Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au clasat dosarul EADS, în care au fost anchetate posibile fapte de corupţie săvârşite la încheierea contractului de 750 de milioane de euro privind securizarea frontierelor.
"La data de 5 noiembrie 2018, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, au dispus clasarea dosarului penal la care faceţi referire (EADS - n.r.), conform art. 16 alin 1, lit. b (fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege) şi c (nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea) din Codul de procedură penală", se arată într-un răspuns al DNA transmis AGERPRES.
DNA susţine că, în urma cercetărilor, nu au reieşit probe privind săvârşirea unor fapte de corupţie în dosarul EADS, fiind invocată şi o decizie a Curţii Constituţionale privind abuzul în serviciu.
"Considerentele pe care s-a întemeiat această soluţie au avut la bază faptul că în urma cercetărilor efectuate, fiind epuizate toate mijloacele probatorii, nu au reieşit probe din care să rezulte, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele pretins a fi săvârşite întrunesc condiţiile de tipicitate ale infracţiunilor de corupţie şi asimilate celor de corupţie reţinute cu ocazia începerii urmăririi penale faţă de faptă (in rem). De asemenea, nu au fost constatate încălcări ale dispoziţiilor legislaţiei primare (având în vedere dispoziţiile Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale) în ceea ce priveşte procedura de încheiere a contractelor privind realizarea studiului de fezabilitate şi realizarea sistemului integrat privind frontiera de stat a României", explică DNA.
Iniţial, procurorii au efectuat cercetări în legătură cu mari sume care ar fi fost primite ca mită de oficiali români în schimbul acordării unui contract companiei EADS, în anul 2004, privind Sistemul Integrat pentru Securizarea Frontierei de Stat (MAI SISF), în valoare de 534 milioane euro, extins în anul 2009 cu 200 milioane euro.
Conform unor informaţii apărute în presă, cercetările în dosarul EADS i-au vizat pe foştii miniştrii de Interne Marian Săniuţă, Vasile Blaga şi Dan Nica.
Ulterior, în anul 2015, DNA a extins cercetările cu privire la implicarea firmei Fujitsu Siemens Computers, deţinută de omul de afaceri Claudiu Florică, unul dintre denunţătorii din dosarul Microsoft.
Procurorii Parchetului din Munchen, care investigau posibile fapte de corupție în legătură cu contractul de securizare a frontierelor României, cunoscut ca „Dosarul EADS”, au închis cercetările, în anul 2016, în lipsa unor probe care să ducă la inculparea cuiva, potrivit euractiv.ro.
„Dosarul a fost închis în 29 septembrie. Documentul de clasare a dosarului nu este public. Cercetările au fost oprite din cauză că presupusele fapte de corupție nu au putut fi dovedite, nu au fost găsite suficiente probe pentru a putea pune vreo persoană sub acuzare”, a declarat, luni, Hildegard Baeumler-Hoesl, șefa procurorilor specializați în investigații economice din landul Bavaria.
Întrebată despre cooperarea cu autoritățile judiciare române în acest dosar, Baeumler-Hoesl a declarat că, în ciuda sprijinului primit în anchetă de la procurorii români, probele adunate tot nu au fost suficiente pentru a acuza pe cineva.
„Au fost patru persoane investigate în acest dosar, acum cazul este oficial clasat. Legea germană prevede că, odată cu apariția de noi probe, el poate fi redeschis oricând până la momentul la care se împlinesc cinci ani de la momentul presupusei fapte de corupție, dar acum cazul este oficial închis”, a completat procurorul-șef.
În luna mai a acestui an, deci cu doar patru luni înainte ca procurorii germani să oprească cercetările și să claseze ancheta, procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kovesi, declara, într-un interviu pentru ziare.com, că procurorii germani și cei români au semnat un parteneriat pentru a colabora în această anchetă.