Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a demisionat joi de la conducerea ministerului. Miercuri seară, PSD l-a propus pentru acest post pe Mircea Drăghici.
Preşedintele Klaus Iohannis a refuzat marţi să semneze atât revocarea sa din funcţie, cât şi numirea la Transporturi a Liei Olguţa Vasilescu, propusă iniţial pentru acest post.
Cu aproximativ o oră înainte de a demisiona Şova, Ministerul Transporturilor a făcut publice două rapoarte de control vizând CFR Marfă şi implementarea magistralei 5 de metrou, anunță News.ro.
Corpul de control al ministrului Transporturilor, Lucian Şova, a constatat, în urma unor verificări la Metrorex privind respectarea prevederilor legale şi contractuale în derularea contractului de proiectare şi execuţie a Magistralei 5 de metrou Drumul Taberei - Pantelimon, deficienţe în implementarea proiectului care au dus la întârzieri şi la suplimentarea costurilor pentru Metrorex.
Raportul arată că valoarea contractului a fost subestimată la lansarea procedurii de achiziţie, iar în derulare au intervenit majorări substanţiale ale valorii acestuia, informaţii ce reprezintă indicii de fraudă.
Totodată, Corpul de control al ministrului Transporturilor a constatat un posibil prejudiciu de peste 19 milioane de lei la CFR Marfă în urma unei licitaţii pentru transport de cărbune şi a transmis organelor competente să evalueze dacă această acţiune reprezintă un prejudiciu pentru CFR Marfă.
Agenția de presă News.ro reamintește că o situaţie similară celei de la Transporturi de înregistrează la Ministerul Dezvoltării, unde titularul portofoliului este Paul Stănescu, care este şi vicepremier şi care nu este dispus să renunţe la funcţie.
Pentru acest minister a fost iniţial nominalizat Ilan Laufer, şeful statului refuzând atât revocarea lui Stănescu, cât şi numirea lui Laufer. Ulterior, PSD a propus-o pe Lia Olguţa Vasilescu.
Decizia privind numirile şi revocările miniştrilor va aparţine preşedintelui Klaus Iohannis.
UPDATE
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi că nu va mai exista nicio schimbare de miniştri în această săptămână, iar noua propunere de remaniere a PSD va fi analizată după Ziua Naţională, potrivit agerpres.ro.
"Am primit astăzi, la două zile după remanierea guvernamentală, o propunere de remaniere guvernamentală. Acest lucru nu este de bun augur. Avem guverne PSD-ALDE de nici doi ani. (...). Lucrurile merg foarte prost în privinţa guvernării. PSD este deja la al treilea guvern în nici doi ani. Au fost schimbate enorm de multe persoane pe poziţiile de ministru. I-am numărat, sunt 70 de politicieni care au fost sau sunt acum miniştri în aceste guverne. Aşa nu se poate guverna. Este imposibil să schimbi miniştri toată ziua, bună ziua. Eu nu sunt de acord să contribui la astfel de guvernare, care seamănă mai degrabă cu un carusel. (...) În acest sens, în această săptămână, nu va mai exista nicio schimbare de miniştri, iar această chestiune care mi-a fost propusă astăzi va fi luată în analiză cel mai devreme după sărbătorile dedicate Centenarului şi Zilei Naţionale de 1 Decembrie", a declarat Iohannis, la Palatul Cotroceni.
El a arătat că Guvernul este complet şi "nu are decât să lucreze".