Niciodată nu am citit carte mai frumoasă despre prezența sfinților în viața oamenilor ca aceasta. Vineri seara a poposit pe masa mea de lucru, după ce am „moșit-o” un an de zile ca pe un copil drag, foarte drag. Mitropolitul Goumenissei, Axioupoleosului și Polykastroului, Dimitrios, ne-a oferit o carte minunată: Descoperirea și înfățișările Sfinților Noi Martiri Rafail, Nicolae și Irina. Volumul I (Ed. Agnos, 2020, 559 pg.). Am parcurs traducerea din elină a Părintelui Ovidiu (Mihai) Popovici pe întreaga perioadă a unui an greu. Fost student al Sibiului, prieten minunat, autorul traducerii este astăzi slujitor în preajma Mitropolitului Dimitrios. Născut în 1948, în Loutraki (Corint), într-o Grecie dezbinată, tânărul Dimitrios studiază Teologia la Atena, fiind hirotonit în 1975 diacon, apoi preot. A fost Protosinghelul Arhiepiscopiei Atenei, stareț al Mănăstirii Sfinților Arhangheli Petraki (Atena) și fondator al Radioului Bisericii Greciei – un Trinitas mult mai „bătrân” de acum – căruia i-a fost și primul director. Acolo, cred, a deprins inegalabila scriitură, asemeni unui reporter al Împărăției Cerurilor. O limbă curată, lipsită de franjurii orgoliului, care comunică din plin de Duh Sfânt conținuturile credinței. În 1989 este ales Mitropolit al Larisei, iar din 1991 este Mitropolit al Mitropoliei Goumenissei – pe atunci, nou înființată. Un alt prieten bun, Părintele Ștefan Toma, astăzi preot al Patriarhiei Ecumenice la Berlin, ne-a dăruit o primă lucrare despre viața Sfinților Rafail, Irina și Nicolae, traducând o lucrare a aceluiași Părinte Mitropolit, Dimitrios, Mitropolit de Gumenissa, Axiupolis și Polikastru, Viața din morminte (Ed. Andreiana, Agnos, Sibiu, 2008). Am tresărit și atunci de emoție și drag pentru acești noi martiri ai iubirii pentru Hristos Domnul. M-am încântat de memoria fabuloasă a Doamnei Maria Tsolaki și de harisma de scriitor a Părintelui Mitropolit. Acum am descoperit că familia insularilor din Lesvos e mult mai mare și minunea strecurată de Dumnezeu în mijlocul lor ne-a cuprins pe noi. Ca un rug aprins de Duhul Sfânt care nu încetează să ne topească inima în pocăință și râvnă pentru Împărăția lui Dumnezeu.
Am lucrat la editarea cărții acesteia – Descoperirea și înfățișările... – cu o emoție de nedescris. Un soi de antidot la Covid și tot răul izvorât din el. Am tot lăsat traducerea din mână – de aceea ritmul apariției cărții e unul cam lent, iertați-mă. Am putut duce doar câteva pagini pe zi în inima mea obosită de purtarea și durerea din jur. Până am descoperit că povestea cărții, întâlnirea cu Sfinții și familia lor ce-și așteaptă învierea, mi-a schimbat de fapt slujirea, înțelegerea Jertfei Mântuitorului și viața acestor suflete alese. M-am împrietenit nu numai cu cei trei Sfinți, ci am purtat în rugăciunea Altarului și pe Ignatios, vechiul stareț al Mănăstirii Sfântului Rafail, m-am atașat de primarul-martir Vasile, de măicuța Irinucăi – ce va fi fost în inima ei când și-a văzut prunca tăiată – prin inima căreia a trecut sabia Crucii martiriului acesteia. M-am așezat cuminte în banca rugăciunii dinaintea Învățătorului Theodoros și, abia când am sfârșit editarea cărții, mi-am dat seama că am început lucrul la ea în 14 martie și am finalizat-o acum, în seara ce leagă 13 de 14 septembrie. Cheia din mijlocul cărții este ziua de 14 martie 1454. Veți citi despre cele petrecute cu dragii cărții acesteia, oameni ca noi ce s-au făcut cu totul asemeni Domnului Hristos prin răstignire și moarte. Povestea crește în intensitate și leagă anii 1410- 1463 cu anii 1959-1961, asemeni unui pod de Har prin care Hristos, și numai El, a reușit să lege cele văzute cu cele nevăzute. Iar cele nevăzute să ni se înfățișeze cu atâta limpezime. Și să ne sprijine în mărturia grea a anului 2020. Când Biserica a fost atacată pentru practica Împărtășirii cu lingurița, ochii mi-au căzut pe cele aflate la o a doua ori a treia săpătură – că nu pot fi numite cercetări arheologice expedițiile întreprinse de strașnicii țărani greci în culmea de lumină în care cerul i-a adus aproape pe Sfinți – și anume o Evanghelie în parte arsă și o linguriță de împărtășire. Pârghiile materiale ale umplerii de har a lumii creștine de atunci și de acum.
