Gheorghe Dincă, bărbatul din Caracal acuzat în cazul dispariţiei adolescentei Alexandra Măceşanu a fost audiat timp de mai multe ore în noaptea de joi spre vineri la DIICOT Bucureşti, avocatul său afirmând că acesta şi-a menţinut declaraţiile privind uciderea fetei dar şi a celeilalte tinere, Luiza Melencu, dispărută în luna aprilie.
Gheorghe Dincă a ieşit de la DIICOT după aproape nouă ore de audieri, informează News.ro.
Dincă a fost dus joi la Institutul de Medicină Legală, el susţinînd că a fost agresat în momentul reţinerii.
Procurorii DIICOT reiau vineri cercetările în locuinţa lui Gheorghe Dincă, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
Potrivit surselor citate, cercetările la faţa locului se vor face în prezenţa lui Dincă, acesta urmând să fie adus de la Bucureşti.
Pe de altă parte, anchetatorii au luat decizia de a amâna testarea lui Gheorghe Dincă cu aparatul poligraf.
Miercuri, şeful DIICOT, Felix Bănilă, a explicat că cercetările la locuinţa lui Dincă nu se pot desfăşura dacă acesta nu este prezent.
Tot vineri, ar urma să fie prezentate rezultatele probelor şi resturilor presupus umane preluate de la locuinţa bărbatului.