UPDATE
Cât este el de hulit zilele astea, Facebook are şi partea lui bună. Datorită lui şi datorită unor oameni care au fost impresionaţi de povestea lui Zuzu, obrăznicătura plimbăreaţă a fost recuperată!
Cel mai important rol l-a avut fostul nostru coleg de la Jurnalul Naţional, care este fotoreporter la Jurnalul, în continuare, Victor Stroe, care, întâmplător, l-a reperat pe Zuzu în cartier. Practic, nu era foarte departe de "casă". Dar, dezorientat sau nu, umbla-creanga şi se distra cu trecătorii. Cum îl ştim! A stat pe braţul colegului nostru, dar apoi a plecat bombănind, numai el ştie ce. Victor a apucat să-l fotografieze, iar imaginile au ajuns la "familia" lui Zuzu.
Vineri dimineaţă Zuzu a fost căutat în zonă, dar abia după-amiază, după ce a fost strigat şi fluierat aşa cum s-a obişnuit, a apărut, obraznic şi fericit. Acum face baie în piscina de acasă, unde are parte de regim all-inclusive.
Cât a fost plecat, a dat spectacol în zonă, după cum au declarat câteva persoane care l-au văzut. S-a împrietenit cu trecătorii, s-a urcat pe braţele lor, s-a jucat. Că aşa e...Zuzu!
Citiţi, mai jos, povestea iniţială.
------------
Cel mai probabil o să spuneţi că suntem nebuni, că ţara arde, şi noi căutăm o...cioară. În primul rând, nu-i cioară, ci stăncuţă, şi în niciun caz una banală. Numele său e Zuzu. Joi dimineaţă, familia care a adoptat-o acum 14 ani a postat un anunţ pe Facebook.
Reţeaua lui Mark Zuckerberg este acum locul în care "familia lui Zuzu" îşi pune speranţa că va găsi ajutor măcar cu un share. Zuzu, stăncuţa a cărei poveste v-o spunem aici, a dispărut de acasă într-o zi în care în Bucureşti a bătut vântul tare: luni, 2 aprilie.
Oricât de ciudat ar părea, nişte oameni cu suflete minunate s-au ataşat de o stăncuţă. Trăiesc în civilizaţie, în Bucureşti, sunt intelectuali, locuiesc la bloc, dar şi-au făcut loc în casă şi în suflet pentru o stăncuţă cum nu sunt multe. Întâmplarea face să ne fi cunoscut - telefonic şi prin e-mail - cu familia care a adoptat această stăncuţă în urmă cu 10 ani.
Eram redactori la Jurnalul Naţional, o echipă mare, într-o redacţie mare, la etajul opt al Casei Presei. Petrecând multe ore acolo, până târziu, în noapte, la închiderea celei de-a doua ediţii, ajunseserăm să ne împrietenim cu toţi câinii vagabonzi şi toţi guguştiucii în căutare de mâncare pe la ferestrele diverselor redacţii încă active în clădirea care impropriu mai poartă acum acest nume. Doar cu liliecii din pod nu.
Într-o zi friguroasă de început de martie, pe aerul condiţionat al biroului în care petreceam mult mai mult timp decât acasă un zgomot şi apoi o privire fixă avea să ne atragă atenţia nouă, celor patru colegi de birou care o observaserăm. Era o cioară, am zis noi, nepricepuţi, la prima vedere. Ne privea fix, aştepta ceva de la noi. A început să bată nervos din picioare, semn că se plicisea aşteptând să ne pice fisa că vrea înăuntru. Aşa a început povestea noastră comună şi o frumoasă prietenie care s-a lăsat cu un articol în Jurnalul Naţional.
Am botezat-o Zuzu, credeam că e femelă, căci îi plăceau mai mult bărbaţii. Mult timp am bănuit-o că are normă dublă la SRI, căci spiona pe rând departamentele. Până când ne-am prins că ea vrea doar să se joace. Să fure. Şi să fie alintată, scărpinată şi masată. Da, da, masaj uşor, răvăşit de penaj, apoi scărpinat în creştetul capului. Minute în şir, de uita omul ce avea de scris în articol!
Mi-a ţinut de urât sâmbete la rând, eram numai noi două în birou, pregăteam împreună ediţia de duminică şi făceam ca Jurnalul Naţional să fie numărul unu. Au trecut exact 10 ani de atunci!
Au trecut 10 ani, presa scrisă aproape a dispărut, Jurnalul Naţional şi-a pierdut marca şi a rămas doar Jurnalul, noi nu mai suntem la Casa Presei, iar familia care a adoptat-o cândva pe Zuzu, cea care ne vizita zilnic la redacţie, în 2008, dă acum un mesaj cu rugămintea de "share pe Facebook", căci Zuzu a dispărut.
Articolul despre Zuzu, apărut în Jurnalul Naţional, a fost publicat la 31 martie 2008. La 5 aprilie 2018, doamna Mihaela Vintilă, care a avut grijă în toţi aceşti ani de Zuzu, roagă oamenii să fie buni cu această pasăre blândă, extrem de inteligentă şi de prietenoasă.
CITIŢI AICI ARTICOLUL DIN JURNALUL NAŢIONAL: Menajerie de colecţie
Redăm, mai jos, mesajul integral al doamnei Vintilă, în speranţa că Zuzu, stăncuţa care a adus atâta bucurie oamenilor, se va întoarce acasă:
"VA ROG SHARE!
Îl cheamă Zuzu!
Este o stancuta bătrână (penele albe de pe piept, nespecifice speciei, confirma).
Ultimii 14 ani a fost membru al familiei mele și înaintea noastră în mod sigur a mai avut cel puțin un stăpân ( atunci când l-am găsit eu a răspuns comenzilor de chemare și nu s-a ferit când l-am luat în brate).
In fiecare an primăvara deschideam geamurile balconului lăsând ca el sa aleagă dacă vrea sa zboare sau vrea sa rămână alături de noi. Anul acesta a ales sa plece. A fost luni și afara era furtună.
Este posibil sa fie dezorientat și sa între din greșeală în alt balcon sau pe orice alta fereastra deschisa.
Nu va speriați și nu îl speriați.
Este pofticios la ciocolata, cafea și țigări deci s-ar putea sa fie atras de ele. În egala măsură este atras de tastele calculatoarelor.
A plecat din zona Piață Băneasa. Poate fi în zona a sau oriunde.
Nu încercați să-l prindeți și să-l păstrați în cușcă. Va muri! La noi a avut la dispoziție un balcon imens și sufrageria.
Mănâncă pâine, bobite pt pisică, carne de pui fiarta sau cruda, semințe, frunze salata.
Eu am asociat plecarea lui cu vârsta și cu obiceiul salbaticiunilor de a se retrage atunci când simt ca se apropie sorocul.
Va rog lăsați-l liber!
Va rog share!"
CREDIT FOTO: Victor Stroe, Jurnalul şi Marina Constantinoiu, miscareaderezistenta.ro
