O româncă a păcălit un austriac cu 100.000 de euro, dar instanța a decis să păstreze banii

03 Apr 2018
O româncă a păcălit un austriac cu 100.000 de euro, dar instanța a decis să păstreze banii

Caz rar întâlnit în Austria. Un bărbat de 51 de ani a dat în judecată o româncă, prostituată, pe motiv că aceasta i-a promis că se va căsători cu el în schimbul unei sume de bani, însă a refuzat să o mai facă și nici nu a returnat banii primiți.

Omul de afaceri a devenit client a prostituatei românce în martie 2016, când s-au întâlnit pentru prima dată într-un club de lângă Linz. La început, bărbatul o vizita lunar, însă treptat a dezvoltat o pasiune pentru românca de 26 de ani și totul s-a transformat într-o relație. 

În decembrie 2016, femeia i-a cerut 35.000, bani pe care i-a primit fără mari probleme. A susţinut că trebuie să plătească creditele pentru locuința sa din România. 

Văzând că are de-a face cu un naiv, i-a cerut, în ianuarie 2017, alţi 10.000 de euro pentru părinții ei, a căror locuință tocmai a fost mistuită de flacări. I-a promis că îi va da banii înapoi, imediat ce compania de asigurări îi va compensa prejudiciul. 

N-a mai stat mult pe gânduri și la nici o săptămână i-a cerut bărbatului 55.000 de euro, pentru deschiderea unei cafenele comune în România.

După ce a primit banii, pe 31 ianuarie 2017, ea a decis să întrerupă orice contact cu bărbatul austriac. Românca i-a trimis un mesaj austriacului că pune capăt relatiei și nu mai este interesată de nicio cafenea.

Exasperat, bărbatul a decis să depună plângere penală împotriva româncei pentru tentativă de trucare de mariaj. 

Instanța a decis săptămâna trecută că femeia este nevinovată. Conform Volksblatt, judecătoarea Eva Lena Hopfl a motivat decizia prin faptul că rolul instanței în acest caz a fost de a stabili dacă a fost vorba despre o tentativă de trucare de mariaj sau nu. Iar concluzia a fost că nu a existat așa ceva, tocmai fiindcă bărbatul refuza să divorțeze de soția sa, cu care avea strânse legături de afaceri. Mai mult, bărbatul nu a solicitat niciodată ca românca să îi returneze banii.

“Am acceptat relația cu Celina D. doar cu singura condiție ca ea să puna capăt activității de prostituată”, a declarat bărbatul în fața instanței. “Era permanent conștient de tot ce se întâmplă. Voia și el să fie parte din afacerea cu cafeneaua și să înceapă o viață nouă cu mine. Nu mi-a spus niciodată că ar vrea banii înapoi. Doar anul trecut, la o întâlnire în Viena, m-a amenințat că pune capăt relației și vrea banii înapoi. De atunci m-am simțit hărțuită”, a declarat românca. 

Înte timp ea s-a angajat la o firmă germană, vrea să studieze dreptul și să devină notar public. Cert este că nu mai vrea să aibă de-a face cu bărbatul austriac. Instanța a stabilit că există circumstanțe care să ateste că banii primiți de româncă au fost folosiți în scopul declarat, chiar dacă femeia susține că localul lor este închis pe timpul iernii. Judecătorul a stabilit că femeia nu l-a păcălit pe austriac, iar banii au fost virați din simpatie, scrie nachrichten.at.

 

Alte stiri din Bizar

Ultima oră