După atâta „hibernare” în pandemie, era şi firesc ca atât lumea muzicală, cât şi publicul meloman să-şi dorească o reîntâlnire grandioasă, un schimb live de energie, un concert de zile mari, care să reamintească tuturor că revenirea la normalitate (atât cât se poate) este un lucru care ţine de însăşi fiinţa noastră socială. Astfel, aseară, în Grădina de Vară a teatrului Constantin Tănase, din Herăstrău, Bucureşti, a avut loc un concert extraordinar al Orchestrei Metropolitane Bucureşti (sub bagheta dirijorului Daniel Jinga) împreună cu patru „cavaleri” ai muzicii clasice româneşti: Adrian Naidin – violoncel, Lucian Duţă – vioară, Stephanie Radu – soprană şi Alin Stoica – tenor.
Evenimentul Classic ON AIR a fost organizat de Asociaţia ON AIR Event Management, Mişcarea de Rezistenţă, Arteastic Element şi miscareaderezistenta.ro, având ca parteneri Primăria Municipiului Bucureşti prin ARCUB şi Institutul Cultural Român, cu sprijinul Aqua Carpatica şi Domeniile Sâmbureşti.
Cum evenimentul începea la ora 19.30, deja cu trei sferturi de ceas înainte, rânduiţi, cu distanţa regulamentară şi măştile de rigoare, zeci de melomani aşteptau răbdători să participe la marea întâlnire „pe viu” cu muzica de calitate. Se luau temperaturi, se completau declaraţii şi se dădeau măşti la cei care solicitau una. „Să vă dau o declaraţie?”, întreabă o doamnă din grupul de organizatori pe un domn înalt, care se foia nedumerit la intrare. „O declaraţie de dragoste, dacă se poate”, răspunde zâmbind acesta. „În seara asta numai de dragoste de muzică pot să dau! Dar v-o luaţi şi singur, peste câteva minute!”, replică promt aceasta şi-i întinde o hârtie să completeze.
Cum invitaţiile spectatorilor fuseseră făcute în limita admisă de normele în vigoare, din cele 2500 de locuri ale Grădinei de Vară se ocupaseră, regulamentar, cu distanţă între scaune, ca, 4-500 de locuri. La ora 19.30, aşezate după o anumită ordine pe scenă, instrumentele şi partiturile cu note aşteptau să prindă viaţă sub degetele profesioniste ale artiştilor care urmau să apară, în sfârşit, după o aşteptare de aproape jumătate de an, sub lumina reflectoarelor. Cea care deschide seara este Adina Halas, purtand creația inegalabilei Alexandra Calafeteanu, care prezintă protagoniştii şi momentele muzicale.
Gata! Intră, cu reverenţe, instrumentiştii Orchestrei Metropolitane, dirijorul Daniel Jinga spune câteva cuvinte în deschidere şi-l invită pe Adrian Naidin cu violoncelul său fermecat. Poate, când auzi un violoncel „rătăcit” într-o orchestră, să nu ţi se pară cine-ştie-ce instrument important, dar atunci când violoncelul devine personaj principal, parte comună integrată, îngemănată, sudată cu artistul care-l mânuieşte magic, abia atunci îţi dai seama că acest instrument poate mişca oameni, pietre şi păsări, aidoma lirei lui Orfeu!
Parcă neţinând cont de norii negri care ameninţau spectatorii aflaţi în aer liber, Naidin începe, în stilu-i inconfundabil, cu „Păpărugă-rugă”. Invocarea muzicală a ploii avea să-şi facă efectul câteva minute mai târziu, noroc că au fost numai câţiva stropi! A doua piesă „Până când nu te iubeam” este extrem de melodioasă, pe teme muzicale din vremea lui Anton Pann. Urmează „Nu-i lumină nicări”, unde, la început, Naidin scoate din violoncel sunete de bucium, apoi îl face să sune ca o vioară şi abia apoi atacă, tânguit, piesa.
Lasă violoncelul, ia un caval şi „ cu degete împietrite” (în amintirea unui rapsod popular de peste 90 de ani, căruia, de bătrâneţe, nu mai putea îndoi degetele), ridică sala în picioare. Cântă, apoi, la unison cu publicul „Ciuleandra”. În acest moment, nimeni pe acest pământ nu se poate îndoi de frumuseţea, ritmul şi melodicitatea cântecului popular românesc! Intră Lucian Duţă şi vioara sa risipeşte peste începutul nopţii care se lasă „Balada” lui Ciprian Porumbescu. Alte câteva piese şi toată suflarea feminină prezentă vibrează (mai ales că Lucian este şi un tânăr frumuşel) odată cu corzile vioarii sale. Din partea publicului ovaţii, aplauze, urale.
Îşi face apariţia pe scenă tenorul Alin Stoica, cel care deşine în palmares premiul Luciano Pavarotti. Jovial şi cu chef de cântat, Alin cucereşte îndată publicul. Se retrage, apoi lasă scena să înalţe în văzduh sunetul vocii sopranei Stephanie Radu. După prima piesă, Stephanie lasă din nou locul lui Alin, și tot așa, până la sfârșit, când fac un duet. Primesc buchete de flori, iar un tătic își aduce în brațe „prinţesa” de 2-3 ani, să înmâneze un buchet Stephaniei. Alin o ia pe cea mică pe scenă şi fac finalul cu gâgâlicea de fată între ei. Fericit, tatăl filmează momentul şi, dacă peste câţiva ani cea mică va începe să cânte, precis toată familia va spune că de aici i s-a tras!
Publicul este în picioare, se scandează, se aplaudă, se ovaţionează şi toţi protagoniştii măreţului spectacol fac reverenţe la final. Luminile se sting, publicul părăseşte incinta şi peste Grădina de vară se lasă noaptea şi liniştea. Chiar, ce părere aveţi despre liniştea care se lasă după un grandios spectacol? Nu e musai să răspundeţi căci, data viitoare, organizatorii o vor umple din nou cu sunete vrăjite!
