În iunie, Michelle Carter a fost declarată vinovată de omucidere involuntară, după ce și-a încurajat prietenul să se sinucidă prin SMS. Drama este relatată pe larg de Le Figaro.
Monoxid de carbon
În luna iunie, judecătorul american Lawrence Moniz a declarat-o vinovată de omucidere involuntară pe Michelle Carter, în vârstă de 17 ani, pentru că și-a încurajat prietenul să se sinucidă prin SMS. Este o premieră în statul Massachusetts, unde nicio lege nu penalizează încurajarea suicidului. Judecătorii tribunalului din Taunton (Massachusetts) trebuie să decidă, joi, asupra sentinței.
Tânăra riscă până la 20 de ani de închisoare.
În iulie 2014, Conrad Roy, în vârstă de 18 ani, a fost găsit mort în camioneta lui, după ce s-a asfixiat cu monoxid de carbon. Ancheta și bănuielile s-au îndreptat rapid către prietena victimei. Potrivit SMS-urilor obținute de CNN, Conrad îi mărturisea, în iunie 2014, prietenei sale ideile lui suicidare. Inițial, aceasta a încercat să-l descurajeze și îl ruga să consulte profesioniști care să-l ajute. Dar după câteva săptămâni, tânăra și-a modificat poziția. Eu cred că vrei asta. Este un moment bun și ești pregătit, tu ai dreptate să o faci!, îi transmitea Michelle Carter lui Conrad Roy pe SMS.
Împreună, cei doi tineri au început să reflecteze asupra suicidului, evocând monoxidul de carbon.
Michelle insista: Ești sigur că nu vrei să te sinucizi în această seara. Eu voi rămâne cu tine dacă vrei să o faci în seara asta.
Câteva zile ma târziu, Conrad se zbătea între îndoilei și întrebări despre cum va reacționa familia lui la acest gest.
Tratată pentru depresie de la 14 ani
Michelle Carter este tratată pentru depresie de la vârsta de 14 ani și lua, printre altele, cu Prozac. În perioada audierii din luna iunie, un psihiatru a explicat că acest tratament este asociat cu delir megaloman, că a incitat-o la a gândi că ea ar putea fi singura care poate să-l conducă pe Conrad la moarte. Un argument pe care tribunalul nu l-a reținut.
În atenția judecătorului Monz au fost SMS-urile, dar și un apel telefonic cu numai câteva minute înainte de dramă. Conrad era în mașina invadată de gaz, ezita și iese pentru a o suna pe prietena lui. Întoarce-te în mașină, îi transmitea Michelle Carter, potrivit transcriptului conversației. Și Conrad a ascultat-o. Ea a rămas la telefon cu el, așteptând fără să anunțe nici poliția, nici familia.
Judecătorul a apreciat că a fost un comportament vicios și periculos, care a dus la decesul lui Roy.