Cristiana face naveta cu trenul între Viena și Pitești, pentru a achita datoriile familiei sale față de statul român și furnizori.
“Nu-mi permit să merg cu avionul. Aduc banii ascunși undeva prin bagaje”, povestește femeia de 45 de ani, despre drumul de 18 ore. Aproape trimestrial trebuie să achite facturile la gaze, curent, școala lui Raul și alte cheltuieli.
Românca îngrijește în Viena doi bătrâni, soț și soție, de 89 și 91 de ani. Cei doi nu au copii și au nevoie de asistență 24 din 24. Din veniturile obținute, ea plătește asigurări sociale în Austria. Astfel și copilul ei de 11 ani beneficiază de ajutorul de familie oferit de statul austriac pentru cei aproape 132.0000 de copii care nu locuiesc pe teritoriul Austriei. Legislația UE prevede că aceștia sunt îndreptățiți să încaseze 141.50 de euro lunar, indiferent de statul UE în care locuiesc.
Vestea proastă este că actualul cancelar austriac Sebastian Kurz le-a pus gând rău acestora și o inițiativă a Guvernului OVP/FPO prevede că, din 2019, ajutorul de familie pentru astfel de copii să fie redus la jumătate.
Dar doar pentru copiii din România și Bulgaria, unde costurile de întreținere ar fi cu 50% mai mici decât în Austria. În schimb, guvernul este pregătit să achite 50% în plus, pe același considerent, pentru copiii din Elveția. Astfel, statul austriac ar economisi anual 114 milioane de euro.
“Indexarea ajutorului de familie este un pas pentru mai multă dreptate socială”, consideră Kurz, care mărturisește că de foarte mult timp îl deranjează această problemă. Inițiativa lui Kurz va scoate din buzunarul lui Raul 840 de euro în fiecare an. „Este o măsura foarte rea pentru noi“, mărturisește Cristiana, pentru News.at.
Ea descrie o zi obișnuită de lucru. ”Fac totul pentru Helene și Karl, de la spălat și îngrijit până la cumpărături și gătit. Dimineața trebuie să le fac masaj, fiindcă au dureri foarte mari. Sunt oameni buni, reprezintă a doua familie pentru mine”.
În total, 14 zile fără oprire lucreaza Cristiana, apoi misiunea este preluată de o femeie din Slovacia. Urmează mai puțin de două săptămâni acasă, iar la finalul anului se adună peste șase luni petrecute în străinătate. Fiica ei de 24 de ani nu este afectată, fiindcă s-a mutat la București unde studiază chimia la facultate.
„Raul suferă cel mai mult. Cu câteva zile înainte de plecare, mă întreabă mai mereu de ce trebuie să plec asa repede“.
Viorel, tatăl lui Raul, a suferit un accident și este invalid. Se ocupă cât poate de casă și de Raul.
“Dacă aproape jumătate de an nu sunt lângă el, măcar să îi ofer cele mai bune condiții. Trebuie să plătim after-school, care, împreună cu antrenamentele de baschet, costă 140 de euro pe lună. Nu pot să înțeleg de ce vrea Guvernul să îmi taie banii. Chiar dacă nu sunt lângă copil, el tot are nevoie de întreținere”, spune ea.
Din când în când, Cristiana mai primește câte o oră liberă și aleargă la cel mai apropiat internet-café, ca să vorbească prin Skype cu băiatul ei.
“Mă doare că nu mai am timp și pentru tatăl meu, care e grav bolnav. Trebuie să muncesc, să câștig bani. Nu știu ce se va întâmpla când va avea și el nevoie de îngrijire medicală”. Femeia se plânge că, deși Piteștiul nu este chiar un loc rău de trăit, nu sunt locuri de muncă.
Cu 400-500 de euro pe lună, vistieria e goală după doar două săptămâni. Românca a făcut tot posibilul să învețe limba germană cât mai bine, iar asta a ajutat-o enorm să își găsească un loc de muncă în Viena.
La început a fost un coșmar, fiindcă prima ei clientă suferea de demenţă. Se trezea în mijlocul nopții că ea trebuie să meargă la spitalul unde lucrase.
“Copiii ei mi-au spus că nu au timp să se ocupe de mama lor. După trei săptămâni de coșmar m-au lăsat nervii și am demisionat. Planul inițial a fost să lucrez o lună aici și să stau o lună cu familia, dar nu am suportat”.
Femeia are în Pitești o locuință de 45 de metri pătrați, așa că nu este deranjată de condițiile de trai dificile din casa austriecilor. Ea se declară mulțumită și de suma de 954 de euro net pe care o încasează după 14 zile de muncă a 24 de ore. Jurnaliștii austrieci fac calcule și observă că doar biletul de tren Viena-Pitești, dus-întors, costă 160 de euro, ceea ce o lasă pe româncă cu mai puțin de 800 de euro. “Pentru banii ăștia un austriac nici măcar nu s-ar duce la muncă”, notează austriecii.
Doar că și sindicatul îngrijitorilor înregistrați oficial în Austria amenință cu mișcări de protest, solicitând salarii mai mari și reducerea săptămânii de lucru la 35 de ore, restul urmând să fie plătit ca ore suplimentare, în cazul în care angajatul este dispus să lucreze în plus.
Cristiana doar visează la 35 de ore de muncă pe săptămână și 14 salarii pe an. Ea se declară mulțumită de viața și locul ei de muncă. Doar că inițiativa guvernului, de a-i lua lunar 70 de euro din banii destinați lui Raul, nu îi dă pace. “Suntem cetățeni europeni și avem drepturi. Nu poate fi în regulă o asemenea măsură. De ce vrea așa ceva domnul Kurz”, a încheiat românca.
UPDATE
Un proiect de lege care să reducă drastic alocaţiile plătite pentru copiii care nu locuiesc cu părinţii, în Austria, a fost prezentat de coaliţia de guvernare alcătuită din conservatori şi extrema dreaptă. Pe de altă parte, sumele vor varia în funcţie de cele din ţara de origine.
În prezent, Executivul de la Viena acordă o sumă fixă de 172,4 euro pentru fiecare copil. După reformă, părinţii maghiari care lucrează în Austria vor primi 93,61 euro. În schimb, belgienii vor avea alocaţia mărită până la 175.
Proiectul va fi votat anul acesta şi pus în aplicare din 2019. Guvernul estimează că va economisi 100 de milioane de euro anual.
Cancelarul Austriei a spus că ajustarea în funcţie de nivelul de trai este necesară şi a dat ca exemplul României, unde costul vieţii este net inferior celui din Austria.