Sora mai mică a actriţei Sharon Stone, Kelly, a fost internată în spital după ce a fost diagnosticată pozitiv pentru coronavirus, a anunţat actriţa într-o postare în pagina ei de Instagram.
Actriţa a publicat pe Instagram fotografii din salonul de spital, împreună cu un mesaj pentru cei care nu poartă mască.
„Sora mea Kelly, care are deja lupus, acum are Covid-19. Aceasta este camera ei de spital. Unul dintre voi care nu poartă mască a făcut asta”, a scris Sharon Stone.
„Ea nu are un sistem imunitar. Singurul loc în care a mers a fost la farmacie. La ea în comitat nu poţi fi testat decât dacă eşti simptomatic, apoi aştepţi cinci zile pentru rezultate. Îţi imaginezi cum e să stai singur în camera asta? Purtaţi mască! Pentru voi şi pentru alţii. Vă rog!”, a scris Stone.
Vineri, Kelly a publicat o fotografie cu ea şi soţul ei, Bruce Singer, dintr-o excursie de acum câteva luni înainte de spitalizare.
„Ăştia suntem noi. 13 martie. Am plecat în paradisul nostru din Montana. Credem că Covid nu poate să ne găsească. Fără cumpărături, fără petreceri, abia vedem un om. Acum mă lupt pentru o respiraţie. Nu vrei să ai Covid”, a scris ea.