Starea președintelui american Joe Biden, care a fost testat pozitiv pentru Covid joi, se îmbunătățește și își tolerează bine tratamentul, a declarat medicul său personal într-o scrisoare publicată sâmbătă de Casa Albă, scrie Le Figaro
„Simptomele lui continuă să se amelioreze ”, a scris dr. Kevin O'Connor, care spusese deja cu o zi înainte că președintele este mai bine.
Joe Biden, în vârstă de 79 de ani, suferă în continuare de dureri în gât, tuse, dureri musculare și îi curge nasul. Democratul, care a primit o vaccinare completă împotriva Covid-19, este tratat cu paxlovid, o pastilă anti-Covid de la Pfizer. El „continuă să tolereze bine tratamentul ”, a spus medicul său.
Infecție probabilă cu subvarianta BA.5
Acest medicament antiviral acționează prin scăderea capacității virusului de a se replica, oprind astfel progresia bolii. Este recomandat in Statele Unite persoanelor cu risc de a dezvolta un caz sever de boala, categorie in care se încadrează presedintele american din cauza vârstei sale.
Președintele a fost probabil infectat cu subvarianta BA.5 a lui Omicron, a adăugat Kevin O'Connor. Foarte contagioasă, această variantă este dominantă în SUA, unde reprezintă aproximativ 80% din cazuri.