Poetul, publicistul şi politicianul Adrian Păunescu s-a născut la 20 iulie 1943, în comuna Copăceni, judeţul Bălţi (Basarabia) şi şi-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei la Bârca, în judeţul Dolj. După studii liceale la Craiova şi Bucureşti, a urmat Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti (1963-1968) şi a fost bursier, pentru un an, al Universităţii din Iowa-SUA (1970-1971), potrivit şi www.biografii.famouswhy.ro şi www. bestmusic.ro.
A intrat în presa scrisă ca redactor la revistele "Amfiteatru" (1966-1968), "România literară" (1967-1970; redactor-şef adjunct) şi ''Luceafărul" (1970-1972). A fost redactor-şef al revistei "Flacăra" (1973-1985), perioadă în care a iniţiat şi condus Cenaclul "Flacăra", un adevărat fenomen de masă, cu care susţinut, până la interzicerea sa, în 16 iunie 1985, peste 1500 de manifestări de muzică, poezie şi dialog.
La 7 mai 1990, a înfiinţat Cenaclul ''Totuşi iubirea'' care a susţinut concerte de mare succes, în ţară şi dincolo de actualele graniţe, în special la Chişinău, amintește agerpres.ro.
Adrian Păunescu a desfăşurat, de-a lungul anilor, o intensă activitate ca ziarist, colaborând cu articole şi reportaje la: România liberă, Scânteia tineretului, Magazin, Săptămâna, Luceafărul, România literară, până în 1990, şi, după liberalizarea presei din decembrie 1989, la Românul, Libertatea, Pro Sport, Gazeta sporturilor, Republica, Timpul, Sport Star, 7 Zile, Jurnalul naţional, Sportul românesc etc. De asemenea, a fost realizator de emisiuni social-culturale la Televiziunea Română (1971-1981) al emisiunii radio Cenaclul Flacăra (1980-1985); proprietar, fondator şi preşedinte-director general al Editurii şi Fundaţiei ''Adrian Păunescu'' SRL (din 1990) şi a condus revista ''Flacăra lui Adrian Păunescu''.
Ca poet, a debutat în revista Luceafărul (1 mai 1960), iar editorial cu volumul ''Ultrasentimente'' (1965). A publicat foarte multe volume de versuri, printre care: ''Mieii primi'' (1967), ''Fântâna somnambulă'' (1968), ''Istoria unei secunde'' (1971), ''Repetabila povară'' (1974), ''Pământul deocamdată'' (1977), ''Manifest pentru sănătatea pământului'' (1980), ''Iubiţi-vă pe tunuri'' (1981), ''Rezervaţia de zimbri'' (1982), ''Totuşi, iubirea'' (1983), ''Viaţa mea e un roman'' (1987), ''Sunt un om liber'' (1989), ''Poezii cenzurate'' (1990), ''Româniada'' (1993), ''Front fără învingători'' (1995), ''Infracţiunea de a fi'' (1996), ''Tragedia naţională. Sonete şi alte poezii noi'' (1997), ''Deromânizarea României'' (1998), ''Cartea cărţilor de poezie'' (1999) (integrala poeziilor apărute în volume, cu un capitol de versuri inedite), ''Până la capăt'' (2002), ''Liber să sufăr'' (2003), ''Din doi în doi'' (2003), ''Antiprimăvara'' (2005), ''Un om pe nişte scări'' (2006), ''De mamă şi de foaie verde'' (2006), ''Copaci fără pădure'' (2006), ''Vagabonzi pe plaiul mioritic'' (2007), ''Rugă pentru părinţi'' (a IV-a ediţie, 2007), ''Încă viu'' (2008), ''Libertatea de unică folosinţă'' (2009). Totodată a scris şi literatură pentru copii, proză fantastică (''Cărţile poştale ale morţii'', 1970), reportaj (''De la Bârca la Viena şi înapoi'', 1982).
A primit premii şi distincţii pentru poezie şi activitate jurnalistică, între care: Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1968-1971); Ordinul Crucea Germaniei (1973); Meritul Cultural - clasa a doua (1979); Premiul Academiei Române (1983); Premiul pentru literatură decernat de Revista Literatură şi Artă de la Chişinău (1994); Premiul pentru poezie al Centrului Internaţional Ecumenic şi al Băncii Religiilor (1995); Premiul Fundaţiei Damian Ureche pentru poezie (1996); Premiul Fundaţiei ''Nişte ţărani'' - 1999; Diploma şi Trofeul Fundaţiei ''România 2000'', Premiul "Soarele de Aur", în cadrul celei de-a XV-a Gale a Premiilor Revistei "Ambasador" de la Târgu Mureş (2008); Ordinul Naţional Steaua României, în grad de Cavaler (2003) potrivit https://literatura.pasiuneamea.ro/adrian-paunescu-4451
Din 1994, a fost ales, mai mulţi ani la rând, preşedinte al Congresului Spiritualităţii Româneşti, desfăşurat la Băile Herculane.
