“Împărăția cerurilor”, de Emmanuel Carrère. Un volum pentru aceste zile

25 Apr 2016 | scris de Sebastian S. Eduard
“Împărăția cerurilor”, de Emmanuel Carrère. Un volum pentru aceste zile

Plecând de la propria experienţă religioasă, Emmanuel Carrère îşi imaginează, cu abilitatea unui anchetator, începuturile creştinismului şi urmăreşte totodată parcursul şi învăţăturile apostolilor Luca şi Pavel. De asemenea, în demersul său, încearcă să înţeleagă de ce credinţa continuă să aibă o putere atât de mare de două mii de ani încoace.

 

O carte complexă

Deşi astăzi se declară agnostic, Carrère evocă fervoarea religioasă de care a fost cuprins la începutul anilor 1990, când asista constant la toate slujbele, citea şi comenta pasaje din Biblie.

Cartea sa reprezintă însă şi o meditaţie asupra istoriei, asupra însemnătăţii creştinismului în lumea de azi şi asupra felului în care acesta ne influenţează pe toţi, credincioşi şi necredincioşi laolaltă.

Împărăţia Cerurilor e o carte complexă, desăvârşită, în acelaşi timp sobră şi jucăuşă, impetuoasă şi interiorizată, savantă şi pe înţelesul tuturor. Este, cu siguranţă, capodopera lui Carrère.

 

„Precum ultimele patru cărţi ale mele, Împărăţia Cerurilor este şi ea o carte despre mine. Când scriu, mă las absorbit de o arheologie personală. E ca şi cum aş face şedinţe de psihanaliză ca să mă cunosc mai bine, dar şi ca să progresez, să devin o fiinţă mai bună în sens moral, dar nu numai: dacă ajung să mă domin, sper să devin mai conştient de mine însumi, însă şi mai liber.“, spune Emmanuel Carrère.

 

Despre autor

Emmanuel Carrère este unul dintre cei mai prestigioşi scriitori francezi contemporani. Licenţiat în studii politice, este, de asemenea, scenarist şi regizor. A debutat în 1982, cu un eseu dedicat cineastului german Werner Herzog, dar primul său roman, L’Ami du jaguar, a apărut în 1983. A devenit celebru prin romanele sale care îmbină adevărul biografic cu ficţiunea şi care au fost recompensate cu numeroase premii, printre acestea numărându-se: Prix Femina, Grand Prix Marie Claire du Roman d’Emotion, premiul cititorilor publicaţiei L’Express, Premiul Crésus şi Premiul Globe de Cristal.

Emmanuel Carrère

Alte stiri din Carte

Ultima oră