Facebook a anunţat că va introduce noi măsuri pentru a proteja datele utilizatorilor săi, după ce s-a cufundat într-un scandal care i-a zdruncinat profund credibilitatea şi a făcut să dispară sume considerabile din contul patronului Mark Zuckerberg, din cauza pierderilor la bursă.
Scandalul datelor personale a izbucnit în urmă cu circa două săptămâni, după ce s-a aflat că firma Cambridge Analytica din Regatul Unit a colectat date personale a circa 50 de milioane de utilizatori ai reţelei Facebook, fără acordul acestora, pentru a le folosi în campania electorală din 2016 a preşedintelui SUA, Donald Trump.
Printre măsurile anunţate se numără facilitarea gestionării datelor şi revizuirea meniului setărilor, pentru ca utilizatorii să poată avea un control mai mare asupra confidenţialităţii.
Facebook a acceptat faptul că actualele setări de confidenţialitate sunt mult prea complexe, în condiţiile în care utilizatorii trebuie să meargă în 20 de locuri diferite pentru a le verifica. Acum, va exista un singur ecran care va afişa cantitatea informaţiilor distribuite şi persoanele care au acces la acestea.
Totodată, Facebook promite că va facilita modul de găsire, descărcare şi ştergere a datelor.
Compania afirmă că modificările au fost planificate cu mult înainte de actualele controverse, pentru a fi conforme cu noile reglementări europene de protecţie a datelor.
Un purtător de cuvânt al Facebook a declarat că acesta recunoaşte faptul că a pierdut încrederea oamenilor şi trebuie să muncească pentru a o recâştiga, transmit corespondenţii BBC.
Reprezentanţii reţelei de socializare precizează că, prin noua opţiune Access Your Information, utilizatorii pot accesa şi gestiona informaţii, precum: postări, reacţii, comentarii sau căutări. "Din această secţiune pot fi şterse orice informaţii din Timeline sau legate de profil, ce nu ar trebui să mai fie pe Facebook. Am simplificat şi modul în care datele postate pe Facebook pot fi descărcate - pentru că, în esenţă, acestea aparţin utilizatorilor. O copie securizată a acestora poate fi descărcată şi chiar transferată către un alt serviciu. Aici sunt incluse fotografii, contacte adăugate contului, postări din Timeline şi altele", se arată în comunicatul de presă.
Cambridge Analytica a folosit, se pare, aplicaţia "thisisyourdigitallife", dezvoltată de către profesorul de psihologie Aleksandr Kogan de la Universitatea din Cambridge. Aplicaţia a fost instalată de circa 300.000 de persoane, care au permis, astfel, accesul atât la datele lor, cât şi ale prietenilor lor din reţea, ceea ce a însemnat un total de zeci de milioane de utilizatori Facebook.
Mark Zuckerberg şi-a exprimat, săptămâna trecută, regretul şi a recunoscut erorile. Acesta a promis că va limita accesul la datele personale prin aplicaţii terţe şi că vor fi informaţi toţi utilizatorii ale căror date ar fi putut fi folosite fără consimţământul lor.
Conform experţilor de la eMarketer, Facebook a pierdut, anul trecut, 2,8 milioane de utilizatori cu vârsta mai mică de 25 de ani şi va pierde încă două milioane de utilizatori americani în cursul acestui an.