Aproape jumătate de milion de români ar putea intra în somaj până în a doua parte a anului, potrivit unor studii citate de ministrul Muncii.
Violeta Alexandru a spus că pandemia a afectat serios economia.
Potrivit ministrului Muncii, Guvernul analizează posibilitatea creșterii indemnizației acordate companiilor pentru angajarea șomerilor din categoriile vulnerabile.
Este vorba despre tinerii absolvenți, persoanele cu dizabilități sau cele aflate aproape de pensionare.
Numărul contractelor de muncă încetate de la instituirea stării de urgenţă (16 martie) a înregistrat miercuri un nou maxim, de 349.705 de astfel de contracte, potrivit cifrelor centralizate de Inspecţia Muncii şi transmise de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
Numărul contractelor de muncă încetate de la instituirea stării de urgenţă se află în creştere constantă în fiecare dintre informările Ministerului Muncii. Lucrătorii cu contracte de muncă încetate nu beneficiază de şomajul tehnic suportat de stat.
Din cele 349.705 de contracte de muncă încetate înregistrate joi, 62.620 sunt din Comerţul cu ridicata şi amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, 61.330 sunt din Industria prelucrătoare, iar 50.713 sunt din Construcţii.
Pe de altă parte, numărul contractelor de muncă suspendate de la instituirea stării de urgenţă şi până joi era de 891.091, a doua zi consecutivă de scădere.
Dintre acestea, 260.338 de contracte suspendate erau din Industria prelucrătoare, 157.746 din Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, iar 112.952 din Hoteluri şi restaurante.