Poliția germană a închis ieri două gări din München - gara centrală și cea din Pasing, pe fondul unor informații concrete privind amenințarea cu un atac sinucigaș iminent plănuit de organizația teroristă Statul Islamic, cele două stații feroviare fiind redeschise publicului în această dimineață.
Potrivit unor surse citate de DPA, informațiile care au determinat evacuarea cele două gări au venit de la serviciile de informații franceze, care estimau că între cinci şi şapte terorişti sinucigași urmau să ia parte la atacuri.
"Cred că decizia de a evacua cele două gări a fost una bună, deoarece nu cred că ne putem asuma riscuri inutile atunci când avem de-a face cu ameninţări atât de concrete, cu locuri determinate şi cu un interval orar precizat", a declarat într-o conferință de presă ministrul de interne al landului Bavaria, Joachim Herrmann.
Circa 500 de poliţişti au fost mobilizaţi în capitala Bavariei, pe parcursul nopţii, niciun tren nu a primit permisiunea de a se apropia de cele două gări.
Gara principală din München şi zona adiacentă au fost evacuate, iar poliţişti puternic înarmaţi au blocat intrările.
Metroul şi trenurile de proximitate au continuat să circule pe tot parcursul nopţii în München, mai puţin către cele două gări.
Cele două gări au fost redeschise în cursul acestei dimineți, agenții de poliție fiind prezenți în continuare în zonă, efectuând verificări ale documentelor persoanelor.