Universitatea germană din Halle a început, sâmbătă, un experiement cu 4.000 de participanți, pentru a descoperi dacă sunt posibile concertele corona-compatibile, scrie Le Parisien.
Un celebru cântăreț pop din Germania, Tim Bendzko, a acceptat să ia parte la acest test prin susținerea a trei concerte, pentru a oferi cercetătorilor posibilitatea de a determina care ar putea fi cea mai bună organizare posibilă pentru a evita contaminarea.
Doar persoanele tinere și sănătoase sunt acceptate pentru a limita riscul de contaminare în timpul acestui experiment. Proiectul, denumit Restart-19, este supravegheat de cercetători de la Universitatea Martin-Luther-de-Halle-Wittemberg, cu acordul Ministerului Științei din Saxonia. Se desfășoară într-o sală de concerte din orașul saxon, Leipzig Arena.
Toți voluntarii au fost nevoiți să își ia temperatura, sa poarte o mască de tip FFP2 și un dispozitiv care urmărește fiecare mișcare.
Dezinfectanții fluorescenți ar trebui să permită, de asemenea, observarea suprafețelor pe care participantii le ating cel mai des cu mâinile.
Cercetătorii încearcă să stabilească modul în care ar putea fi posibilă reautorizarea unor adunări mari, cum sunt concertele, prevenind în același timp răspândirea virusului.
Folosind datele colectate, ei intenționează să definească un model matematic pentru a evalua riscul de propagare într-o sală de concerte de dimensiuni mari. Rezultatele urmează să fie publicate în toamnă.
Aceste date sunt așteptate cu nerăbdare de organizatorii de concerte și de toți cei care lucrează în sectorul cultural și de divertisment. Majoritatea sunt șomeri de luni întregi.
Până la sfârșitul lunii octombrie, adunările mari rămân interzise în Germania. Cancelarul Angela Merkel a avertizat recent că nu vede nicio soluție pentru a relaxa restricțiile în acest moment, din cauza creșterii numărului de cazuri de coronavirus din țară.