Am plâns pe alocuri la mărturisirile Doamnei Maria – care trăiește și dă vie mărturie asupra celor pe care le veți citi în carte. Am rămas adânc marcat dinaintea simplității ei și a celor din satul ce a devenit, prin sfinții aceștia, universal. Un sat-clopot prin care trece calea mântuirii unui neam ales, precum este neamul grecilor, dar și al nostru, al celor ce împărtășim aceeași credință cu ei: Ortodoxia creștină! Neamul creștinesc întreg are rod duhovnicesc din înflorirea martirilor ce ne sunt prezentați în cartea aceasta. Apoi, spre deosebire de multe alte cărți cu sfinți, volumul acesta are comentarii duhovnicești de adâncă evlavie și cultură a Evangheliei ce sunt aduse la sufletul nostru din pana Părintelui Mitropolit Dimitrios. Scrise cu literele privegherii și răbdării. În caligrafia Duhului Sfânt ce a scris mai întâi în inima celor sărmani și necunoscători de carte – în parte – și apoi în inima acestui Bărbat al Bisericii.
Dacă mă întreb ce a schimbat cel mai mult cartea în iconomia sufletească personală, pot afirma simplu: credința! Mi-am adus aminte de o pagină scrisă de Mitropolitul Antonie de Suroj într-o carte cu un titlu sugestiv – Ești creștin sau doar bisericos? – vorbind despre experiența momentului credinței: „Sfântul Macarie Egipteanul ne zugrăvește o imagine: aceea a unui om care stă într-o barcă mică, noaptea, având tot cerul deasupra lui și privind spre înălțimi... Și orele trec. Vine apoi refluxul, iar apele retrăgându-se, barca rămâne pe nisip. Dar el simte încă în trupul său – ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat – sentimentul pe care îl avea atunci când barca era pe valuri. Și apoi vine dimineața, iar cerul se luminează și el nu vede stelele. Totul s-a schimbat. Însă ceva rămâne totuși neschimbat. El știe cu siguranță ceea ce a trăit în noaptea precedentă” (Ești creștin sau doar bisericos? Cuvântări despre trăirea autentică a credinței, Doxologia, 2020, p. 32) . Acest adevăr, de memorie duhovnicească, l-am descoperit în cartea pe care Vă rog să o citiți. Un soi de jurnal de bord al acostării unei corăbii minunate în portul de Sus al credinței. Un exercițiu de credință. Pe care l-am descoperit asemeni muntelui pe care-l ști statornic în miezul ceții, dincolo de ea. Căci dincolo de ceața zilelor noastre – absurdă și corozivă – este Hristos-Muntele, Hristos-Piatra.
Un prim volum dintr-o serie de volume mai consistente dedicate cunoașterii Sfinților Rafail, Irina și Nicolae? Putem gândi și așa. Avem în mâinile noastre un catehism de lumină. Reînvățăm, cot la cot cu oamenii din sat, cu preotul ori vlădicul vremii de atunci, povestea nepoveste a Sfinților. Ne apropiem temători de moaștele lor. De arătările lor epifanice. De iubirea lor care umple de lumină totul. Pornind de la colina de la Karyes, din insula Lesvos. Un fel de Înviere continuă. Încerc de zile bune să îmi dau seama cu ce anume seamănă cartea aceasta. Acum știu. Cu zorii Învierii. În ziua cea adevărată, ziua neînserată a Împărăției. Nu pot decât să-i mulțumesc Mitropolitului Dimitrios că a dat Binecuvântarea ca aici, al Sibiu, încă o dată, povestea Sfinților să vină către noi. Ca și Părintelui Ovidiu (Mihai) Popovici, un bucovinean strașnic, iubitor al Patrologiei și Părinților Bisericii, care a dăruit o traducere caldă, cuminte, fără „grecisme” intercalate pentru a dovedi ce și cum știe limba. Am adăugat numai notele de subsol absolut necesare. Și am refăcut țesătura textului pentru a fi cât pe mai înțelesul nostru. Cred că suntem dinaintea unui volum istoric și mistic deopotrivă. Și constat, după ani buni de muncă, adevărul atitudinii Părintelui Justin Popovici care insista spunând că în mod limpede cel mai clar curs de teologie sunt viețile sfinților, hagiografia. Sfinții Rafail, Nicolae și micuța Irina îi dau dreptate. Vă doresc să vedeți bucuria din ochii Adevărului ce se vestește prin astfel de cărți.
Preluare tribuna.ro
