat deja rumoare în rândul producătorilor auto. Stuttgart este locul de naștere al BMW, Daimler si Volkswagen (VW). “Producătorii sunt obligați să forțeze o revoluție a mobilității, prin crearea unui cadru de transport ecologic. Afectați de scandalul VW, dar și de competitorii noi și puternici, Google, Tesla, Apple și Uber, producătorii germani par să se fi trezit târziu la realitatea necesității decarbonizării, a mașinilor autonome și a fenomenului car-sharing”, sunt de părere experții de la CLEW.