Patinatoarea rusă Ekaterina Alexandrovskaia a reprezentat în ultimii ani Australia la competiţii internaţionale. Ea și-a pierdut viața la numai 20 de ani, anunță agenţiei TASS. Cauza decesului ar fi sinuciderea, au transmis surse din poliție.
O sursă din cadrul poliţiei a declarat că trupul neînsufleţit al patinatoarei a fost găsit lângă casa ei din Moscova. “Cauza preliminară de decesului este sinuciderea”, a precizat sursa, adăugând că Alexandrovskaia a încercat anterior să se sinucidă, după o accidentare – relatează news.ro.
Rt.com notează că Alexandrovskaia s-ar fi aruncat de la fereastra apartamentului.
Ekaterina Alexandrovskaia s-a născut la 1 ianuarie 2000, la Moscova. Ea a reprezentat Rusia până în 2016, când a fost invitată să concureze pentru Australia. În 2017, ea a câştigat titlul mondial la patinaj artistic perechi la juniori, alături de australianul Harley Windsor.
Alexandrovskaia şi Windsor au câştigat şi Grand Prix-ul pentru juniori în 2017, precum şi titlul naţional în Australia de două ori, în 2017 şi 2019.