Comisia Electorală Centrală anunță primele rezultate preliminare după închiderea secțiilor de vot, în Republica Moldova, după ora 22:00.
La ora 21.00 s-a încheiat procesul de votare în Republica Moldova.
Preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova, socialistul Igor Dodon, care a candidat ca indepedent pentru a fi reales, ar fi ar fi obţinut cele mai multe voturi la scrutinul prezidenţial desfăşurat duminică, conform Unimedia.
Rezultatele unui after-poll prezentate de Comunitatea WatchDog.md şi Institutul de Politici Publice arată că Dodon ar fi obţinut 40,09% din voturi, candidata din partea Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu, 34,6% din voturi şi candidatul Partidului Nostru, Renato Usatîi, 11,5%.
Acest sondaj a fost realizat telefonic, duminică, în intervalul orar 12:00 - 20:00, pe un eşantion de 2.522 de persoane cu vârsta peste 18 ani şi are o marjă de eroare de +/- 2,5%. Dintre subiecţi, 37% au refuzat să răspundă.
Conform rezultatelor unui alt sondaj telefonic, realizat de Compania "Intellect Group" în colaborare cu asociaţia SPERO, 28,5 la sută dintre moldoveni au spus că l-au votat pe Igor Dodon, iar 21,5% dintre alegători au declarat că şi-au dat votul pentru Maia Sandu.
Pandemia de coronavirus nu a făcut decât să adâncească şi mai mult criza economică din această ţară: alegerile se desfăşoară astfel într-o plină criză economică şi socială, cu un deficit bugetar estimat a ajunge la un prag record de 8%, scrie Digi 24.
Pe acest fond social, economic şi sanitar, Republica Moldova pare a se afla din nou la o răscruce de drumuri, având de ales între un candidat care să bătătorească şi mai bine drumul spre Moscova sau unul care să deschidă mai larg calea care să lege mai bine ţara de Bruxelles.
În total, 8 candidaţi au fost oficial înregistraţi în cursa pentru preşedinţia Moldovei, cu prilejul celui de-al patrulea tur de scrutin din istoria alegerilor prezidenţiale, de la declararea independenţei în 1991.