Săptămâna trecută, angajaţii Metrorex anunţau că vor intra în grevă generală pe perioadă nedeterminată, de miercuri, între orele 04.00 şi 16.00, printre nemulţumirile angajaţilor de la metrou fiind salariile, lipsa de fonduri pentru piese de schimb şi managementul Metrorex.
Joi dimineaţă, sindicaliştii au făcut o grevă de avertisment de două ore.
Acţiunea de protest a fost suspendată, anunță News.ro.
Consiliul General de la Unitatea - Sindicatul Liber Metrou (USLM) a decis marţi să amâne declanşarea grevei generale până după o primă întâlnire cu noul ministru al Transporturilor, informează USLM, citat de agerpres.ro.
"Ca urmare a faptului că, la data trimiterii comunicatului de presă de ieri (luni, n.r.), nu aveam confirmarea schimbării conducerii Ministerului Transporturilor, Consiliul General USLM întrunit azi, 20.11.2018, în şedinţă extraordinară, a hotărât amânarea declanşării grevei propriu-zise până după instalarea noului ministru al Transporturilor şi prima întrevedere cu acesta în calitate de mediator al prezentului conflict colectiv de muncă, la o dată ce urmează să o anunţăm", subliniază USLM.
Tribunalul Bucureşti a declarat nelegală greva de avertisment declanşată de USLM în data de 15 noiembrie 2018, pe motiv că sindicatul nu a respectat Legea dialogului social, a informat luni Metrorex.