Violențele din marile orașe franceze, izbucnite după victoria PSG în Liga Campionilor, au expus din nou fisurile adânci ale unui stat care pierde controlul. De la eșecul în gestionarea imigrației și al ordinii publice până la colapsul încrederii cetățenilor în instituțiile centrale, Franța pare să alunece pe o pantă periculoasă. În timp ce liderii politici evocă cu întârziere nevoia de „fermitate”, societatea civilă, ignorată și marginalizată, se mobilizează pe cont propriu, cerând o ruptură radicală cu deceniile de compromisuri ideologice. Imaginea unei Franțe paralizate, zguduită de confruntări interetnice și decuplată de la realitatea de pe teren, ridică semne de întrebare și pentru Europa: ce învățăm din declinul unei mari democrații europene? scrie un editorial al revistei franceze Causeur
Pierderea controlului de către stat marchează sfârșitul unei lumi
În cor, reprezentantii puterii deplâng „salbaticirea” societății și denunță laxismul justiției franceze, în urma revoltelor și jafurilor care au urmat victoriei PSG-ului. Dar va fi oare poporul francez dispus să „răstoarne masa” alături de tocmai aceia care se află la putere de ani de zile, fără să fi fost în stare să dea dovadă de fermitatea pe care o cer astăzi?
„Sunt furios”, declară fostul premier Édouard Philippe pe prima pagină a revistei Le Point. „Sunt furios, ca mulți alți francezi”, a spus într-un ton similar și Bruno Retailleau, ministrul de Interne, luni, ca reacție la violențele urbane—în mare parte venite din cartierele de imigrație—care au însoțit sâmbătă seară victoria PSG-ului la Munchen, în finala Ligii Campionilor. „Trebuie să schimbăm radical legea”, a adăugat marți Gérald Darmanin, ministrul Justiției, în urma primelor hotărâri judecătorești indulgente date împotriva celor reținuți.
Implacabil, dar doar cu vorbele
Emmanuel Macron declara duminică: „Vom urmări, vom pedepsi, vom fi implacabili”… Doar François Bayrou, prim-ministrul francez, a păstrat tăcerea; poate pentru a face uitat comportamentul său de altădată, când în 2007 afirma că „până și în cea mai îndepărtată suburbie oamenii sunt fericiti că sunt francezi”. Un vânt de panică suflă prin guvern. Nu mai controlează nimic. Statul a pierdut controlul asupra finanțelor publice, imigrației de masă, transmiterii culturale, menținerii ordinii și răspunsului penal. Abandonarea autorității este evidentă, chiar dacă se mimează încă autoritatea prin interdicții precum fumatul pe plaja sau în parcuri începând cu 1 iulie, sau prin convocarea, luni, a directorilor rețelelor sociale pentru a încerca să le controleze. Numai că tocmai aceste rețele libere au devenit indispensabile democrației. Ele au spulberat încă o dată narațiunea oficială dulceagă transmisă de presa dominantă, care s-a mulțumit cu versiunea edulcorată a unei „întâlniri sportive prietenoase”, a unei „bucurii populare”. Abia marți Le Parisien a titrat: „Ce rușine!”, evocând în sfârșit „două nopți de distrugere”. Dar ce-a căutat ministrul de interne Retailleau în toată această încurcătură? Salvarea lui stă în demisie.
Se scufundă
Furia francezilor nu se va regăsi niciodată în lamentările oliticienilor: ei sunt cei care au validat acest sistem care se scufundă. O ruptură radicală cu această lume depășită va permite reașezarea gândirii pe baze sănătoase. Din această perspectivă, ministrul de Interne, care propune o alternativă credibilă, nu are niciun interes să mai sprijine un centrism incapabil să se autoreformeze. Decizia recentă a deputaților de a elimina zonele cu emisii reduse a fost luată în urma mobilizării societății civile, condusă de Alexandre Jardin pe rețelele sociale. Această Franță invizibilă, care se îndepărtează de mass-media tradițională și de partidele de guvernământ, este chemată să se afirme în dezbaterea publică, folosindu-se de noile instrumente de comunicare și de bunul simț al realității de pe teren.
În fața ei, casta politică este condamnată să se autocaricaturizeze într-un cerc închis de salon, căutând să se apere de un „populism” care nu este altceva decât dorința oamenilor de a corecta cincizeci de ani de erori ideologice.
Imaginea pe care o oferă Franța lumii - cu aceste „intifade” urbane și comunități care se înfruntă într-un rasism uneori mortal—este înfricoșătoare. Să-l auzi pe șeful statului Emmanuel Macron mulțumind Qatarului, proprietar al PSG-ului din 2011, în condițiile în care acest stat sprijină Frații Musulmani, Hamasul și islamizarea cartierelor, este revoltător de frivol. Toți acești oameni trebuie să plece. Totul trebuie reconstruit.
