Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că a demis-o, vineri, pe Ecaterina Andronescu din funcţia de ministru al Educaţiei, pentru declaraţiile "profund greşite" făcute recent de aceasta într-o emisiune televizată.
Prim-ministrul a precizat, într-o postare pe Facebook, că îl va propune pentru a prelua interimatul la Ministerul Educaţiei pe ministrul Culturii, Valer-Daniel Breaz.
Ecaterina Andronescu a declarat că a aflat de la televiziune faptul că a fost demisă.
„Am aflat de la televiziune. Nu am vorbit cu premierul. Nu m-a căutat”, a spus Andronescu.
Ea a adăugat că a aflat de decizia premierului în timp ce era la minister, la o şedinţă cu un consiliu, unde încerca să rezolve nişte probleme curente.
"Intenţia mea era de a spune că dacă părinţii nu le spun, noi la şcoală avem obligaţia de a-i ajuta pe copii să înţeleagă să se ferească de răufăcători.
Intenţionam ca din toamnă să demarăm o campanie, să îi şcolim, să se ferească de răufăcători", a afirmat Andronescu.
Ea a subliniat că nu a intenţionat să o acuze în vreun fel pe Alexandra Măceşanu că a recurs la o maşină la ocazie: "Nu asta era intenţia mea de a o acuza pe Alexandra sau pe părinţii ei. Nu m-am gândit aşa, nu am gândit aşa, nu sunt genul acesta de om".
În ceea ce priveşte decizia premierului Viorica Dăncilă, Ecaterina Andronescu a spus că s-ar fi aşteptat la o explicaţie.