În mai 2009 a primit titlul de preşedinte de onoare al clubului de fotbal Universitatea Craiova.
În august 2010, a fost ales membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, ''pentru contribuţia substanţială la procesul de apropiere a celor două maluri ale Prutului, inclusiv prin organizarea spectacolelor 'Flacăra', de asemenea, pentru promovarea consecventă a adevărului ştiinţific privind limba şi literatura română în Republica Moldova'', potrivit preşedintelui de la cea vreme a forului ştiinţific, Gheorghe Duca.
Cariera politică a început-o încă din timpul regimului comunist, fiind secretar al organizaţiei UTC de la Uniunea Scriitorilor din România (1966-1968), membru al PCR (august 1968). Intelectual de stânga, după 1989 a fost membru al Partidului Socialist al Muncii, condus de Ilie Verdeţ (din aug. 1992), devenind prim-vicepreşedinte (ian. 1995-iun. 1998) şi preşedinte executiv (iun.-sept. 1998) al formaţiunii. În 1996 a fost desemnat candidat al PSM la alegerile prezidenţiale, pe care le-a pierdut. La 21 septembrie 1998 a demisionat din toate funcţiile deţinute în PSM. A fost membru al Partidului Democraţiei Sociale din România (devenit Partidul Social Democrat).
A fost senator PSM de Dolj (1992-1996) şi reprezentant al României la Consiliul Europei (1993-1996). În legislatura 2000-2004 a fost senator PSD de Dolj, iar la alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2004 a obţinut un nou mandat de senator, reprezentând de această dată judeţul Hunedoara. De-a lungul celor trei legislaturi, Adrian Păunescu a fost preşedintele Comisiei senatoriale pentru cultură, culte, artă şi mijloace de informare în masă. Adrian Păunescu a candidat la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2008, vizând un al doilea mandat de senator de Hunedoara, dar nu a mai intrat în Parlament, potrivit www.cdep.ro.
Adrian Păunescu a fost căsătorit cu poeta Constanţa Buzea (1961-1977), cu care a avut doi copii, Ioana şi Andrei. În 1990 s-a căsătorit cu Carmen Antal, cu care a avut un copil, Ana Maria.
A murit la 5 noiembrie 2010. În memoria sa, un bust de bronz, primul dedicat acestuia, a fost dezvelit la 30 noiembrie 2010, pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia. Câteva luni mai târziu, la 10 ianuarie 2011, a fost vernisată expoziţia "Linii", cuprinzând 74 de portrete, purtând semnătura poetului. De asemenea, după 2010, au avut loc sute de evenimente "Remember Cenaclul Flacăra - Adrian Păunescu", în toată ţara şi în străinătate, iniţiate de fiul poetului, Andrei Păunescu. "După ce tata s-a dus, în 2010, am simţit că responsabilitatea ne este şi îmi devine mult mai mare şi că ajutor nu ne mai poate fi umărul său, ci moştenirea de învăţătură, de criterii şi de îndemnuri pe care ne-a lăsat-o. Şi că trebuie să creăm realităţi importante, prin fapte în folosul oamenilor, nu doar spre gloria sau mulţumirea personală, mai mare sau mai mică. Ştiţi cât îmi este de uşor? Rădăcina este atât de adânc pătrunsă în viaţa mea trăită şi muncită alături de titanul blând care mi-e tată, încât totul vine de la sine", scria acesta într-o postare, în septembrie 2018, pe pagina sa de facebook - ww.facebook.com/AndreiPaunescuOficial.
Adrian Păunescu, iunie 2010, Jurnalul Național:
"(...) Cam asta e situaţia despre care voiam să vă vorbesc: faliment. Cam asta e mişcarea preferată a timpurilor noastre: prăbuşire. În ceea ce mă priveşte, nu cred că mai rezist. De aceea, m-am adresat vouă cu această scrisoare, ca să ştiţi ce e cu mine şi să nu vă surprindă niciuna din nenorocirile care s-ar putea abate asupra mea. Va trebui să dăm înfăţişare concretă relaţiei dintre noi şi viitoarei despărţiri dintre noi. Natura, în jurul nostru, s-a dezechilibrat şi se autodistruge. Societatea, în jurul nostru, s-a dezechilibrat şi se autodistruge".
