A murit Alfie Evans, micuţul britanic în vârstă de 23 de luni pe care instanţele juridice britanice şi europene l-au condamnat la moarte. Practic, dacă micuţul era deconectat de la aparate, murea. Ceea ce s-a şi întâmplat, la spitalul Alder Hey Children's Hospital din Liverpool, unde fusese internat din decembrie 2016.
Deconectarea de la aparate s-a făcut după lungi lupte juridice pierdute una după alta de părinţi şi ignorând chiar şi un apel lansat în favoarea lui Alfie de către Papa Francisc. Medicii de la acest spital au decis că este în interesul copilului să nu fie continuată îngrijirea şi să fie decuplat de la aparate.
"Băieţelului nostru i-au crescut aripile în această noapte, la ora 02:30. Suntem cu inimile sfâşiate. Le mulţumim tuturor celor care ne-au susţinut", a scris pe Facebook mama lui Alfie. "Gladiatorul meu a depus scutul. Te iubesc băiatul meu", a adăugat şi tatăl lui Alfie, Tom Evans.
Băiețelul suferea de o misterioasă boală neurologică degenerativă, care nu a primit un diagnostic definitiv din partea medicilor, şi era menţinut în viaţă doar cu ajutorul aparatelor.
Justiţia britanică a respins miercuri un ultim recurs iniţiat de părinţii copilului, Kate James şi Tom Evans care, susţinuţi de Papa Francisc şi de Guvernul italian solicitau aprobarea continuării menţinerii în viaţă a lui Alfie şi căutarea unui tratament în Italia, unde un spital de copii a propus preluarea pacientului.
Această decizie a pus capăt luptei judiciare pentru viaţa lui Alfie în care părinţii micuţului s-au confruntat cu echipa medicală a spitalului pediatric Alder Hey din Liverpool, nord-vestul Angliei, unde Alfie era spitalizat.
Povestea lui Alfie, cu imagini, în The Sun.