Un număr de 63 dintre cei 124 de bătrâni şi nouă dintre cei 25 de îngrijitori de la Centrul Social Creştin Bogdăneşti de pe lângă Mănăstirea Bogdăneşti, dar şi şapte beneficiari de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială a Primăriei Rădăuţi au fost depistaţi pozitiv la SARS-CoV-2, a informat, vineri Prefectura Suceava, preluat de Agerpres.
Urmare a informării primite, prefectul Alexandru Moldovan, subprefectul Laura Morar şi directorul DSP Suceava s-au deplasat, vineri, la Centrul Social Creştin Bogdăneşti pentru a face o evaluare a situaţiei la faţa locului şi au constatat că bătrânii sunt cazaţi în trei corpuri de clădire cu camere de 4 - 5 locuri şi grupuri sanitare comune, starea de igienă a spaţiilor fiind satisfăcătoare.
S-a constatat, de asemenea, că există condiţii de izolare pentru bătrânii testaţi pozitiv, dar nu pot fi instituite circuite separate pentru asigurarea hranei, a lenjeriei şi personalului. Personalul centrului nu are pregătire medicală, îngrijirea bătrânilor fiind realizată cu persoane din comuna Râşca, unitatea administrativ teritorială în raza căreia funcţionează aşezământul social. În unitate nu sunt substanţe biocide pentru igienizarea suprafeţelor şi mâinilor, iar personalul nu dispune de echipament de protecţie. La verificarea în teren, mare parte din personal a fost surprins la lucru fără măşti.
În urma celor constatate în teren, prefectul a convocat CJSU Suceava în şedinţă extraordinară, fiind invitaţi să participe reprezentaţi ai Centrului Social Creştin Bogdăneşti, ai Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor şi directorul medical al SJU Suceava, Valerian Gavrilovici.
În cadrul şedinţei, preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a solicitat sprijinul DSP Suceava pentru a fi asigurate paturi disponibile în SJU Suceava şi a dispus trimiterea de urgenţă de echipamente de protecţie de la DGASPC la Centrul Social Creştin Bogdăneşti, respectiv 100 de echipamente complete COVID-19 (combinezoane, măşti, mănuşi).
În urma şedinţei extraordinare a CJSU s-a dispus în regim de urgenţă internarea la SJU Suceava a celor 9 îngrijitori şi, respectiv, 63 de beneficiari, confirmaţi cu COVID-19, de la Bogdăneşti, acordarea sprijinului logistic necesar prin distribuirea de produse biocide şi realizarea urgentă a acţiunilor de dezinfecţie a tuturor spaţiilor şi a suprafeţelor de contact din cadrul Centrului Social Creştin Bogdăneşti, monitorizarea zilnică a evoluţiei epidemiologice din cadrul obiectivului, desemnarea preotului Gheorghe Loghinoaia ca persoană responsabilă cu organizarea turelor în vederea izolării preventive la locul de muncă şi a asigurării managementului serviciului, în conformitate cu prevederile art. 10 din Ordonanţa Militară nr. 8/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19.