Franța a raportat, vineri, peste 7.000 de cazuri noi în 24 de ore, ceea ce a făcut ca Ministerul francez al Sănătății să vorbească despre o creștere ”exponențială, relatează AFP, preluată de hotnews.ro.
Bilanțul zilnic înregistrat vineri este astfel de 7.379, față de la 6.111 joi și 5.429 miercuri.
Numărul cazurilor totale confirmate a crescut la 267.077, în timp ce bilanțul deceselor a ajuns la 30.596, după ce alte 20 de persoane și-au pierdut viața, potrivit Reuters.
Acesta este cel mai mare număr, deoarece testele au fost efectuate la scară largă. Pragul de 4.000 a fost trecut de mai multe ori în ultimele zile. Cazurile pozitive detectate cresc din cauza circulației virusului și din cauză că numărul de persoane testate crește în fiecare zi (893.146 de teste efectuate în ultima săptămână)
Rata de teste pozitive s-a situat la 3,9% în perioada cuprinsă între 19 și 25 august, crescând față de 3,8% în perioada 18-24 august și 3,6% între 15 și 21 august.